Nicolae Ciucă dă din colț în colț cu mandatul

Una spunea Nicolae Ciucă miercuri despre rotativă, alta spune joi!

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, joi, la Cluj-Napoca, despre o eventuală amânare a rotativei guvernamentale că va fi luată o decizie după ce va ajunge la Bucureşti şi va discuta cu partenerii din coaliţie.

„Ajung la Bucureşti, discut cu partenerii de coaliţie şi luăm o decizie”, a răspuns Nicolae Ciucă, întrebat dacă vor fi amânate procedurile pentru rotativa guvernamentală, în condiţiile în care preşedintele Klaus Iohannis a spus că nu crede că poate fi făcută în timpul negocierilor cu sindicatele din educaţie.

Joi, la Sibiu, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că Guvernul şi coaliţia trebuie să continue negocierile cu sindicatele din învăţământ şi că nu crede că rotaţia guvernamentală se poate face în timpul unor astfel de negocieri.

„În mod normal, mâine ar trebui să înceapă procedura, asta în condiţiile în care greva din învăţământ se finalizează. Vom vedea. (…) Atunci, este nevoie ca Guvernul şi coaliţia, la modul general, să negocieze în continuare cu sindicatele până se găseşte o soluţie. (…) Nu cred că se va face rotaţia în timpul unor negocieri. Este totuşi destul de complicat. Şi una, şi alta sunt proceduri complicate. Se pot lua pe rând”, a spus Iohannis.

Miercuri, premierul Nicolae Ciucă a declarat la Vila Florica din Argeş, întrebat de jurnalişti despre rotativa guvernamentală, că vineri îşi va depune mandatul.

„Vineri este ziua în care, conform calendarului, îmi voi depune mandatul”, a precizat Ciucă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8531 Articole
Author

12 Comentarii

  1. La moara capra vecinului, erau intelesi de mult si nu e vorba de spontaneitate sau de greva cetatenilor!

  2. „SCURT -ȘI NU MAI FACEȚI GÎT- ERA -AȘA CUM V-A COMANDAT MARII PROTEWCTORATULUI!

  3. „SCURT -ȘI NU MAI FACEȚI GÎT- ERA -AȘA CUM V-A COMANDAT MARII PROTEWCTORATULUI! SĂRACĂ ȚARĂ-FOSTĂ ȚARĂ- ACUM UN UMIL PROTECTORAT — CINSTE AFGANISTANULUI!

  4. Drepti, culcat, drepti , culcat, drepti , culcat, general Ciuca tragi chiulul, te lovesti de colturile de la stele, si tu vezi doar logostele, drepti, culcat, drepti, culcat

  5. Ma duc o fuga la popota,bag in mine…si mai vedem !Ce bine a fost …pana sa-mi faca nasoala asta de educatie…figura.Culcat !

  6. De cand va tot spune , batranul Didos , ca Romania este in pragul falimentului de tara ! Se apropie momentul cand nu-si va mai putea platii datoriile contractate in exterior , momentul cand creditorii vor navali si vor confisca tot ce-a mai ramas nevandut in tara asta : Hidroelectrica , Nuclearelectrica, portul Constanta , TAROM , padurile , putine cate mai sunt, pamantul agricol cu tot ce inseamna el, etc., etc.! Aici ne-a adus , jaful , coruptia si distrugerea de 33 de ani! Si stiti de ce ? Pentru ca in tara asta orisice magarie este posibila, fara ca nimeni sa nu fie tras la raspundere! Vinovati ? Noi toti , pentru tacerea noastra ! Ne-am lasat legati la ochi, am lasat minciuna imbracata in poleiala stralucitoare, sa se manifeste in toata splendoarea ei, am inchis ochii la jaful si distrugerea tarii, am permis triumful incompetentilor , a habarnistilor , hoti, corupti si jefuitori! N-am iesit in strada cand trebuia , acum e prea tarziu ! Tara e in pragul prabusirii totale , se vede si se simte!

  7. Ce cauta un analfabet la Florica? Se da urmașul lui Brătianu? Ha! Ha!

  8. ‘ Ierarhie ‘, sfoara de la Cotroceni nu s-a mișcat incă !

  9. Autorăsucirea morală 180 de grade a lui Ciucă de miercuri până joi, că nu știe ce să facă iarăși cu mandatul de premier, să-l depună, să-l mai țină, se înscrie în statura morală cu care ne-a obișnuit generalul de când s-a juruit că nu-i trebuie nicio carieră politică după cea militară, controversată și aia. Cuvântul dat, sau exprimat public se pare că este pentru generalul care și-a târnoșit moral haina și onoarea militară doar o răsuflare grețoasă după o masă pantagruelică la popota regimentului.

  10. Ciuca o sa bage batausii cu pensii speciale peste profesorii din Strada daca e cazul.doar de aia sistemul opresiv e platit/protejat regeste.
    Ciolanu de buzau nu e prost sa intre in foc pentru Ciuca.

  11. ,,Benzina s-a ieftinit cu 0,50 de bani”Iata un general si prim ministru analfabet functionalRadeati de Viorica Dancila dar dansa va da clasa ,prostanilor PNDlisti cu scoala la privat pe bani !Catzu vostru cu scoala ,,gurinel ”care e de fapt un colegiu a ajuns sa stea la wc-ul bancii cu masuta .Alina fabuleaza si da legi deja aprobate Asta din cauza exscesului de labareala la balalaica ,boala grea ,care te face aerian si stupid ,Ralu ..inaugureaza barci sparte ,una tot de-a voastra face ecrane de pepsiglas ,mipomanul de rares bogdan cu aer de Agamita Dandanache ,ramolit si fara simtul ridicolului etc ,etc De Sica ati scapat ,prea era ca ,,cetateanul turmentat” Personajele lui ,,Nenea Iancu ”PNDLEAUA Siktir!

  12. pe juvete l-a chemat fritz la ordine si l-a pus sa bata pas de front, sa taie frunze la caini in continuare si sa linga la leguma de peste ocean.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.