Părinții studentului american Otto Warmbier, care a decedat în urma perioadei petrecute în detenție în Coreea de Nord, au dezvăluit detalii despre suferințele îndurate de fiul lor, într-un interviu acordat presei de peste ocean.
Fred și Cindy Warmbier i-au descris pe nord-coreeni ca fiind „teroriști”care l-au „torturat sistematic” pe fiul lor, deținut în Phenian, în 2016 și eliberat în iunie anul acesta.
„Otto a fost torturat sistematic și rănit intenționat de către reprezentanții regimului lui Kim Jong-Un.”, a afirmat tatăl studentului. Acesta a mai spus că, după reîntoarcerea din perioada de detenție, Otto avea manifestări cel puțin ciudate, „se tot mișca dintr-o parte într-alta, era agitat, violent și scotea niște urlete, sunete, inumane”.
Fred Warmbier a descris și transformările fizice, vizibile pe fața și corpul fiului său după reîntoarcerea acasă. Era ras în cap, nu vedea și nu auzea, picioarele și mânile îi erau „total deformate” și avea o cicatrice uriașp pe picior, „arăta ca și când cineva îi rearanjase dinții din față cu un clește”, a spus acesta.
În opinia lui Warmbier, regimul nord coreean l-au returnat pe Otto în SUA pentru ca „nu doreau ca acesta să moară pe teritoriul lor”. În același timp a lansat și o serie de acuzații, spunând că, în timpul detenției întreaga lume, țara și familia sa l-au abandonat pe Otto.
După decesul tânărului, familia acestuia a refuzat examinarea post-mortem a trupului, afirmând că suferințele acestuia fuseseră prea mari.
Pe toată perioada în care Otto Warmbier a fost încarcerat în Coreea de Nord, regimul de la Pheniang a respins orice acuzație vizavi de eventuale rele tratamente administrate studentului american. Autoritățile nord-coreene au suținut că Otto Warmbier ar fi suferit de botulism.
Președintele Donald Trump, cunoscut pentru simpatia sa pentru emisiunea Fox & Friends, care a difuzat interviul, a reacționat pe Twitter. Potrivit BBC, acesta a spus într-o postare pe rețeaua de socializare că a fost un „Interviu grozav” și că „Otto a fost torturat într-un mod inimaginabil în Coreea de Nord”.
Totuși, afirmațiile soților Warmbier au fost puse la îndoială de un articol publicat de Cinncinnati Enquirer, în care se susținea că raportul medico-legal post-mortem al lui Otto Warmbier nu nota existența decât a câtorva leziuni minore. Conform publicației americane, decesul ar fi survenit în urma afecțiunilor creierului cauzate de lipsa oxigenului.
Gabriel V. Zamfir