Nicuşor Dan, la Iaşi. ”Antibiotice a supravieţuit, alţii nu. E o firmă cu tradiţie, care a depăşit momentele din anii `90”

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat, vineri, că diplomaţia românească

De L.V.
Nicuşor Dan, la Iaşi. ”Antibiotice a supravieţuit, alţii nu. E o firmă cu tradiţie, care a depăşit momentele din anii `90”

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat, vineri, că diplomaţia românească

Nicuşor Dan a vizitat, vineri, compania ieşeană de medicamente Antibiotice. Președintete a felicitat compania că a supravieţuit unor perioade economice complicate și a vorbit despre creșterea exporturilor și cum pot fi optimizate fondurile europene și schemele de ajutor pentru a aduce valoare adăugată.

Președintele a punctat faptul că Antibiotice Iași este o companie ”care își respect, prin tradiție, prezentul și mai ales perspectiva de viitor”.

”Am discutat cu domnul director (Ioan Nani – n.r.) cum poate să facă diplomaţia românească să ajute compania să vândă mai mult şi cum putem să optimizăm banii europeni şi schemele de ajutor pentru a aduce valoare adăugată cât mai mare”, a afirmat preşedintele.

”E o firmă cu tradiţie, care a depăşit momentele din anii 1990. Antibiotice a supravieţuit, alţii nu. Antibiotice a avut o viziune managerială şi e remarcabil că  vorbim de o companie românească care e lider mondial pe un anume produs. Este de remarcat că se gândeşte la cercetare şi că investeşte în acest domeniu. Ştie să lucreze cu fonduri europene şi se dezvoltă într-un context actual. Ştie să se uite la viitor”, a mai spus Nicuşor Dan

Însoţit de ministrul Sănătăţii Alexandru Rogobete, dar şi de ministrul Economiei, Radu Miruţă, Nicuşor Dan a sosit, vineri, la Iaşi de la Bruxelles, cu un avion militar C-27J Spartan, după ce a participat la reuniunea Consiliului European. Aeronava a aterizat la Iaşi la ora 13.00.

Preşedintele a participat la ceremonia festivă organizată cu prilejul împlinirii a 165 de ani de la înfiinţarea Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” şi a Universităţii de Arte ”George Enescu”.

În fața Teatrului Național din Iași, câteva zeci de persoane l-au întâmpinat cu huiduieli pe președinte.

În cursul serii, preşedintele are programate întâlniri separate cu reprezentanţii mediului de afaceri, cu primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe.

Distribuie articolul pe:

11 comentarii

  1. Sustanta activa NU este in gramajul prezentat pe eticheta! O sa repet pana cand NU ma veti mai CENZURA! De asta nu vi se amelioreaza AFECTIUNILE! SE FURA DIN SUBSTANTA ACTIVA: ASA AU „SUPRAVIETUIT”: CU LABORATOARE PA PERSOANA FIZICA! PARCA NU STITI SI NU STIM CE SE INTAMPLA IN FABRICILE DE MEDICAMENTE!

  2. SE FURA DIN SUBSTANTELE ACTIVE! DE CE MA CENZURATI? LABORATOARE CLANDESTINE, BAI! SI STITI SI VOI ALIgggNIATZILOR!

  3. Ce-ar mai fi ras, ce iures de mistouri ar fi facut usereii daca alt idiot decat asta al lor s-ar fi exprimat asa…din agramat, hot si „scoate diploma s-o vedem”, nu l-ar fi scos o luna! Iata cu ce ne-am ales: prezident autist din zona sociopata, ministri fara scoala si stapani emasculati/castrati sau babe de-a dreptul. Amin.

  4. Distinse Domnule Președinte al României,
    Aveți forță”Doamnei de Fier” să naționalizați?

    Ps. Fabrica de Antibiotice Iași este strategică.
    Consiglierii Dumneavoastră ar trebui să știe.
    Așa cum este și Institutul Cantacuzino.
    Și multe altele.

  5. Useristii narozi din fire nu au nici un merit in mentinerea performantelor de echipa profesionista de la Antibiotice. Probabil vor sa o inchida conform directivelor ieuropene.

  6. „În fața Teatrului Național din Iași, câteva zeci de persoane l-au întâmpinat cu huiduieli pe președinte.”

    Ce-or avea putinistii astia dacopati cu presedintele Romaniei ales cu grija de STS?

  7. Hai, spuneți drept: se mai produc antibiotice la Iași?
    Eu știu că nu!
    Se produc creme cu substanță activă importata din India!

  8. dar despre primirea galagioasa si sincera a multimii iesene la sosirea pres Nicusor Dan , nimic ? Chiar nimic ?

    1. A fost înjurat și huiduit domnule ce atâta diplomatie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.