Președintele Nicușor Dan a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), care va avea loc joi, la Palatul Cotroceni, principalul subiect al reuniunii fiind securitatea spațiului aerian național.
Potrivit Administrației Prezidențiale, pe ordinea de zi a ședinței sunt incluse subiecte referitoare la stabilirea obiectivelor care necesită măsuri de protecție contra amenințărilor specifice sistemelor de aeronave fără pilot la bord și a cerințelor tehnice generale ale echipamentelor și sistemelor tehnice pentru implementarea măsurilor de protecție.
De asemenea, va fi discutat subiectul stabilirii persoanelor care au dreptul de a ordona sau de a aproba executarea unor măsuri împotriva aeronavelor și a vehiculelor aeriene care utilizează neautorizat spațiul aerian național și procedura de informare cu privire la unele măsuri întreprinse pentru controlul utilizării spațiului aerian național.
În cadrul ședinței Consiliului vor fi analizate și alte tematici de actualitate din domeniul securității naționale.
Mai bine acesti ticalosi care au adus tara in halul asta iar acum cauta modalitati de a ne inplica si intr-un razboi impotriva Rusiei ,ar trebuii sa se gindeasca foarte bine la ce ii va astepta pe toti ,atunci cind poporul roman nu va mai putea rabda ticalosiile facute de ein.Sa nu aibe ticalosii astia impresia ca romanii nu au si ei o limita a rabdarii !
un ilegitim incearca sa indeplineasca ordiul macroif ara c @ i sa bage Romania in „razboi”. numai asta le-ar mai da o sansa de scapare sheitanilor. Nu le trebuie decat „declararea starii de razboi”. Apoi vine prapadul peste noi. Cam asta.
Ce atâta efort?! In caz de violare a spațiului aerian luați legătura cu na zistul de la Kiev și va da toate informațiile: itinerar, tip, serie, greutate, culoare, proveniență, an de fabricație etc.
disperarea de a baga europa de est in razboi direct a ajuns la cote alarmante. SUNTETI II-LEEE-GI-TI-MI !!! RUMANE SCOAL’ SA FII ROMAN !!!
O rusine si o batjocura nationala. Rusine, Rusine sa va fie nemernicilor si ticalosilor. Asta e Stat si Tara mai ticalosilor…?!
Sa se hotarasca si cine va cauta drona in dos sa vada daca are in oua armament. Propun pe cineva de la USR sau pe Negrescu de la PSD ori pe Muraru.
Eu zic ca prinvipala problema a fost si e SECURItATE. Scoateti-o in afara spatiului terstru si bombardati-o.
Offff , rău e să te bați de muscă ! Ăsta nu-și găsește locul . Noroc cu intervenția americană , personal a lui Trump , în legătură cu paracetamolul și autismul . Poate fi o speranță pentru romăni . Pentru romănii alegători . Și nu numai .
M-am speriat: am crezut că a înțeles ilegalitatea !
Mici, bere si camasi care se inchid la spate…
Săptămâna trecută, foarte multi români au sesizat instituțiile statului cu privire la dârele pe care le lasă avioanele civile/comerciale pe cer.
După ce, acum doua săptămâni s-au sesizat iarăși dâre pe cer, săptămâna trecută foarte multi români au prezentat simptome de „covid”.
Toate avioanele care lăsau dâre veneau dinspre nord, nord-vest.
Mulți români ai cerut instituțiilor statului să se sesizeze asupra cauzalității fenomenului dâre – „covid”, apreciind că dârele pot fi atentat la securitate sănătății românilor.
Ne conduc prin frică. Totul e teatru, dacă-nțelegi, ‘eftin. Măcar pt o zi înțelegeți ce-a spus Eminescu: Minciuni și fraze-i totul ce statele susține.
Ne abat privirea de la ceea ce fac, necinstit și împotriva noastră desigur, precum fac scamatorii.
Curaj băieți, curaj!
ÎN ACET CSAT SE VA DECIDE SI CUM SI CINE VA ATINGE DRONA SA VEDEM CE ESTE ÎN EA :-)
Oh , am niște emoții … !