Negocieri între o delegaţie ucraineană şi oficiali americani de rang înalt au început duminică, la Shell Bay Club, un club de golf înfiinţat de către Steve Witkoff, la Hallandale Beach, în Florida, potrivit unui jurnalist AFP, în vederea discutării unui plan american vizând o încetare a Războiului rus din Ucraina, relatează News.ro, citând AFP.
Marco Rubio vorbește despre o Ucraină suverană
Secretarul de Stat american Marco Rubio şi emsiarul special al lui Donald Trump, Steve Witkoff, au primit delegaţia ucraineană.
Negociatorii ucraineni, conduşi de către Rustem Umerov, şi Marco Rubio, însoţit de Steve Witkoff şi ginerele preşedintelui american Jared Kushner, au încveput o reuniune în vederea soluţionării războiului cu Rusia către ora locală 10.10 (17.10, ora României).
Marco Rubio a declarat că aceste negocieri vizează ”să deschidă calea” unei Ucraine suverane.
”Nu este vorba doar despre a pune capăt pur şi simplu războiului (…). Este vorba despre a deschide o cale care să prmită Ucrainei să rămână suverană, independentă şi prosperă”, a declarat la începutul reuniunii şeful diplomaţiei americane.
Şeful delegaţiei ucrainene Rustem Umerov a declarat, la rândul său, că vrea să discute cu americanii despre securitate şi reconstrucţia Ucrainei.
El i-a răspuns lui Rubio exprimând aprecierea Ucrainei faţă de eforturiloe americane, un mesaj adresat preşedintelui american Donald Trump, care a acuzat uneori, în trecut, Ucraina de faptul că nu a fost suficient de recunoascătoare faţă de asistenţa americană din timpul războiuluo, scrie The Asscoiated Press.
Negocieri fără Andrii Iermak
Însă, până acum, negociatorul-şef ucrainean a fost Andrii Iermak, puternicul fost şef de cabinet al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
Vineri, Zelenski a anunţat demisia lui Iermak, în urma unor percheziţii la locuinţa acestuia ale unor anchetatori anticorupţie.
Şeful Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei le-a spus unor jurnalişti, în Florida, că se aşteaptă la o reuniune ”productivă” cu delegaţia americană, scrie The New York Times (NYT).
Umerov a anunţat anterior, pe X, că se află ”în contact permanent” cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
”Avem directive şi priorităţi clare: apărarea intereselor ucrainene, garantarea unui dialog constructiv şi avansarea pe baza progreselor realizate la Geneva”, a adăugat el.
Potrivit NYT, şeful diplomaţiei americane a declarat că aceste negocieri bilaterale au ca obiectiv ”să pună capăt unui război într-un mod care să creeze un mecanism şi o cale de urmat care să le permită să fie independenţi şi suverani, să nu mai cunoască niciodată războiul şi să creeze o prosperitate extraordinară pentru poporul lor”.
Aceste negocieri se desfăşoară într-un context militar tensionat.
Armata rusă înaintează în estul Ucrainei, iar o persoană a fost ucisă şi 11 au fost rănite într-un atac cu cu dronă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în apropiere de Kiev.
Negocierile de duminică se poartă pe baza amendamentelor planului american negociat în urmă cu o săptămână, la Geneva, între americani, ucraineni şi europeni, a anunţat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Americanii au asmuțit ucrainenii iar acum nu stiu ce să facă cu ei…
Rușii au înțeles ce îi așteaptă căci unii congresmani SUA deja în deschis împart teritoriile lui Putin..Pentru Putin războiul este o categorie existențială…Se vor chinui ei un pic mai mult dar vor pune la locul lor multe lucruri.. România cu „celebrii”conducători vor fi mereu la coada politicii europene…
Deloc decisive fara acordul Rusiei, mai ales dupa modificarile de la 28 puncte la 19!
Belzebutii din fruntea tarilor goimice occidentale care au dus razboiul impotriva rusilor pe mana urcacaneilor vor acum sa incheie Pacea din pozitia invinsilor. In mintea lor de satane trupele urcacanesti au ajuns deja la zidurile Kremlimului si ca Rusia sa nu Capituleze Neconditionat doresc sa le faca rusilor cadou aceasta pace. Slava Z.
Crasnov a facut treaba Rusiei, cu siguranta, ca si PM al ungariei are nume de cod dat de KGB, si el ca si Trump, cateii lui Putin ! Ne miram ? Nu !
Orban Viktor și Trump sunt slugile lui Bibi, nu ale Rusiei. Te-a lobotomizat propaganda.
Crasnov a facut treaba Rusiei, cu sigura ca si PM al ungariei are nume de cod dat de KGB, si el ca si Trump, cateii lui Putin ! Ne miram ? Nu !