Noi atentate la Kabul

Cel puțin o persoană a murit și 35 au fost rănite în două atentate care au avut loc miercuri la Kabul și care au fost revendicate de către , relatează AFP și Reuters, potrivit Agerpres.

Primul atac, cel mai violent, comis în vestul capitalei afgane ”de un kamikaze la volanul unei mașini-capcană, a avut loc la porțile postului de poliție PD6”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne afgan, Najibullah Danish, care a precizat că au fost trase focuri de armă după prima explozie.

”Cel de-al doilea atac a fost comis, după cinci minute de la primul, de un kamikaze pieton împotriva unui centru al serviciilor de informații din sud-estul orașului”, a spus purtătorul de cuvânt.

Potrivit unei surse din domeniul securității, care nu și-a dezvăluit identitatea, atacatorul a fost împușcat în timp ce intra în clădire.

Într-un mesaj postat pe Twitter, purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabibullah Mujahid, a revendicat dubla operațiune, afirmând că ”au început atacurile împotriva postului de poliție PD6 și a unui important centru de informații la Kabul”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.