Deputatul de Ilfov, Daniel Ghiță, a prezentat în ședința Camerei Deputaților de miercuri, 8 februarie 2023, o declarație politică intitulată ,,Neglijențe sau trădări grave în urmărirea respectării clauzelor postprivatizare în cazurile PETROM, SIDEX și ASTRA?!”, din care reproducem următoarele:
Grave nereguli postprivatizare constatate de Curtea de Conturi
Conform Raportului public pe anul 2008 (pag. 198-200), în cadrul atribuţiilor conferite, Curtea de Conturi a României a efectuat un control la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) pentru a verifica modul de respectare a clauzelor contractuale cuprinse în contractele de privatizare a mai multor societăţi comerciale, printre care s-au aflat SC COMBINATUL SIDERURGIC-SIDEX SA Galați, Societatea Națională a Petrolului PETROM SA București și SC RAFINĂRIA ASTRA SA Ploiești.
Urmare activităţilor de control desfășurate, s-a constatat că atât vânzătorul, respectiv AVAS, cât și cumpărătorii activelor care au făcut obiectul privatizării societăților susmenționate nu au respectat ducerea la îndeplinire a clauzelor contractelor de privatizare, constatările principale fiind sintetic următoarele: 1.nerespectarea angajamentelor investiţionale asumate de cumpărător; 2. neclarificarea situaţiei juridice a unor terenuri în vederea obţinerii tuturor certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra lor; 3. nerespectarea numărului mediu de angajaţi stabilit prin „Strategia de personal”; 4. neurmărirea înfiinţării unui organism specializat în problemele de mediu postprivatizare; 5. nemajorarea capitalului social cu valoarea reactualizată a terenurilor și netransmiterea acţiunilor suplimentare către AVAS.
Constatările Curții de Conturi sunt deosebit de grave, cu atât mai mult cu cât, pe de o parte, cele trei societăți comerciale aveau un caracter strategic (PETROM era compania natională de petrol, SIDEX Galați era cel mai mare combinat siderurgic din România și unul dintre cele mai mari din Europa și din lume, iar ASTRA Ploiești era cea mai veche și cea mai mare rafinărie din țara noastră) iar, pe de altă parte, trecuse o perioadă substanțială de la privatizarea lor (între 4-11 ani). În plus, două cele trei societăți au fost cumpărate de companii de prima mâna din Uniunea Europeană, respectiv COMBINATUL SIDERURGIC-SIDEX SA Galați a fost achiziționat în 2001 de concernul indo-britanic ARCELOR MITTAL, iar Societatea Națională a Petrolului PETROM SA a fost achiziționată în 2001 de compania austriacă OMV. SC ASTRA SA Ploiești a fost achiziționată în 1997 de INTERAGRO, una din cele mai mari companii din România la data respectivă, care cumpărase Societatea Națională Tutunul Românesc și-l avea patron de interfață pe afaceristul-securist Ioan Nicolae, condamnat ulterior pentru infracțiuni legate de alte afaceri.
Potrivit raportului susmenționat al Curții de Conturi, urmare celor constatate, au fost luate următoarele măsuri: calcularea de către AVAS a penalităţilor stipulate de clauzele contractuale; notificarea cumpărătorului de către AVAS pentru respectarea Strategiei de personal care nu a fost respectată; emiterea de decizii de către Curtea de Conturi, prin care au fost dispuse măsuri pentru eliminarea abaterilor constatate cu ocazia verificărilor efectuate.
Principalele nereguli în cazul SIDEX
Astfel, în urma controlului cu privire la îndeplinirea de către părţi a clauzelor contractuale cuprinse în contractul de privatizare a SC Combinatul Siderurgic SIDEX – SA Galaţi (denumit actual SC ARCELOR MITTAL – SA Galaţi), au rezultat următoarele constatări principale:
• Nu au fost respectate, în anii 2005 și 2006, angajamentele investiţionale asumate de cumpărător prin contractul de privatizare, inclusiv prin addendum-urile la acesta, încheiat între Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participaţiilor Statului, în calitate de vânzător, și LNM Holdings NV, în calitate de cumpărător. În urma verificării efectuate s-a constatat că, în perioada 1.01.2005–31.12.2006, nu au fost îndeplinite de către cumpărător obligaţiile investiţionale privind protecţia mediului, precum și cele ce se referă la îmbunătăţirile tehnologice, prevăzute în contract. În timpul și ca urmare a controlului, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a calculat penalităţi, conform prevederilor clauzelor contractuale, în valoare totală de 1.628.980,725 USD, fiind notificat în acest sens cumpărătorul;
• Nu s-a clarificat situaţia juridică a unor terenuri aflate în administrarea SC ARCELOR MITTAL – SA Galaţi, contrar prevederilor din contractul de privatizare. Astfel, s-a constatat că două terenuri, în suprafaţă totală de 65.935,65 m2 ,se află în litigiu, nefiind clarificată situaţia juridică a acestora. Totodată, din materialele și documentele primite de la SC ARCELOR MITTAL – SA Galaţi nu rezultă cu claritate dacă societatea mai are în folosinţă terenuri pentru care nu a întocmit documentaţiile necesare, nu a solicitat și nu a primit certificate de atestare a dreptului de proprietate. În conformitate cu prevederile legale, cu valoarea reactualizată a acestor terenuri se majorează capitalul social al societăţii, iar acţiunile suplimentare rezultate se transmit autorităţii cu atribuţii în domeniul privatizării care gestionează acţiunile deţinute de stat la societate. Pentru înlăturarea acestor abateri a fost emisă o decizie, prin care s-au dispus măsurile necesare.
Neregulile cele mai multe și grave au fost în cazul PETROM
În urma controlului cu privire la îndeplinirea de către părţi a clauzelor contractuale cuprinse în contractul de privatizare a SC „PETROM” – SA, au rezultat următoarele constatări principale:
• Neurmărirea, de către instituţia cu atribuţii în domeniul privatizării, a modului în care cumpărătorul și-a respectat obligaţia asumată prin contractul de privatizare, respectiv de a „depune toate eforturile rezonabile pentru a determina societatea să pregătească în mod corespunzător documentaţia necesară și să depună cereri pentru obţinerea tuturor certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor în curs de clarificare conform legii și în timp util pentru efectuarea majorărilor de capital social…”. În timpul controlului au fost identificate terenuri în suprafaţă de 5.757.224,57 m², al căror regim juridic nu era clarificat și pentru care nu erau întocmite și/sau finalizate, de către SC „PETROM” – SA, documentaţiile necesare solicitării obţinerii certificatelor de atestare a dreptului de proprietate în vederea majorării capitalului social deţinut de stat cu valoarea actualizată aferentă;
• Neurmărirea, de către AVAS, a modului de îndeplinire de către cumpărător a angajamentelor asumate prin contractul de privatizare privind terenurile în curs de clarificare. În urma controlului, au fost identificate terenuri transferate de statul român către SC „PETROM” – SA, aflate în administrarea și folosinţa acesteia, pentru care a obţinut certificate de atestare a dreptului de proprietate, fără însă a majora capitalul social cu valoarea reactualizată a terenurilor, conform prevederilor legale în vigoare, și fără a transmite acţiunile suplimentare rezultate către AVAS, care gestiona și acţiunile deţinute de stat la societate, astfel: – suprafaţa totală de 26.978.850,81 m², înscrisă într-un număr de 560 certificate de atestare a dreptului de proprietate emise de ministerul de resort; – suprafaţa totală de 24.127,87 m², reprezentând diferenţe între suprafeţele mai mari înscrise într-un număr de 6 certificate de atestare a dreptului de proprietate, emise de ministerul de resort, faţă de cele înscrise în situaţiile transmise de societate ca fiind reflectate în capitalul social;
• Neurmărirea, de către AVAS, a îndeplinirii de către cumpărător a angajamentelor asumate prin contractul de privatizare, în sensul că acesta, în calitate de acţionar majoritar, nu a acţionat pe lângă societate în vederea respectării numărului mediu de angajaţi stabilit prin „Strategia de Personal” – anexă la contract. Astfel, s-a constatat că, în anii 2006 și 2007, s-a înregistrat o reducere a numărului mediu de personal cu 13.311 angajaţi, respectiv cu 17.541 angajaţi, faţă de prevederile convenite prin „Strategia de Personal”– anexă la contractul de privatizare. În timpul controlului, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a notificat cumpărătorul în vederea remedierii situaţiei și respectării clauzelor contractuale;
• Neurmărirea, de către AVAS, a îndeplinirii de către Ministerul Mediului a obligaţiilor privind înfiinţarea unui „organism specializat” care trebuia să preia îndatoririle vânzătorului cu privire la problemele de mediu prevăzute în contractul de privatizare, conform art. 20(6) din Legea nr. 555/2004 privind unele măsuri pentru privatizarea Societăţii Naţionale a Petrolului „Petrom” – SA București. Prin decizia emisă de Curtea de Conturi au fost dispuse măsuri pentru înlăturarea abaterilor menţionate mai sus.
Nereguli similare în cazul ASTRA
În urma controlului cu privire la îndeplinirea de către părţi a clauzelor contractuale cuprinse în contractul de privatizare a SC „RAFINĂRIA ASTRA” – SA, au rezultat următoarele constatări principale:
• Neurmărirea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, după finalizarea procesului de privatizare prin semnarea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni, a situaţiei juridice a unor terenuri aflate în administrarea SC RAFINĂRIA ASTRA – SA Ploiești, pentru care, la data privatizării, nu se obţinuseră certificatele de atestare a dreptului de proprietate. În urma verificării efectuate, s-a constatat că SC „RAFINĂRIA ASTRA” – SA Ploiești avea, la data privatizării, în administrare și folosinţă, terenuri situate în intravilan, în municipiul Ploiești, în suprafaţă totală de 84.773,54 m², a căror situaţie juridică nu a fost clarificată și pentru care nu s-au obţinut certificate de atestare a dreptului de proprietate, astfel că valoarea acestora nu s-a reflectat în majorarea capitalului deţinut de stat la societate și, respectiv, în veniturile obţinute din privatizare. Din suprafaţa totală de 84.773,54 m², o suprafaţă de 83.329,86 m² constituia, la data privatizării, obiectul unor închirieri, iar alte trei terenuri în suprafaţă de 223,68 m², 270 m² și 950 m² erau în litigii la instanţele de judecată. Totodată, în urma verificărilor efectuate și din informaţiile primite de la societate, nu a rezultat cu claritate dacă SC „RAFINĂRIA ASTRA” – SA Ploiești nu mai are în folosinţă și administrare suprafeţe de teren, transferate acesteia de statul român, pentru care nu a întocmit documentaţia necesară și nu a solicitat și obţinut certificate de atestare a dreptului de proprietate. Printr-o decizie emisă de Curtea de Conturi au fost dispuse măsuri pentru eliminarea acestor abateri.
Pentru considerentele expuse, deputatul Daniel Ghiță a adresat și o interpelare primului-ministru al Guvernului României, Nicolae Ionel Ciucă, prin care a solicitat să-i se comunice dacă și când au fost remediate neregulile constatate, referitor la care au fost dispuse măsuri de Curtea de Conturi, la cele trei societăți comerciale strategice, precum și dacă la aceste societăți au fost efectuate ulterior alte controale de către Curtea de Conturi, AVAS sau alte instituții ale statului, cum ar fi Ministerul Finanțelor, pentru a verifica modul de respectare a clauzelor contractuale cuprinse în contractele de privatizare. În funcție de răspunsul primit, ne vom da seama dacă la mijloc este vorba de neglijențe grave sau de trădări grave în urmărirea îndeplinirii clauzelor contractuale postprivatizare.




După mine toți cei ce s-au perindat la putere în România după ’90 trebuiesc arestați și confiscate averile până la rudele lor de gradul 3
In titlul articolului mai trebuiau incluse inca doua cuvinte : „jaf” si „coruptie” ! Orisicum , toate comentariile noastre nu fac 2 bani si nu deranjaza pe nimeni ! De ce ? Deoarece, in Romania, nu exista niciun vinovat care sa dea socoteala , sau sa raspunda, cumva ! E adevarat , in Romania avem coruptie si jaf , fara corupti si fara jefuitori! O anomalie , tipic romaneasca !
Omule, scriitorul acestui articol, din cate imi amintesc, dumitale erai in parlament sau guvern in acea ‘pereoada’ glorioasa a lui Adrian Nastase cand a aranjat tara cu acte la secret! De ce nu ai scos pe gura niciun sunet atunci tocmai cand era strict necesar? Degeaba scrii acum daca atunci au avut gura si mainile unse financiar cu pozitie si loc de munca bune. Eu scriu despre asta tocmai din 2011-2012 de cand tot de la un strainez care a participat la „flocosirea si vanzarea pa parti a tarii” am aflat si dumitale acum scrii?!
CUI II PASA DE AMANUNTELE ASTEA …AIA DE AU PRIVATIZAT SI-AU LUAT MITA SI AU PLECAT ….ASTIA DE ACUM SINT CU UCRAINA SA OMOARA INTRE EI SA DEMONSTREZE CA E MAI …UCRAINIAN DECIT AILALTI…SAU BAGA HOLOCAUSTUL IN EDUCATIE OBLIGATORIU…NE AM CAM CACAT IN ROMANIA (PE EA)IN DEMOCRATIE TRADAREA ESTE BAZA GUVERNARII…NATO UE …
Avem nevoie de o INSTANTA speciala care sa ancheteze la sânge toate aceste TRADARI si HOTII care au DEVALIZAT România!
Toate rapoartele curtii de conturi ajung la serei, parchet, dna, etc…..toti au tacuuuuuut malc….acu nu sunt decat valuri de distragere a atentiei de la alte goange, cu masti, vax, izolete, etc..
Trădare !!! Ce dracu o mai tot dați după cireș…
La televizor pe timpul lui Ciuca se demoleaza la IMGB 4 cuptoare de otzel care topeau fier pentru tevi de tun.
Ce tradare mai mare vreti. Adevarat ca Ciuca nu a stiut dar de vazut a vazut s-au l-au anuntat securistii. Vezi ba Ciyca ca sub nasul tau ne-au darmat astia otelariile.
Cred ca prin metoda mebo s-au hranit politrucii si acolitii lor de zeci de ori mai mult decit petrom + sidex .Hotii nostri sint mai buni decit hotii lor ?
La politist e spaga,la doctor e recunostinta,la politician e neglijenta!
Dacă nu ne uităm peste gard nu vom prea înțelege ce se-ntîmplă cu noi. Dezindustrializarea s-a făcut peste tot în Europa și America de Nord. Pînă nu aflăm cine hotărăște și cine sînt locotenenții acestora vorbim să ne-aflăm în treabă.
Căutați Detroit’s beautiful ruins sau fabulous-ruins-of-detroit sau citiți ce-i Rust Belt.
În acest moment nu se mai pune problema respectării unor prevederi post privatizare sau a nu știu ce inadvertențe cu terenuri și politică de personal neîndeplinită. Se pune problema trădării de țară, cea mai comprehensivă infracțiune care se poate circumscrie celor trei privatizări strategice. Subminarea gravă a economiei naționale prin pierderea aiurea a controlului statului asupra celor mai strategice obiective economice în favoarea unor combinatori oneroși, prin vânzarea pe nimic a celor trei cu scopul achiziționării de avantaje personale politice și financiare. Nu are curtea de Conturi a cerceta împrejurările de corupție în care s-au făcut cele trei privatizări. Unde au fost parchetele care ar fi putut deschide dosare penale la acel moment? Erau arondate prin servitute instituțională partidelor de la guvernare. Mizerabilul de Putin a inventat un procedeu eficient în cazuri similare în Rusia: reprivatizarea prin coerciție asupra oligarhilor indezirabili. Analog și statul român poate folosi acele neîndepliniri contractuale post-privatizare pentru a anula în instanță privatizările. Orice procuror onest de la Parchetul General se poate autosesiza și deschide dosare penale pentru trădare de țară miniștrilor și prim-miniștrilor care au girat și au semnat privatizările respective, de exemplu lui Năstase pentru că infracțiunea respectivă nu se prescrie. Însă procurorii de la PG își numără mai degrabă zilele rămase până la pensionare decât să deschidă un astfel de dosar penal. Halal!
LA SIDEX PRIMUL TRADATOR SE NUMESTE DAN VOICULESCU CARE IN CARDASIE CU NASTASE,LA INDISCATIA ACESTUIA ,SA RETRAS DIN GRUPUL ROMANESC CARE DOREA SA CUMPERE COMBINATUL, A DISPARUT DI PEISAJ;
Romane „trezeste te si i ati tara inapoi(ata)”..fromos indemn daaa imposibil de realizat avand in verdere …ca tara este in mana romanilor….NETREBNICI,NEVOLNICI, OTZI,LICHELE si POLITICINI …de frunte..
Ca de obicei, nu se va intampla nimic
Cine-i AVAS, si cine o populeaza? Pai, AVAS este o inventie a clanurilor cu sigla care si-au insurubeaza oamenii pusculita in devalizarea tari, iar prin lege, hotiei i-au dat putere si onorabilitate, mai mult oamenii pusculita sunt din parohia serviciilor. Asa ca, ciocul mic sunt ei (chiar tot ei) la putere, inutile orice rabufnire / parere de nu vin din intelligence romaneasc mascata dupa perdeaua de fum numita democratie sforita de clanurile cu sigla. Activele statului (si cate n-au fost, usoare urme au mai ramas) le-a papat lupul, obisnuiti-va cu ideea – ce a fost nici peste sute de ani nu va mai fi.
Urmarea acestor rapoarte al Curtii de Conturi, a fost ca Privatizarile sa nu mai intre in sfera de control a Curtii.
„Neglijențe sau trădări grave în privatizarea PETROM, SIDEX și ASTRA?!”” ???
Un model de titlu de articol cu tenta deosebită de a induce în eroare, de a simula îndoială rezonabilă
Formularea art. 396 alin. 2 C. proc. pen., spune : “Condamnarea se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat.”
Instanta ,in cazul asta. este strict opinia publica,sa speram ca justitia,chiar CCR se vor pronunta vreodataasupra privatizarilor,in mod deosebit OMV care sta calare pe resursa naturala strategica nr.1 din Romania si pe padurea romaneasca,singura sansa a Romaniei de a ramane propice vietii!De fapt nu au fost privatizari reale cu austriecii,au fost transferuri de suveranitatea,astazi Romania e condusa de la Viena,tovarase Iohannis,ce nu pricepi! Eu stiu ca un profesor de orice nivel,scoala sau universitate,e pe model, un tip limitat,meschin,obtuz si cu ochelari de cal,dar deja Romania e depasita de situatie din cauza ca autoritatilor nu le pasa de jignirile pe care Austria-Ungaria le varsa in capul lor, comportament de slugi umile si tampe Ei zic ca „asa e intelept ,sa nu provocam”ca soldatii israelieni in capul carora se pisau de la etaj copiii palestinieni:)) Sunt copii si austriecii ca javra de Nehammer???
Chiar poate face Hitlerlandul ce vrea in Romania ,sat fara caini
PS nu se va intimpla nimic,sunt prea multe „interese”Si unde sunt „interese”,unde apar partizanii naimiti ai privatizarilor frauduloase, este si coruptie,nici nu poate fi vorba de Interes National
Inclusiv acest articol proaspat e in coada de peste, pentru aburirea poolimii
Demolarea industriei si vanzarea resurselor s-a facut dupa ùn plan.
Plan international facut pe masa de barbut intre evvreii americani , rusi, austrieci si francezi. Putin poate recunoaste.
Distrugerea masiva a inceput cu guvernul de incompetenti cand a castigat constantinescu. Au ajuns la putere toate nulitatile de genul ciorbea, radu vasile, dudu ionescu. Au ajuns toti golanii si casnicele mari ministri si ministerese. Atunci a inceput distrugerea masiva a tarii, vanzarea romtelecom, tepro iasi, inchiderea minelor, etc.
Vorbe, vorbe, vorbe! OMV este atit de puternica acum, incit orice demers al statului roman, este o simpla fasaiala! Combinatul de la Galati a fost vindut unei alte firme, a fost redus la 1/4 din ce era la privatizare si gata.. Astra mai functioneaza?
He,. presă română adormită, plină cu acoperiți a căror scop era tocmai batista pe țambal , ori diversiunea maghiară in timpul acestor lucrări mărețe,.Păi vezi un pic averile bugetarilor, a celora in care bagi increderea ca popor, plus o justiție,.celebră..Și de ce știi doar despre astea,.Eu aș putea ca chibiț să-ți mai inșir vre-o douăzeci,, Aș incepe cu pădurile,.că a mai grav,. e aerul, apa și sănătatea ta, a noastră in joc…
Și? Acum ce facem?
Ne refugiem în metavers și numărăm banii pierduți. Că e numărare virtuală și e trandy. Iar dacă greșești la numărat, ai și creat plus valoare.
Cinste lui! Pare a fi singurul din aceasta categorie în PSD :(
Lasa-ti titlurile pompoase si analizele!!! Ne mai punem intrebari daca a fost neglijenta sau coruptie?!?? Vrem NATIONALIZARE!!! Anularea contractelor de vanzare frauduloase!!! Si matale ca jurnalist vorbeste raspicat cu subiect si predicat cerand in numele nostru, al oamenilor de rand, cerand guvernantilor DREPTATE, CINSTE, IUBIRE DE TARA!!! Atunci cand s-au facut relele astea unde erau jurnalistii? Unde erau elitele, intelectualii??
Neglijenta? Daca era neglijenta, autoritatile bugetare de lux ai statului luau masuri, mai ales din justitie, cea care trebuia sa avizeze toate aceste porcarii! Se vede ca au fost bara-bara intre capi cu buna stiinta pe neve. Aceste institutii care au fost dustruse, nu cumva aveau departamente juridice care au avizat si semnat aceste acte??! Dar notariatele, ai ceva legatura cu avizele inscrierii din patrimoniul statului in cel privat pentru distrugere sau vanzare??! ‘E’ doar intrebari.
Daca era patriot si curajos NU era in pee-see-dee si nici nu accepta incalcarea Constitutiei. exemplu de PATRIOT: Dumitru Coarna. ghita este ghita. se scalda in aceeasi cocina cu putoarea. de ce nu iese din randurile putorii imputite care distruge Romania si incarcereaza romanii intr-o dictatura maoista fara precedent? nici ceausescu nu a facut ce fac nemernicii astia.
Tradare pe fata. Toti politicienii care au adus tara in halul asta impreuna cu sefii si sefutii Serviciilor secrete ar trebui impuscati la Targoviste. Si bineinteles si toti jurnalistii din mass-media romaneasca care le-au facut jocul acestor tradatori ca sa se mentina la putere, prostind populatia.
Daniel Ghiță este un exemplu de politician patriot si curajos
TRADARE, SHPAGA, CRIMA ORGANIZATA. Romane, trezeste-te si ia-ti Tara inapoi!