Navalnîi: Cum poate scăpa Rusia de „blestem”

Regimul de la Kiev si aliații occidentali și-au pregătit atent riposta la ceremonia anexării de către Federația Rusă a teritoriilor ucrainene ocupate. În mod aparent coordonat, The Washington Post și administrația prezidențială de la Kiev au adus două știri cu greutate. Președintele Zelenski a anunțat candidatura oficială a Ucrainei la NATO (cu dobândirea cât mai rapidă a unor garanții de securitate din partea mai multor state NATO). Iar The Washington Post a publicat, chiar la momentul începerii ceremoniei anexării la Moscova, un articol semnat de opozantul numărul unu al lui Vladimir Putin – Alexei Navalnîi – notând că textul a fost scris de Navalnîi în închisoare și a fost trimis mai departe de avocații săi.

Si candidatura Ucrainei la NATO, si editorialul lui Navalnîi ignoră total regimul Putin, vor să transmită că Vladimir Putin și elita sa sunt ca și scoși din joc.  Navalnîi scrie despre cum ar trebui să arate Rusia post-Putin și care ar trebui să fi strategia victorioasă a Vestului în războiul din Ucraina, strategia care să elimine ”blestemul” Rusiei  – autoritarismul imperial.

”Cum ar arăta un sfârșit realist și dezirabil al războiului criminal dezlănțuit de Vladimir Putin împotriva Ucrainei?

Dacă este să ne uităm la principalele lucruri spuse de liderii vestici pe acest subiect, concluzia este că Rusia (Putin)  nu trebuie să câștige războiul. Ucraina trebuie să rămână un stat independent și democratic, capabil să se apere singur.

Este corect, dar aceasta este tactica. Strategia trebuie să asigure că Rusia și guvernul ei, fără coerciție, în mod natural, nu vor dori să înceapă războaie și să nu le placă războaiele. Fără îndoială, asta este posibil. Acum, doar o minoritate dintre ruși susțin agresiunea.

Problema Vestului este că tacticile sale actuale nu au doar scopuri vagi, ci ignoră marea întrebare: cum va arăta Rusia după ce obiectivele tactice vor fi fost atinse? Chiar dacă va fi un succes, unde este garanția că lumea nu se va trezi cu un regim și mai agresiv, îmbătat de idei imperiale care au puțin a face cu realitatea? Cu o Rusie lovită de sancțiuni dar cu o economie încă mare, în stare de permanentă mobilizare militară? Și cu arme nucleare care garanteaza impunitatea pentru orice provocări internaționale și aventuri?

Este ușor să prezici că, până și în cazul unei înfrângeri militare grele, Putin va declara că nu a pierdut in fața Ucrainei, ci în fața „Vestului Colectiv și a NATO”, care au dezlănțuit agresiunea pentru a distruge Rusia.

Iar apoi, Putin va reveni la repertoriul său postmodern al simbolurilor naționale – de la icoane și steaguri roșii, până la Dostoievski și balet – și va spune că va  crea o armată atât de puternică și arme atât de puternice, încât Vestul va regreta ziua în care ne-a sfidat, iar onoarea strămoșilor noștri va fi apărată. Astfel, vom vedea din nou un ciclu de războaie hibride și provocări, ajungând poate la noi războaie.

Pentru a evita așa ceva, trebuie tratată problema Rusiei post-război. Nu poate fi atins niciun obiectiv pe termen lung fără un plan care să ne asigure că a fost oprita sursa problemelor. Rusia nu trebuie să mai fie un instigator la agresiune și instabilitate. Este posibil, iar asta trebuie să fie considerată victoria strategică în acest război.

 

În Rusia se întâmplă mai multe lucruri carte trebuie înțelese.

Primul este invidia pe Ucraina și succesele ei, iar această pizmă este o caracteristică intrinsecă a puterii post-sovietice din Rusia. A fost si o caracteristică a președintelui Boris Elțîn. Însă, odată cu venirea la putere a lui Putin, mai cu seamă după revoluția portocalie din Ucraina, în 2004, ura față de opțiunea europeană a Ucrainei a devenit o obsesie nu doar a lui Putin, ci și a politicienilor din generația lui.

Controlul asupra Ucrainei este o chestiune esențială pentru toți rușii cu viziuni imperiale, de la oficiali la oamenii de rând. În opinia lor, Rusia și Ucraina subordonată Rusiei înseamnă „renașterea URSS și a imperiului”. Fără Ucraina, Rusia este doar o țară care nu are șanse să domine lumea. Tot ce obține Ucraina este ceva furat Rusiei.

A doua viziune este că războiul nu este o catastrofă, ci un mijloc minunat de a rezolva probleme. Asta nu este doar filosofia lui Putin și a comandanților săi, ci o practică confirmată de viață și evoluție. Odată ce al doilea război din Cecenia i-a sporit popularitatea lui Putin, războiul din Georgia, anexarea Crimeii, războiul din Donbas și cel din Siria au învățat elita rusă niște reguli imbatabile: războiul nu este scump, războiul rezolvă problemele politice interne, sporește popularitatea, nu face neapărat rău economiei și, cel mai important, învingătorii nu sunt trași la răspundere. Mai devreme sau mai târziu, unul dintre liderii mereu în schimbare din Vest va veni să negocieze cu noi, din diferite motive – poate pentru un Nobel pentru Pace, poate altceva. Dacă ești hotărât și perseverent, Vestul va veni să facă pace.

În SUA și în Marea Britanie sunt politicieni care au fost înfrânți din cauza susținerii unui război. În Rusia, nu există așa ceva. Aici războiul este întotdeauna despre profit și succes.

În al treilea rând, speranța că un posibil înlocuitor venit din elita din jurul lui Putin va schimba această idee despre război, mai cu seamă despre războaiele pentru „moștenirea URSS”, este o idee cel puțin naivă. Elitele știu din propria experiență cum funcționează războaiele – mai bine decât orice.

Cel mai bun exemplu este Dmitri Medvedev, fostul președinte, de care s-au legat atâtea speranțe ale Vestului. Astăzi, acest Medvedev amuzant, care cândva a fost primit la sediul Twitter, face pe această platformă declarații atât de agresive, încât seamănă cu o caricatură a lui Putin.

În al patrulea rând, vestea bună este că obsesia sângeroasă legată de Ucraina nu este răspândită dincolo de elite, indiferent câte minciuni spun sociologii guvernamentali.

Războiul îi sporește lui Putin autoritatea, prin mobilizarea rușilor cu viziuni imperiale. Presa relatează doar despre război, problemele interne sunt în plan secund. Însă imperialiștii nu sunt majoritari și au nevoie de propagandă continuă pentru a-și menține viziunea. Altfel, Putin nu ar fi spus războiului „operațiune specială” și nu i-ar fi trimis la închisoare pe cei care vorbesc despre „război”. Nu i-ar fi fost frică să trimită recruții pe front și nu ar fi căutat soldați în închisorile de maximă siguranță (mulți sunt recrutați chiar în colonia penitenciară în care mă aflu).

Propaganda și spălarea pe creier au un efect. Însă majoritatea rușilor din orașele mari și alegătorii tineri critică războiul și isteria imperială. Ei rezonează la suferințele ucrainenilor și la uciderea oamenilor nevinovați.

 

De aceea, putem spune următoarele.

Războiul din Ucraina a fost pornit pentru ca Putin să rezolve probleme interne. Însă partida războiului este întreaga elită, care reproduce autoritarismul rus de sorginte imperială. Modul preferat de acțiune este agresiunea în orice formă, de la diplomație până la război. Acest autoritarism imperial autogenerat este adevăratul blestem al Rusiei și cauza tuturor problemelor sale. Nu ne putem debarasa de el, în ciuda ocaziilor pe care istoria ni le-a oferit.

Rusia a avut o asemenea ocazie după căderea URSS, însă liderii occidentali au făcut atunci monstruoasa greșeală de a accepta modelul propus de Boris Elțîn – o republică prezidențială cu puteri enorme pentru liderul ei. Atunci părea o idee bună să oferi multă putere unui „băiat bun”. Însă inevitabilul s-a produs – băiatul bun a devenit băiat rău. Elțîn a început războiul din Cecenia și, fără alegeri normale, le-a dat puterea cinicilor imperialiști sovietici conduși de Putin.

În cei 31 de ani de la căderea URSS, am observat un lucru: țările care au ales modelul republicii parlamentare (statele baltice) au prosperat și s-au alăturat Europei. Statele cu model prezidențial-parlamentar (Ucraina, Moldova, Georgia) au instabilitate persistentă și au făcut progrese mici. Cele cu regim prezidențial (Rusia, Belarus, statele central-asiatice) au căzut în autoritarism rigid și sunt implicate în conflicte militare permanente cu vecinii, visând fiecare la imperii lor mai mici sau mai mari.

Pe scurt, victoria strategică este aducerea Rusiei la această răscruce istorica și să lași oamenii să aleagă. Viitorul model pentru Rusia nu este un regim de forță, ci armonia, înțelegerea și respectarea intereselor întregii societăți. Rusia are nevoie de o republică parlamentară. Este singurul mod de a opri ciclul autoritarismului imperial.

Cât despre posibilitatea ca partidul lui Putin să controleze parlamentul, răspunsul este simplu: dacă opoziției reale i se va permite să participe la alegeri, acest lucru va fi imposibil. Elitele actuale pot avea facțiuni mari în parlament, poate coaliții majoritare. Însă niciodată control total. Sunt prea mulți oameni în Rusia care vor să aibă parte de o viață normală, nu de cuceriri teritoriale fantomatice.

Rușii sunt liberi să-și aleagă calea de dezvoltare. Însă țările vestice sunt libere să aleagă formatul relațiilor lor cu Rusia, să ridice sau să nu ridice sancțiunile, să definească criteriile pentru asemenea decizii. Rușii și elitele din Rusia nu trebuie forțați. Au nevoie de un semnal clar și să li se explice de ce o alegere este mai bună decât alta. Democrația parlamentară este o opțiune rațională și dezirabilă și pentru multele facțiuni politice din jurul lui Putin, pentru că le-ar da ocazia să-și mențină influența în lupta pentru putere și ar avea garanția că nu vor fi distruse de un grup mult mai agresiv.

Rusia post-război, ca și Rusia post-Putin, este sortită să devină din nou putinistă și belicoasă. Este inevitabil atât timp cât se menține actuala formă de dezvoltare. Doar o republică parlamentara poate împiedica acest scenariu. Este primul pas pentru transformarea Rusiei într-un bun vecin, care ajută la rezolvarea problemelor, nu la provocarea lor”.