Nici BERD nu mai crede în creșterea economică a lui Boc

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a redus prognoza de creştere economică a României pentru acest an de la 1,3% la zero, apreciind că noile măsuri de reducere a deficitului bugetar vor limita cererea internă.

Astfel, instituţia financiară internaţională anticipează acum creştere economică zero în acest an şi un avans de 3% în 2011. „În România şi Bulgaria au fost convenite măsuri suplimentare semnificative de restrângere fiscală care vor constrânge creşterea cererii interne”, se arată într-un raport prezentat sâmbătă de BERD. Autorităţile române şi experţii FMI estimează pentru acest an o creştere economică zero, după ce anterior prognoza a fost redusă de la 1,3% la 0,8%.

România are în derulare un program de împrumuturi externe în valoare de 20 miliarde euro de la FMI, Uniunea Europeană, Banca Mondială şi BERD, condiţionat printr-o serie de obiective economice, fiind vizată în principal reducerea deficitului bugetar.

O delegaţie din partea instituţiilor financiare internaţionale s-a aflat în ultimele două săptămâni la Bucureşti pentru cea de-a patra evaluare a derulării programului economic convenit în cadrul acordurilor de împrumut extern.

În urma negocierilor, partea română s-a angajat faţă de partenerii externi la măsuri de reducere drastică a cheltuielilor bugetare şi urmează să reducă fondul de salarii al sectorului public cu 25%, pensiile cu 15%, să restrângă semnificativ programele şi ajutoarele sociale şi să taie masiv subvenţiile de stat. Guvernul va efectua până la sfârşitul acestui an o analiză pentru a restructura personalul bugetar, astfel încât să poată reveni anul viitor, cel puţin parţial, asupra reducerilor salariale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.