Nicuşor Dan:”Am promis şi vom desființa”

Nicușor Dan precizează că desființarea companiilor municipale are mai multe etape. Prețul serviciilor se va reduce considerabil în condițiile în care nu vor mai trece prin companii, afirmă edilul.

„Am promis și vom desființa companiile municipale înființate de Gabriela Firea, care au dus la o risipă incredibilă de bani publici. Procesul de desființare are mai multe etape”, anunță Nicușor Dan.

Conform acestuia, în ultima ședință de Consiliu General a fost schimbată componența adunărilor generale ale companiilor. La începutul anului, noile adunări generale vor numi noile consilii de administrație, iar noile consilii de administrație, noii manageri. Consiliul General a numit, de asemenea, o comisie specială pentru desființarea companiilor.

„Am început să întrerupem contractele de servicii prestate de companii către primărie și să le înlocuim cu contracte prin achiziții publice, astfel încât serviciile să nu fie afectate. Pentru companiile care au delegat serviciul public (de exemplu, compania de dezinsecție) procesul de trecere de la companie la operatori privați va fi însoțit de o hotărâre a Consiliului General de încetare a delegării, afirmă Nicușor Dan.

Astfel, rămase fără contractele cu primăria, majoritatea companiilor va rămâne fără activitate și acestea vor fi lichidate, municipalitatea preluând activele.

„Există câteva nuclee care funcționează profitabil, independent de contractele cu primăria (de exemplu, echipa care face proiecte pentru autorizarea ISU), acestea vor fi menținute ca atare. Parte din angajații companiilor vor fi transferați către administrațiile publice care vor prelua serviciul (de exemplu, operatorii serviciului de parcare, managementul traficului, paznici, etc.). Fără să mai treacă prin companii, prețul serviciului se va diminua considerabil. Comisia specială a Consiliului General va evalua funcționarea fiecărui colectiv și va propune Consiliului General relocarea angajaților”, își termină primarul Capitalei postarea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

24 de Comentarii

  1. Se deschide robinetul jafului de către firmele private în cârdășie cu privații de la primărie. Cine este just să administreze utilitățile publice (distribuția de apă, gunoi, curent electric, gaze naturale, transport public)? Este corect ca cei ce administrează utilitățile publice să facă profit? Toate țările civilizate, mai puțin România, evident, zic că nu. Așa pare firesc, administrarea utilităților publice nu trebuie să genereze profit iar acest deziderat nu-l poate îndeplini o firmă privată, fie autohtonă fie străină, deoarece principalul obiectiv al firmelor private este maximizarea profitului. Nu vorbim de internet 5G sau de alte mofturi, ci de utilități de care beneficiază întreaga comunitate. Firesc este ca beneficiarii utilităților să poată decide cum să fie administrate acestea iar acest lucru îl poate face doar Consiliile Locale care sunt reprezentanții aleși ai comunităților.
    Tendința globală este ca acolo unde administrarea utilităților au fost concesionate în prealabil firmelor private să revină municipalităților. S-a inventat și un termen pentru această procedură. Se numește, firesc, remunicipalizare. Pentru mai multe informații se poate răsfoi saitul http://www.remunicipalisation.org de unde se pot afla lucruri interesante despre cum se poate renunța la contractele de concesiune (rebotezate la români, contracte de delegare). Bineînțeles, dacă clasa politică își dorește așa ceva! Din ce observ, niciun politician sau jurnalist nu pune în discuție această temă, ceea ce este firesc într-o veritabilă colonie.

  2. Plicusoare
    Esti un mincinos. Tot ce inseamna ban public va fi dirijat catre firme de apartament cu licitatii trucate si la niste preturi exorbitante. Te doare in cot cum se presteaza aceste servicii in Europa. Atat timp cat esti sprijinit de subteranii ce au puterea in aceasta tara, da-i cu frauda inainte, ca la alegeri. Lumea va vedea ca de fapt nu faci nimic, mai precis absolut nimic…

  3. Stimați bucureșteni v-ati găsit nașul.Eu am mai spus că dacă Firea ar fi făcut în București un singur sens giratoriu și nimic altceva acum era primar.Daca faci mai multe e greu de ținut minte.Eu am noroc că nu-s din Bucuresti.Sa vă rugați să nu vina frigul.Cu Plicusor nu va fi ușor.Ca îl aveți pe Nicușor primar puteți să-i mulțumiți și maestrului C.Nistordscu care o călărea unde o prindea și în vazul lumii la toate televiziunile.Calrea,egal critica.Vad că de când are „guvernul meu”s-a mai domolit.

  4. Până una alta a lăsat parcurile in paragină. Știe ipocritul asta cat costă refacerea unui parc? (De ex parcul Carol)

  5. Un cretin care o face pe șmecherul, riscând pușcăria pentru escroci gen Barna, cu care cică e pe invers…

  6. Tovarasul Nicusor Dan supt Inteleapta Indrumare a Conducerii Superioare de Partid si de Stat a Marelui Normal -OberStumpFuhrerul Klaus – va da o Lectie puturosimii din Capitala cu Coviltir.
    Este Imoral sa Lasi jegurile sa Detina Caldura si Alimente in Casa.
    Va fi Belsug…nu pentru toti, dar va fi Belsug !

  7. La vremuri noi, oameni ca noi!Truisme de genul Mi-e foame , sau Ai nostri , mai breji! am mai auzit la astia.

  8. Dle Nicusor Dan, te -am votat cu incredere fiindca credem noi si acum ca nefiind om politic esti curat. Nu vrem sa ne povestesti ce faci in Consilii si Comitii. Vrem ca acele vehicule de furat marca PSD, companiile infiintate de o penala gratulata pentru aceasta performanta cu un loc in Parlament , sa DISPARA. E simplu , esti matematician. La fel am cerut si cerem premierului ca prima mutare a mandatul lui sa fie DESFIINTAREA PENSIILOR SPECIALE. De aceea au murit impuscati , cei mai multi , in cap de lunetistii Armatei si Securitatii tinerii nevinovati . Pentru defiintarea impartirii romanilor in privilegiati: securistii si viermii , adica noi romanii. Acum vrem ca cei care beneficiaza de pensii speciale , cei care isi fac datoria in serviciile pe care si le – au ales ei singuri sa inteleaga ca in Romania , tara membra a UE si NATO nu exista doua categorii de romani, ci DOAR UNA. Stim de ce comunistii au infiintat ilegal aceste pensii speciale : pentru obedienta si executarea oricaror ordine date de putere. Romania nu mai este comunista. Si asta cere EGALITATE.

  9. Cred că în afară de a desfiița, nu e corect să mai promită și altceva. Pentru că nu e în stare. E de ajuns să privești cu câtă greutate se mișcă, se exprimă, ca să înțelegi că de acțiune, nu prea e capabil. A trecut timpul când era suficient să își
    instalaze pupitrul prin București, doar pentru a vorbi ( a promite, a minți ). E momentul să facă ceva concret ( în sensul de a construi ).

  10. Jale mare la pesedisti.
    Nu mai putem sa furam. Trebuie sa invatam sa muncim.

  11. Nu stiu cum dar ar trebui ca aceasta reprezentare, functia primar general, ar trebui sa nu existe atata timp cat sunt primari in fiecare sector al capitalei si toti depind de bugetul statului! Ce mama dracului fac astia care sunt primari general? Nu cumva ma mult incurca lucrurile, impedica sau blocheaza reformele in capitala?! Sincer, asa pare dupa atatia puturosi incasatori de orice in favoarea lor cat si plangacelile de neputinta care nu au disparut nici in zilele noastre.

  12. Mucuresteni, noati si pastrati cu sfintenie hartia/Excell-ul cu taxele mostenite de la Fi(e)rea (cum ii ziceti multi dintre voi) din dec 2020 pentru apa, canal, salubritate, dezinsectie, parcare etc. si cat veti plati in fiecare luna dec din anii urmatori ai domniei lui Plicusor Ban, dupa desfiintarea companiilor municipale si preluarea acestor servicii de firme private, alese pe spranceana. O sa va muscati mainile. Sper sa va mai ajunga banii de net, ca sa va vad comentariile. Mandru ca NU SUNT MUCURESTEAN!

  13. Nu stiu ce de e capul lui Nicusor ,dar a replantat luna asta arbori pe marile bulevarde,acolo unde vantul,accidentele, ii daduse jos!Firea nu a plantat un copac,cred ca nici nu stie ce sunt aia..Bulevardele aratau ca babele stirbe de ani de zile de pe vremea escrocului Oprescu care nu va mai fi condamnat,la cat hot,ca e mason

  14. Desfiintati-le ca sa va intoarceti din nou la contracte cu Prigoana si alti escroci. Cu aia vor scadea cheltuielile Primariei cand veti incheia contracte de deszapezire si nu va fi zapada, cand veti inlocui iar cate trei randuri de borduri si alte smenarii bazate pe spagi……[Leo]

  15. Vrea si asta sa cumpere banci pentru parcuri de la cine stie ce firma de mafioti din satul sau. La pret de zece ori mai mare decat daca le-ar face cu salariatii lui. Shpaga conteaza!

  16. Pentru Sangele tinerilor o cere!..n-ar fi trebuit sa te bag in seama…CRE.IN de doi lei ce esti!!..stii tu ce e aia revolutie!?..stii tu ce a fost sa faci armata!?..stii tu pe ce LUME TRAIESTI!?..voi in afara de a da un like pe FACEBOOK sunteti niste trantori de doi bani!..REVOLUTIONARII lui PESTE…pai voi mai IMBEC.LILOR..l-ati votat pe CIOLOS..pui de securist ordinar..ala care o pazea pe DOINA CORNEA..dar evident ca trebuie sa cauti pe FACEBOOK sa stii cine a fost!Din pacate ..datorita dobi.oceniei care va caracterizeaza..sufera oameni cu scaun la cap care n-au votat toti puii de securisti de la USR…Handi.apatilor ce sunteti!

  17. Are baiatul asta chinuit de mic o foame uriasa. De ani de zile sta ca un boschetar pe banii unora ca unchiul Soros. Acum a scapat in sfarsit la malai.

  18. Nicusor Dan este primarul asteptat de mult de toti bucurestenii. A venit timpul ca toate lucrurile sa fie repuse pe fagasul normal, sa functioneze totul bine. S-a terminat cu hoata Sarmancur si companiile ei care furau banii oamenilor. Nicusor e olimpic la matematica si va face tot ce isi doresc oamenii cu adevarat. Vom avea si metrou de suprafata.

  19. Sa nu il uiti pe ” fratele tau ” Ciine precum si alte oratanii din anturajul Nicusor Dan+ PNL+ USRPLUS. Vezi sa nu ti se potriveasca zicala „decat codas la oras (in coordonatrea activitatilor primariei generale ) mai bine-n satul/domeniul tau fruntas ” bah Nicusorule (taranusule).

  20. (editat) Mucusor, uita ca serviciile asigurate de firme private pot fi mai slabe calitativ, dar si izvor de coruptie! Sa vedem ce se intampla pina in 1024!

  21. in 2016 Clanul afaceristilor din Voluntari(Firea,Pandel,tata Puiu,Oprea,(H)ontanu ,Mitica de la Liga ,etc)i-au aranjat lui Orban un denunt aiuristic cu renumitul sekurist (M) Urdareanu si l-au scos din cursa pentru Primaria Generala,la care justitia corupta apus botul
    In 2020 se incearca aceiasi tactica murdara cu Nicusor Dan,numai ca vremurile s-au schimbat,lumea s-a lamurit cu Firea Sarmancur si Pandel,sansa escrocilor imobiliari e microscopica !Lumea s-a desteptat si tinerii sunt 100% cu Nicusor!
    Poate sta Dana Urdareanu si in spagat in stratul de morcovi,nu mai au „succesul” din 2016!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.