Biroul Electoral Central (BEC) a transmis că a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susţinători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel.
Banu-Muscel este unul dintre cei cinci candidaţi la prezidenţiale ale căror dosare au fost înregistrate de BEC, în şedinţa de sâmbătă.
„Decizia a fost luată în urma analizării listelor depuse, în cuprinsul cărora s-au remarcat elemente de similitudine între scrisul de mână al susţinătorilor şi semnăturile acestora”, arată reprezentanţii BEC.
Aceştia reiterează că Biroul Electoral Central nu are competenţa legală de a stabili dacă o listă de susţinători a fost întocmită în fals şi astfel „răsturnarea prezumţiei de veridicitate a acestor semnături se poate face numai prin constatarea falsului, în condiţiile prevăzute de lege”.
„Astfel, având în vedere faptul că Biroul Electoral Central nu are competenţa de a efectua verificări specifice referitoare la veridicitatea semnăturilor înscrise în listele de susţinători, s-a dispus transmiterea documentelor către instituţiile abilitate”, precizează BEC.
@Rumburak : mai si taci cu „listele false ale lui Simion”: stiu bine despre ce-i vorba: fiindca stau în strainatate, am primit o lista prin mail. Cât se poate de autentica, legala. Pe care mi-am adaugat si eu datele si semnatura si i-am retrimis-o lui Simion, care, în plus, e un om de cuvânt si muncitor, de nadejde.