Navă încărcată cu oi, oprită în portul Midia

Inspectorii ANSVSA anunță că au oprit în Portul Midia un vas care urma să transporte peste 16.500 de oi către Arabia Saudită după ce au depistat nereguli la echipamentele necesare bunăstării animalelor.

„În data de 29 noiembrie, au fost supuse controlului sanitar veterinar două nave care intenționau să transporte animale către Arabia Saudită. La una dintre nave, autorizată sanitar veterinar pentru transportul animalelor de către DSVSA Constanța, inspectorii au depistat neconformități privind echipamentele necesare asigurării bunăstării și trasabilitatea animalelor. Precizăm că nava urma să transporte un număr de 16.500 de ovine, iar la data efectuării controlului era încărcată în jur de 50% din efectivul destinat acestui transport”, arată Autoritatea Națională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Inspectorii transmit că, în ceea ce privește facilitățile de hrănire și cele de adăpare, s-a constatat că nu toate boxele erau dotate cu un număr corespunzător de jgheaburi de adăpare.

De asemenea, cantitatea de furaje încărcată era insuficientă față de cea necesară.

Ca urmare, ANSVSA a decis reținerea transportului respectiv.

„Pentru evitarea stresului, animalele aflate la bordul navei rămân cazate în condiții de bunăstare. Serviciile veterinare supraveghează ca personalul navei să asigure hrănirea și adăparea acestora. Animalele vor fi menținute pe navă până la remedierea neconformităților constatate, dar nu mai mult de 72 de ore”, precizează ANSVSA.
Celula de criză constituită la nivelul ANSVSA a primit atribuții suplimentare care privesc monitorizarea exporturilor navale, respectiv afluirea animalelor către punctele de ieșire unde acestea se îmbarcă, graficul de sosire/plecare ale navelor în port, controalele efectuate de către serviciile veterinare la îmbarcarea animalelor în vederea transportului.

În ceea ce privește animalele aflate pe nava care a eșuat în portul Midia, au fost salvate în total 252 de oi, din care au supraviețuit 181, cărora li se asigură asitența sanitară veterinară permanentă, potrivit sursei citate. Starea lor de sănătatea este monitorizată, iar fișele clinice de observație sunt transmise către celula de criză din cadrul ANSVSA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

7 Comentarii

  1. Poate tot cineva cu autoritate oprește și exportul de bușteni și pe cel de fier vechi din port.

  2. La ANSVA e un ungur , care tot asa precum alti conationali care gestionau intr-o vreme unele Parcuri Nationale doresc cu ardoare eliminarea ciobanitului din munti , golirea de romani a unor zone . SRI-ul e ocupat sa manince gulas.

  3. Ce tara din UE e interesata ca sa se opreasca exportul oilor vii spre tarile arabe??? Tocmai ca odata ce exportul nostru se va opri sa exporte ea la arabi oite pentru a umple golul??? Acum intelegeti ca naufragiul vasului nu a fost intamplator???

  4. De cand se chinuie tradatorii astia sa saboteze exportul de oi al Romaniei. Baa tampitilor, ahrabetii vor OAIA vie pentru sacrificiile lor, li se rupe de carcasa gata taiata.
    Blestemati sa fiti, slugi ordinare!
    Daca romanii nu isi baga mintile in cap si se mai uita mult in gura cozilor astea de topor urmeaza dezmemgrarea Roamaniei!

  5. Din pacate trebuiesc negociate cu sauditii – si nu numai – conditiile de sacrificare in conditii „HALAL”a bietelor animale pe teritoriul tarii noastre. Astfel, problema ar fi rezolvata foarte usor. Cine sa se ocupe de interesele firmelor private romanesti ??!!!
    Ha ?? !!!! Se aude, mai responsabili cu promovarea intereselor romanesti peste hotare ?!

    • Nu e vorba de sacrificat kosher (e tot halal) in Romania.
      Iti dau exemplul meu personal. N-am cumparat nici o data, si nici n-am sa cumpar, miei/oi din Noua Zeelanda/Australia. Mi se rupe de halal/kosher ci din simplul motiv ca alea sunt plimbate luni de zile cu vaporul. Mieii de NZ/Australia au fost sacrificati cu luni, daca nu ani, in urma si tinute congelate.
      Un om normal vrea carnea proaspata, nu „pulpite americane” din stocurile armatei, vechi de 20 de ani 😀
      Ce fac imbecilii astia azi cu exportul de oi al Romaniei se cheama sabotaj/inalta tradare!
      O piata o data pierduta dusa e. Degeaba ii trimitem acasa pe jegurile astea „da dreapta” la anul, raul e ireparabil!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.