Potrivit reprezentanţilor Tribunalului Galaţi, Nati Meir, care a fost adus, miercuri, în faţa instanţei, cu propunerea de arestare preventivă, a primit mandat pentru 30 de zile în calitate de făptuitor în acelaşi dosar în care este implicat şi fiul lui, Or Meir, care este acuzat de complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la cumpărare de influenţă, ambele în formă continuată, informează Mediafax.
Decizia tribunalului nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs.
Or Meir a fost prins în flagrant delict în timp ce primea suma de 20.000 de euro, pentru a interveni pe lângă magistraţi cu scopul revocării unui mandat de arestare şi al obţinerii unei pedepse mai blânde într-un proces penal în care este implicată o persoană aflată în detenţie la Galaţi.
Fiul lui Nati Meir a fost reţinut, în 22 aprilie, pe bază de ordonanţă pentru trafic de influenţă. Ulterior, în 23 aprilie, Tribunalul Galaţi a emis mandat de arestare pentru 29 de zile pe numele său.
Marţi, Or Meir a formulat recurs împotriva măsurii de arestare preventivă, care se va judeca în 30 aprilie.
Or Meir este acuzat de complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la cumpărare de influenţă, ambele în formă continuată.
Nati Meir a fost trimis în judecată în luna februarie, într-un alt dosar, pentru înşelarea a opt persoane, pe care a încercat să le plătească pentru anumite servicii cu bancnote specimen.