Învestirea sâmbătă a preşedinelui Petro Poroşenko a fost salutată imediat de NATO şi preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy.
Aceștia au subliniat susţinerea celor două instituţii faţă de Ucraina, integritatea teritorială şi stabilitatea ţării, relatează AFP, potrivit B1Tv.
„Îl felicit călduros pe Petro Poroşenko pentru învestirea sa în funcţia de preşedinte al Ucrainei. Am încredere în faptul că leadershipul preşedintelui Poroşenko va contribui la stabilizarea ţării, sprijinindu-se pe dialogul politic lansat înaintea alegerilor”, a scris secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice Anders Fogh Rasmussen în comunicat.
La rândul său, Van Rompuy, care asista la ceremonia de învestire, la Kiev, a „reiterat susţinerea UE faţă de Ucraina şi angajamentul său alături de ea”.