„Niciodată nu am mai văzut aşa ceva”

Născută într-o ţară din Uniunea Europeană, dar care locuieşte în provincia…

De (V.S.)
„Niciodată nu am mai văzut aşa ceva”

Născută într-o ţară din Uniunea Europeană, dar care locuieşte în provincia…

Caz medical ieşit din comun. Medicii de la un spital din oraşul Chieti, Italia, au extirpat o tumoare de 30 de kilograme de la o pacientă în vârstă de 75 de ani, care s-a prezentat la serviciile de urgenţă cu dureri acute şi o umflătură exagerată în zona abdomenului, transmite duminică agenţia EFE. Pacienta are în prezent o evoluţie favorabilă.

Examenele radiologice la care a fost supusă pacienta au evidenţiat prezenţa, în zona pelviană, a unei mase tumorale, însă abia în sala de operaţie medicii au realizat volumul şi greutatea reală a acesteia, potrivit presei locale.

„Niciodată nu am mai văzut aşa ceva. A spune că acesta a fost un caz excepţional ar fi un eufemism”, a declarat medicul ginecolog Alessandro Lucidi, care a efectuat operaţia împreună cu echipa sa.

Medicii au optat pentru „o abordare chirurgicală deschisă tradiţională deşi, de obicei, în oncologie folosim tehnica robotică mini-invazivă”, a explicat Lucidi.

Dificultatea intervenţiei chirurgicale, după cum a explicat şeful secţiei de obstetrică de la spitalul public SS. Annunziata din Chieti, „a fost determinată şi de mărimea masei, care limita mişcarea şi făcea dificilă restabilirea integrităţii vaselor şi ţesuturilor”.

„Odată cu masa, am îndepărtat uterul şi ovarele, precum şi probele histologice necesare pentru stadializarea tumorii”, a adăugat medicul.

Pacienta, născută într-o ţară din Uniunea Europeană, dar care locuieşte în provincia Chieti, are o evoluţie favorabilă şi va mai rămâne internată în spital câteva zile, având în vedere amploarea intervenţiei chirurgicale la care a fost supusă.

Medicii specialişti în anatomie patologică vor trebui acum să identifice tipul de neoplasm pentru a stabili următoarea etapă a tratamentului, a explicat echipa medicală.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. Cancere galopante dupa otravurile m-arn. Boli incurabile. Spitalele oncologice sunt pline la refuz. Se dau despagubiri in toata europa voastra „civilizata”, vreaau o tara ca afara-si eu ma vaccinez! La noi? Pana si Piperea tace. Parca deschisese un dosar colectiv. Ce s-a intamplat cu el?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.