Nici asta nu-i în stare să facă Guvernul Orban

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, în contextul existenţei mai multor solicitări privind testarea de coronavirus a membrilor secţiilor de votare, că „este foarte dificil” de pus în practică o astfel de măsură.

Întrebat, la Galaţi, cum răspunde solicitării făcute de colegul său Rareş Bogdan potrivit căreia ar trebui ca toţi membrii secţiilor de votare din ţară să fie testaţi, Orban a spus că aceasta depăşeşte capacitatea de testare de la nivel naţional.

„Este foarte dificil de pus în practică. Am mai auzit astfel de solicitări. Deşi am crescut constant capacitatea de testare, ea este la nivel naţional de 32-33.000 de persoane. Obligaţia centrelor de testare este aceea de a asigura testarea pentru cei aflaţi în situaţia de definiţie de caz, cei care au simptome, cei care au istoric de deplasare, cei care au participat la situaţii în care se puteau infecta cu coronavirus. Fiind o capacitate mică, gândiţi-vă că în fiecare birou electoral de secţie de votare sunt aproximativ 11 reprezentanţi ai partidelor, înmulţiţi cu câteva zeci de mii de secţii de votare şi am ajunge la un număr foarte mare care ar depăşi capacitatea de testare. Din acest motiv în ordinul comun şi în hotărârea de guvern am prevăzut nişte măsuri care să reducă la maximum riscul de răspândire”, a spus premierul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

3 Comentarii

  1. Animalul naibii, dar cand vii un tara tu, cetatean roman cu domiciliul stabil pe proprietatea ta, esti obligat sa faci test la intrare in tara, in casa ta pe banii tai?! Dar, cum se vor testa cei care fac zilnic,la o saptamana sau o luna teaseu in si din strainatate? Fac testul si platesc de fiecare data?! Voi sunteti intregi la cap? Sau, e razbunare ca nu veti fi votati de duaspora care s-au inscris pentru vot maxim 4 mii de cetateni?! Ma gandesc ca „razbunarea e arma prostului”! Chiar asa si atat de prosti sunteti voi care va bateti joc de conationali fara motiv?!

  2. Orbete Batistuta și tot guvernul își fac teste la 3 zile gratis, adica pe banii copiilor și pensionarilor.

  3. pentru ce ai accepta sa faci teste pawpaw unde TOTI TESTATII IES „POZITIV” LA GRIPA DE ANUL TRECUT?? SAU LA MUCII NESPALATI DIN NAS SI GAT?? AVAND IN VEDERE CA MARE PARTE DINTRE ROMANI HABAR N-AU CA ACESTE GAURI SE SPALA DE CATEVA ORI PE ZI ??? Refuzati testele pcr-papaya oameni buni ! ele nu folosesc decat la MAREA RAPORTARE DE COVRIGI LA HECTAR, arestandu-va degeaba in niste SPITALE INFECTATE CU ADEVARATELE BACTERII SI COCI PERICULOSI: STAFILOCOCUL AURIU – ucide in masa copii si batrani, TBC, HIV si multe alte porcarii! Clorul sfant nu se mai foloseste in spitale ca asa zice fascista merkel. acum utilizam „biocide”. Niste porcarii. Clorul este sfant oameni buni. De asemenea, albastrul de metilen distruge orice bacterie in gat. te doare gatul? gargara cu apa si albastru de metilen – in 2 min nu mai ai nimic !! Albastrul de metilen spala rinichii, este utilizat in apa pasarilor pentru a nu se imbolnavi viral sau bacteriologic, la pesti, acvarii. MEDICAMENTELE VA OTRAVESC! Plantele si solutiile simple care ii ajutau si pe bunicii nostri sunt cele mai eficiente! Bunica isi curata dintii cu apa oxigenata. Apoi este sfant bicarbonatul de sodiu, otetul, sarea. Mancati sanatos si dormiti bine. IMUNIZATI-VA NATURAL!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.