Mircea Geoană a lucrat în mod consecvent în sprijinul Alianței transatlantice și în apărarea valorilor democratice ale NATO, afirmă Biroul de presă al NATO, joi, într-un răspuns pentru News.ro.
NATO precizează că Mircea Geoană a obținut autorizație de securitate și că toți angajații NATO trebuie să obțină o astfel de autorizație.
„Dl. Geoană a îndeplinit funcţia de secretar general adjunct al NATO în perioada octombrie 2019 – septembrie 2024. Toţi angajaţii NATO trebuie să obţină o autorizaţie de securitate de la autorităţile lor naţionale pentru a-şi putea prelua atribuţiile în cadrul organizaţiei, iar dl. Geoană a făcut acest lucru.
În perioada în care a fost secretar general adjunct al NATO, dl. Geoană a lucrat în mod consecvent în sprijinul Alianţei transatlantice şi în apărarea valorilor democratice ale NATO”, a declarat Biroul de presă al NATO în răspunsul pentru News.ro, citat de inpolitics.ro.
”Dacă cineva cu un minim de bună credinţă poate să creadă că cineva ca mine…cinci ani la NATO, verificat şi răsverificat şi probabil cea mai densă sită de cernere a reputaţiei şi vulnerabilităţilor eventuale, cum se face la NATO, înseamnă că nu ştie despre ce se vorbeşte în această situaţie. Dacă cineva crede că un om stă 5 ani la NATO, un om este ambasador în America, un om este ministru de Externe al României, băgăm România în NATO, băgăm România în UE, ajung la vârful NATO, cineva îmi spune mie, cineva are tupeul să sugereze (…) că eu aş fi agentul ruşilor! Cum poţi să spui aşa ceva?”, a declarat Geoană.
Mircea Geoană afirmă că a văzut, în cei cinci ani la NATO, ”acest tip de operaţiuni de zeci şi sute de ori”.
”Eu am văzut în funcţia mea la NATO acest tip de operaţiuni de zeci şi sute de ori. Există o formă pe care o poţi vedea pentru că se repetă în diferite ţări”, a mai declarat Geoană, care a continuat să se refere la informaţiile publicate despre ”o aşa-zisă reţea externă şi aşa-zişi investigatori jurnalistici”.
”Este o campanie de compromitere care seamănă cu o operaţiune a Rusiei, că este făcută direct de FSB sau de interpuşi şi asta nu ştiu şi aştept de la instituţiile statului român şi de la fosta mea organizaţie răspunsuri clare cu privire la acest lucru”, a mai declarat Geoană.
Întrebat de ce spune că Mihail Hodorkovski ar avea o înţelegere cu Putin, Geoană a afirmat: ”Eu nu pot să fac acuzaţii, dar nu am văzut un oligarh rus anti-Putin care să mai fie încă în viaţă. Şi câţi au fost ucişi şi câte asasinate au fost în ţările occidentale? Am un dubiu. Dacă n-ar fi apărut acuzaţia dinspre Fundaţia Navalîi, că mâna lui dreaptă, care este considerat a fi un asasin plătit, aleargă prin toată lumea pentru a elimina alţi opozanţi ruşi, aş fi fost puţin mai rezervat”.
Si mama la peste 85 de ani poate sa-si ia certificat orniss, astea sunt inventate doar ca sa se tina opozantii politici la distanta
Am auzit deja asta când și.a închis mi siunea,acum am descoperit încă odată că e OMUL RUSILOR
Nu simpatizez cu Geoană, nu îl votez și consider că e periculos daca ajunge președinte. Ne poate baga in război
Dar sa spui că e omul rușilor e o prostie. Toți acești jurnaliști sunt useristi. Ei vor că toanta de Lasconi sa intre în tur 2. Și un copil vede asta.🤪
Cine l-a propus la NATO, dacă România n-a făcut-o ?
măR😜g …
● mElena PoMpa 1 – 🌈Ba ●
Explicatiile domnului Gioana seamana cu chelu care atunci cind este acuzat, isi pune mereu mana in cap .In parcursul,anilor am vazut personalitati foarte apropiate de presedintii de tara, sau in structuri de securitate care aveau rol dublu .Dar sa sa il lasam pe domnul Gioana sa fie el multumit ca ne-a aburit putin cu explicatia data de el.
Scuze daca par prea impulsiv, comentariul anterior se refera la multe alte articole, nu cel de fata. Scuze inca o data
Ha, ha! Dac’ aviam vr’un dubiu acum ni-am lămurit! Domnu’ Jiuană n-are cum ne apăra di amiricani ș’ interesăle lor în România…
Cum e posibil că un individ care se crede puternic, capabil, muncitor real pe propriile forte și curat, sa apeleze la foștii colegi de munca pentru o recomandare de susținere? Nu cumva demonstrează clar că doar pe recomandări și-a ocupat toate locurile de munca, nu e capabil, nu are demnitate și onoare, deține nimic din tot ce scoate pe gura ca laude personale ? Nu cumva se lauda singur pentru că, e varza din toate punctele de vedere? Obișnuința ca toată viața sa funcționeze doar pe caracterizări, scrisori de recomandare și pile, îl face vulnerabil total și demonstrează neîncrederea în sine și în propriile forțe? Nu cumva, prin ceea ce scoate pe gura arată că e vinovat de tot ce neaga cu vehemență și seninătate, conform zicalei „Cine se scuză se acuză”? 100% DA! Un om capabil și puternic nu are acest vocabular, nu are și nu folosește acest limbaj sub nicio forma!
Parcă se dădea un test psihologic înainte de a cere o autorizație de acces la informații confidențiale. Cu Dancila „președinte”, am avut succesuri multe. Bag sama că, NATO e penetrat la varf!
Dl. Geoana este pus la zid de cetatenii votanti romani, deoarece romanii tineri sau adulti sau varstnici NU au incrdere in NATO si resping cu indarjire sa ajunga carne de tun in transeele razboaielor europene, rusesti, Orientul mijlociu etc. Altfel, dl. Geoana este o persoana educata, scolita, profesionista si morala, dar, ultimul sau loc de munca NATO nu inspira incredere. Romanii vor sa traisca in pace, in saracia lor.
NATO – CIA.. CIA e NATO..
de nato-ul asta, ce a ajuns.
Iar noi suntem si mai rau, din 14 milioane de romani, sa nu gasim un gospodar, un om cinstit, un patriot…
N-avea voie sa-si inceapa campania in biserici de pe cand lucra la NATO. A incalcat chiar normele lor. E semn ca nici NATO sa nu se bazeze pe el. Oricum nu era pe aceeasi pagina cu ei.