“Regele Lear”, la Timişoara
Una dintre cele mai recente producţii ale “Teatrului Globe”, “Regele Lear” de William Shakespeare, va poposi la Timişoara în datele de 18 şi 19 iunie, ambele spectacole începând la ora 19.00, într-un spaţiu neconvenţional, curtea “Colegiului Naţional Bănăţean”. Locul în care actorii britanici au susţinut, în 2008, spectacolul ”Romeo şi Julieta”. Turneul se datorează Fundaţiei Culturale “Artmedia”
Distribuţia spectacolului “Regele Lear” este mai mult decât interesantă, întrucât include, pe lângă actori tineri, 2 actori cu experienţă la Hollywood. Este vorba despre Joseph Marcell – în rolul Regelui Lear, actor de culoare, cunoscut din serialul “Prinţul din Bell Air”, şi Rawiri Paratene, actor de teatru şi film de origine neo-zeelandeză, protagonist al filmului “Whale Rider” (Stăpâna Balenelor), nominalizat la “Oscar” în 2002. Regizorul spectacolului este Bill Buckhurst, iar scenografia este creată de Jonathan Fensom.
Despre “King Lear” şi Shakespeare, George Bernard Shaw spunea: “Nimeni nu va scrie vreodată o tragedie mai bună decât Lear”.
Fundaţia Culturală “Artmedia” speră că turneul prestigiosului teatru londonez “Shakespeare’s Globe” la Timişoara cu acest spectacol va face Timişoara (pe lângă alte proiecte culturale) demnă de candidatura la titlul de Capitală Culturală Europeană.
Compania “Yamanote Jijosha”, la Bucureşti

Secvenţă din Dojoji
Teatrul “Odeon” vă aşteaptă miercuri, 19 iunie, la ora 19.00, la spectacolul “Dojoji” al Companiei “Yamanote Jijosha” din Tokyo, care a fost prezentat şi în cadrul “Festivalului Internaţional de Teatru” de la Sibiu.
“Dojoji” este o poveste veche şi simplă în acelaşi timp, foarte iubită de japonezi. O femeie se îndrăgosteşte de un călugăr şi doreşte să îl revadă. Acesta promite că se va întoarce la ea, dar îşi încalcă promisiunea. Femeia se simte trădată şi pleacă îndurerată în căutarea călugărului. Din cauza durerii ce o apasă, ea se transformă în şarpe. Încolăcindu-se în jurul clopotului templului Dojoji, unde se ascunsese călugărul, şarpele provoacă un foc care preface în scrum atât clopotul, cât şi pe călugăr.
În timp, s-au scris mai multe variante ale legendei. Există chiar şi o continuare a acesteia. După ce clopotul a ars, se hotărăşte reconstruirea lui. La ceremonia de sfinţire a noului clopot îşi face apariţia o dansatoare. Aceasta intră în clopot şi se transformă într-un şarpe care repovesteşte întâmplarea călugărului ce a trădat-o. Dansatoarea era chiar femeia înşelată de călugar. În urma rugăciunilor spuse de călugări, femeia şarpe dispare.
Spectacole pe baza poveştii Dojoji sunt frecvent jucate în cele două stiluri teatrale tradiţionale japoneze, “no” şi “kabuki”. Iar scriitorii Yukio Mishima şi Torahiko Koori au inclus-o şi ei în opera lor.
Regia spectacolului îi aparţine lui Masahiro Yasuda. Costume: Aya şi Masako Watanabe. Decor: Yuji Sekiguchi.
Cu: Yoshiro Yamamoto, Junko Kurashina, Kohki Ura, Mishiko Okubo, Emi Yamaguchi, Takeshi Kawamura ş.a.
“Yamanote Jijosha” este o companie teatrală foarte apreciată în Japonia, înfiinţată în 1984 de către Masahiro Yasuda şi de studenţi ai Universităţii “Waseda” din Tokyo.
În ultimii ani, compania a făcut numeroase turnee nu numai în Asia, ci şi în Europa. În 2009 a prezentat la “Festivalul Internaţional de Teatru” de la Sibiu şi la “Teatrul Naţional din Bucureşti” spectacolul “Titus Andronicus” de W. Shakespeare. În 2010, “Oedip Rege” de Sofocle a făcut parte din nou din selecţia “Festivalului Internaţional de Teatru” de la Sibiu. În 2011, aceeaşi companie a prezentat spectacolul “Keisei Hangonko” atât la festivalul de la Sibiu, cât şi la Teatrul “Odeon”.