NATO ca balon de prospecțiuni meteo

NATO are în acest moment nevoie în funcția de reprezentare de o persoană anti-Rusia iar Klaus Iohannis, dincolo de faptul că este un democrat, fără exagerare, nu foarte diferit de Vladimir Putin, ar fi o persoană potrivită.

Șansele actualului președinte român pentru ocuparea postului din vârful Alianței este una reală, având în vedere și mobilizarea pe flancul estic pentru construcția posibil democratică din Ucraina și Republica Moldova.

România a găzduit mai multe Conferințe NATO fiind și un inițiator valoros al acestora într-o perioadă în care Alianța își pierduse suflu.

Meritul lui Klaus Iohannis României prin Klaus Iohannis în organizarea acestor summituri prealabile unor politici instituționale este unul semnificativ.

Poziția de șef al Alianței este în esența sa una decorativă, funcționărescă, irelevantă ca putere de decizie prin comparație cu actuala funcție deținută de Klaus Iohannis.

Faptul că un oficial român a intrat în cursa pentru ocuparea unei asemenea funcții ar trebui să preocupe mai puțin blocarea acestuia.

Klaus Iohannis este un prooccidental, însă, având în vedere posibile complicații în devenirea sa față de structuri, este obedient, imobil, promovând o democrație de carton, cu tușe vizibile de dictatură.

NATO este o structură care trebuie să apere lumea democratică și să nu fie manipulată în lupta pentru putere a marilor state care o compun.

Din această perspectivă, Klaus Iohannis are un profil neconturat care îl poate angrena în conflictele decizionale interne ale Alianței.

Klaus Iohannis ar trebui să-și facă publică o listă, nu tocmai scurtă, cu eșecurile sale, dintre care, destul de multe, repetate în serie neagră.

După un adjunct român la NATO e greu de crezut că următorul secretar general va fi tot o român decât dacă, raportat la context, Alianța se va poziționa foarte diferit față de parcursul ultimilor ani.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7
Ioan Vieru 1335 Articole
Author

3 Comentarii

  1. “Meritul lui Klaus Iohannis în organizarea acestor summituri prealabile unor politici instituționale este unul semnificativ” Delirați rău domnule Vieru. Cu ocazia samitului NATO de la Sibiu s-a rezugravit Primaria, fosta banca Albina, și case din jurul Primăriei mai puțin casa în care a popsit Avram Iancu în 1848 pe drumul dinspre Târgu Mureș spre Munții Apureni, casă care este o rușinoasă ruină. Și s-a mai facut o poză de grup în Dumbrava Sibiului locul fiind astfel ales ca să se vadă nu care romàneștindin Ardeal ci Mori de vânt. Oricum dacă domnul Iohannis ajunge la vârful NATO pas cu pas alianța va imploda. Și asta e bine. România se va înarma cu ce are nevoie ea pentru pericolul de la vest și est, nord și sud și nu pentru provocarile americanilor spre Federația Rusă.,

  2. sorosh/schwab si zs ionish tii satanici – ei se inchina la moloch, un zeu al distrugerii, devorator al copiilor! isi pun oamenii unde „este nevoie” de slugi yes-man.

  3. inventie a presei romane, niciun important in NATO n-a vorbit de Klaus, sluga lui Angelika, partenera lui Putin in mentinerea pactului Ribbentrop-Molotov, vechi de 82 de ani. Mai rau, adjunctul NATO a negat !!! Sunteti retarzi si la inventii.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.