Negocierile ruso-ucrainene au luat o „pauză tehnică”

Negocierile între Ucraina şi Rusia vor fi reluate marţi, fiind necesară „o pauză tehnică” pentru formularea conceptelor administrative, a declarat luni şeful delegaţiei ucrainene, Mihailo Podoliak.

„A fost luată o pauză tehnică în negocieri până mâine. Pentru activităţi suplimentare în subgrupurile de lucru şi pentru clarificarea definiţiilor tehnice. Negocierile continuă”, a transmis Mihailo Podoliak, prin Twitter.

Noua sesiune de negocieri între delegaţiile Ucrainei şi Rusiei s-a derulat prin videoconferinţă.

Anterior, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat că negocierile cu Rusia sunt „dificile”. „Continuă discuţiile dificile. Toată lumea aşteaptă noutăţi. În această seară vom transmite informaţii despre rezultat”, declara Volodimir Zelenski.

În cursul negocierilor, Mihailo Podoliak afirmase, potrivit CNN, că „părţile îşi exprimă activ poziţiile specifice”. „Există comunicare, dar este dificilă. Motivele de dispută se referă la sistemele politice diferite. Ucraina are dialog liber în cadrul societăţii şi consens obligatoriu. Rusia îşi suprimă prin ultimatumuri propria societate”, declarase negociatorul ucrainean Mihailo Podoliak.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

7 Comentarii

  1. Toată lumea cu un pic de minte și puțin creier știe că un război se termină prin negocieri. Nu vedem nicăieri o încurajare a acestora. Până și NAȚO știe ca militar, Ucraina v-a pierde războiul. Se vede prin prizma flexibilității. Și înainte să sară mancurții să mă acuze că sunt proputin, a fi realist este normal. Asta este situația, cel mai puternic îl încalecă pe cel mai slab. Și să vedeți cum toate sancțiunile, confiscările și restul baletului făcut de „reprezentanții” statelor democratice se vor atenua, conturile vor fi deblocate, iahturile înapoiate și vom avea surpriza, ca si Nord Stream 2 va primi aviz. Între timp au murit niște oameni, pioni pe o tablă de șah. A, și Ucraina nu va intra nici în UE nici în NATO. Să auzim de bine, dar nu cred!

  2. Americanii si ewreii au izbucnit in ris si se bat pe dupa umeri cind ii vad pe acesti semi-salbatici numiti rusi .

  3. Poate ii da Dumnezeu „gandul cel de pe urma” criminalului Zelenski.
    Chiar si nazistii incercau sa protejeze populatia civila. Numai evreii si talibanii mai procedeaza asa, ca ucrainienii…
    Da stiu, nu am voie sa zic nimic despre evrei pentru ca ei arunca cu ciocolata in fasia Ghaza, Liban si palestinieni… Oamenii astia mor pentru ca sunt nesatui… nu au limita ciocolata, mananca pana nu mai pot

  4. Ameteli putinoase!
    Putina nu vrea pace, cu atat mai mult cu cat vede ca ucrinienii abia mai rezista.
    Astea sunt niste parlamentari sterile, ca sa dea bine in ochii prostilor si acestia sa spuna: ,,Uite d-le, ce bine este intentionat Putina, cum se lupta el saracul sa faca pace in Ucraina, dar actorasul acela afurisit de Zelenski il refuza”.

  5. Ce poti negocia cu niste criminali? Ce inteleg ei din valoarea creatoare a omului? Cum poti sa te adresezi sub-oamenilor pesterilor care nu inteleg propriul destin si nici destinul liber al omenirii? Ce poti sa vorbesti unui Nebun care in a doua zi de la atacul marsav al Ucrainei surori a amenintat omenirea cu bomba atomica? Desigur, diplomatia este o cutuma a dialogului intre tarile civilizate. Dar ce sa discuti cu Rusia lui Putin, cand supusii lui n-au inteles nimic din valorile omenescului? Cand la fiecare scrutin au declarat sus si tare ca nu doresc lumina, soare si umanitate, decat un satrap care sa-i conduca cu morcovul si batul? Acum cand morcovul s-a terminat a ramas doar batul lui Putin pe care il pupa pana le ies creierii din scafarlie? Oare dupa acest razboi aceasta pecingine a salbaticiei care a fost Rusia va mai supravietui? Mira-m-as! Duca-se unde i-a fost scris!

  6. Dorel
    Pacat ca toata lumea are dreptul sa depuna comentarii. In general sant pentru independenta netului, dar cred ca ar trebui pusa o limita, de exemplul un anumit numar maxim de tampenii per postare. In cazul tau, ai depasi norma pe o luna.

  7. @negro

    Hitler era un om cult , un om de principii pe lingă acest țărănoi rus plin de complexe cu nume predestinat = puțin .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.