Nini Săpunaru: Ponta duce un război acerb împotriva PNL

Preşedintele PNL Vrancea, Nini Săpunaru, îl acuză pe premierul Victor Ponta de faptul că „duce un război tot mai acerb împotriva PNL”.

”Constat cu mâhnire că premierul Victor Ponta duce un război tot mai acerb împotriva Partidului Național Liberal. După ce a săpat constant la temelia unității USL, Ponta își imaginează că poate destabiliza unitatea Partidului Național Liberal. Nu, domnule Ponta, PNL a demonstrat în repetate rânduri că poate face politică din Opoziție, că este un partid mare care nu poate fi dezbinat de ocuparea vremelnică a unor funcții. Mesajul postat de premier pe contul său de socializare, așa-zis adresat alegătorilor PNL și USL, este de fapt un mesaj în care acesta flutură funcțiile deținute de liberali la centru și în teritoriu. PNL rămâne la Putere, unit, pentru a guverna țara, așa cum a promis. Premierul Ponta și PSD să nu conteze pe noi în perpetuarea sistemului promovat și menținut de Traian Băsescu privind bătălia pentru funcții”, potrivit unei declarații de presă făcută de Nini Săpunaru.

Victor Ponta a făcut apel luni la unitatea USL, dar a precizat că, dacă PNL se retrage din guvern, va nominaliza interimari la ministerele conduse acum de liberali şi doar după expirarea termenului pentru interimat va merge în Parlament cu un nou guvern.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.