Ne furăm iar singuri căciula

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat duminică doar 1.542 de cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus şi 127 de decese. Au fost însă făcute teste foarte puține (vezi mai jos) 

”Până astăzi, 25 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.046.264 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 972.476 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 1.542 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, transmit autorităţile.

În Bucureşti sunt 335 de cazuri noi. Numărul de cazuri noi este peste 100 în toate judeţele, doar în 7 judeţe fiind peste 50: Timiş – 98, Prahova  – 91, Iaşi – 72, Sibiu – 71, Galaţi – 59, Constanţa – 58, Argeş – 57. Cele mai puţine cazuri, 6, sunt în Gorj.

Doar Capitala şi judeţele Cluj şi Ilfov mai au coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori situat peste 3,5.

 

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 249 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 27.394 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 24.04.2021 (10:00) – 25.04.2021 (10:00) au fost raportate 127 de decese (66 bărbaţi şi 61 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Botoşani, Braşov, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava,  Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 26 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 45 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 39 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

118 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 2 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru 7 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.312. Dintre acestea, 1.358 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 7.262.520 de  teste RT-PCR şi 848.240 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 12.649 de teste RT-PCR (5.552 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 7.097 la cerere) şi 4.930 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 39.348 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.395 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 40.779 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 89 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.501 apeluri la numărul unic de urgenţă 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 24 aprilie, 5.733 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.070.330 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal şi 2 dosare penale pentru falsul în declaraţii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

6 Comentarii

  1. Daca sunt prea putine infectari”ne furam caciula”,daca sunt prea multe,”sistemul nu face fata „nicicum nu e bine!daca ar fi dat cifrele fara comentarii, sa tragem noi de concluzii, dar nu, dai si lupta cu guvernul burghezo-mosieresc!”Ne furam singuri” stima de sine!

  2. Bre,rup granitele de Vest ,,tinerii frumosi si liberi,,cu valuta foarte in portofele dupa care ,,guwernul mieu,,e in limba de tot si nu vor nici sa strice ,,bazinul electoral,,liberal prin inchiderea granitelor.Dupa ce trece Pastele ia sa vedeti cum cresc ,,valurile,, si ,,cocoasele,,lui virusache in gangaveala ,,guernului mieu,,ca doar Bor-ul ,nepurtarea mastilor si nerespetarea distantarii sociale a dus la o noua crestere a cazurilor de infectori cu noi tulpini mutante covid.Pas cu Pas.Ps.E destul sa intre un ,,tanar frumos si liber,,din afara ,infectat cu noua tulpina indeana care nu poate fi oprita de nici un vaccin actual,si tot circul cu restictiile si incalcrile dreptului omului se reiau cu noua ,,regina,,a anului,tuplina mutanta indiana.Ghinion.Bre,e doar o chestie de timp pana cand ce se intampla acum in India o sa fie si in Romania daca nu se inchid granitele ACUM,dar mai ales sa se faca preventiv stocuri masive de oxigen sa nu ne trezim prinsi cu nadragii pe vine ca indenii.Bre,puneti-va centurile de siguranta pentru urmatorul impact ,incepand probabil pe la sfarsitul lui Mai si inceputul lui Iunie.O sa fie mult mai rau decat primele doua impacturi,cel cu tulpina chinezeasca si tulpina englezeasca .Noua tulpina indeana e mult mai contagioasa si trece de protectia oricarui vaccin de pana acum.Ghinion.

  3. ca in Romania se fac raportari mai putine la sfarsit de saptamana, sunt tari in care nu se fac raportari in aceste zile uitati-va pe graficele din Germania sau Elvetia.
    Va pare rau daca ar slabi sau s-ar retrage virusul. Va hraniti cu nenorociri si sunteti nemultumit cand scade gravitatea situatiei.
    Va veni ziua cand virusul se va linisti, va fi o drama pt dvs. si o fericire pt noi, cei ce credem in Natura si Dumnezeu.

  4. Ce articol de tot kktul! Iare autorul acestei admirabile capodopere nu stie ca sambata pe duminica sunt intotdeauna mult mai putine teste si din acest motiv procentajul de infectari este mai mare?! Daca nu stie, mai bine se face tractorist iar daca stie, ar merita 10 suturi in p..a pt manipularea ordinara pe care o face! Mars, jigodie! Rusine sa-ti fie, nemernic tradator de tara!

  5. Câte căciuli mai ai de furat bre ?? In romania clar cifrele se măsluiesc..Nu există un competent care zică adevărul..Nu există o forță politică care să tragă la răspundere pe mincinos și pe tâlhar. insă politicul evident e preș in fața mafiilor cu epoleți sau in sutană..APROPOOO,.. Ai văzut de ce se execută la indieni după celebra sărbătoare religioasă, unde ziceau popii la fel ca cei din BOR,.. că de te rogi nu poți păți nimic. Uite cum mor cu mia pe secundă, infectați și rugându-se.. Astea le vrea și Dănilă ortodoxu din două mafii,. așa vrea să vadă și pe românu cum sunt indienii.. APROPOOO, Virusul in cauză, dublu mutant, specialitate indiană imun la vaccinuri deja se află in GRECIA.. Românu patriot tâlhar și prostănac, pe care dau afară banii din casă, tocmai la greci se duce de paști. De, e ortodoxie, muntele Athos,..masa suedeză,.. și mizeria pe placul românului.. Așa că,. virusații, căci cu sigursnță se vor virusa câțiva,. se vor inapoia gata infectați și buni de sămânță.. Iar românu patriot și ortodox, in frunte cu șoșoacă va face contabilizarea morților,..

  6. Ca nu sunt 205 decese ca in Ungaria o tara cu 9,6 milioane locuitori? Iti pare rau ca si autorului ca romanii au o imunitate nativa buna, pt ca nu s-au plimbat prin Asia si Europa o mie de ani?
    Romanii adevarati nu-i vei intalni niciodata pt ca ei nu ies ca ursii la drumul mare. Ei isi vad linistiti de viata lor, unii fiind amatori in arta in timpul liber medicii cand ies din operatii, altii din activitati tenice sau de cercetare, matematiceni care manuiesc arcusul viorii pt relaxare sau penelul sau condeiul. Acesti anonimi vor duce spiritul romanesc peste veacuri. Tu doar vei avea o ura viscerala impotriva celor langa care traiesti.
    Comparati Romania de la 24 cu Ungaria de la 32. https://www.worldometers.info/coronavirus/

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.