Naționala a coborât în clasamentul FIFA

Naţionala României a coborât două poziţii faţă de luna decembrie şi se află pe locul 45 în clasamentul publicat joi de Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA).

Reculul tricolorilor trebuie pus pe seama faptului că echipa antrenată de Edward Iordănescu nu a jucat niciun meci în această perioadă, în timp ce în două zone continentale au avut loc competiţii, Cupa Asiei şi Cupa Africii pe Naţiuni.

De altfel, în top 10 nu s-a produs nicio modificare. Argentina, campioana mondială en titre, se menţine în frunte, urmată de vicecampioana mondială Franţa şi de vicecampioana europeană Anglia. Belgia, viitoarea adversară a României la EURO 2024, ocupă locul al patrulea.

Slovacia, altă formaţie pe care România o va înfrunta la Campionatul European din Germania, a coborât de pe 45 pe 48.

România va juca în martie două meciuri amicale, cu Irlanda de Nord (22 martie, la Bucureşti) şi cu Columbia (26 martie, la Madrid). Irlanda de Nord a coborât două poziţii în ierarhia anunţată joi, fiind acum pe 74, în timp ce Columbia se menţine pe 14.

Noua campioană a Africii, Cote d’Ivoire a reuşit un salt de zece locuri şi de află pe 39, în timp ce finalista Nigeria a urcat 14 poziţii, fiind acum a 28-a. Angola a reuşit cel mai mare salt, de 24 de locuri, până pe 93.

Campioana Asiei a urcat remarcabil, 21 de locuri, până pe 37, iar finalista Iordania a urcat 17, fiind acum pe 70.

Următorul clasament FIFA va fi publicat pe 4 aprilie.

Clasamentul FIFA pe luna februarie:

1 (1). Argentina 1.855,2 puncte
2 (2). Franţa 1.845,44
3 (3). Anglia 1.800,05
4 (4). Belgia 1.798,46
5 (5). Brazilia 1.784,09
6 (6). Olanda 1.745,48
7 (7). Portugalia 1.745,06
8 (8). Spania 1.732,64
9 (9). Italia 1.718,82
10 (10). Croaţia 1.717,57
11 (11). Uruguay 1.665,99
12 (13). Maroc 1.663,39
13 (12). SUA 1.661,7
14 (14). Columbia 1.655,29
15 (15). Mexic 1.652,7
16 (16). Germania 1.631,22
17 (20). Senegal 1.620,74
18 (17). Japonia 1.614,33
19 (18). Elveţia 1.613,44
20 (21). Iran 1.608,23
……………………………
45 (43). România 1.472,73
48 (45). Slovacia 1.465,73
74 (72). Irlanda de Nord 1.333,17

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

2 Comentarii

  1. O solutie ar putea fi importul de gutzani fotbalisti din judetele sarbesti Kosovo si Metohija si naturalizarea pt nationala lui Edÿ, super antrenorul fara merite si fara cariera.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.