Noi proteste anunțate

Confederația Națională Sindicală (CNS) „Cartel ALFA” anunță că reia acţiunile de protest de marți, prin pichetarea zilnică a Ministerului Muncii, în intervalul orar 10,00-12,00, sindicaliștii fiind nemulțumiți că Guvernul nu a făcut nici un demers până acum în vederea modificării Legii dialogului social.

„Această lege, care a blocat negocierile colective şi a făcut aproape imposibilă reprezentarea salariaţilor de către sindicate, a fost adoptată în 2011 prin asumarea răspunderii de catre guvernul Boc, fără nicio dezbatere publică sau consens între partenerii sociali. Guvernul actual, deşi a promis şi a semnat un acord prin care s-a angajat că va aduce legislaţia la situaţia iniţială, corectând prevederile care prejudiciază salariaţii, acum pretinde consensul părţilor ca şi condiţie prealabilă modificării: toate sindicatele şi toate patronatele, autohtone sau multinaţionale. Este de fapt o strategie tipica de a întârzia la infinit nişte modificări pe care realitatea relaţiilor de muncă şi situaţia disperată a lucrătorilor români le reclamă ca extrem de urgente”, acuză sindicaliștii într-un comunicat transmis luni.

CNS „Cartel ALFA” afirmă că practic, de la adoptarea Legii 62/2011 nu a mai fost încheiat nici un Contract Colectiv de Muncă (CCM) sectorial, iar din 524.869 angajatori numai la 14.343 sunt încheiate CCM de unitate, din care numai 2016 de catre reprezentanții sindicatului reprezentativ.

„Împreună cu eliminarea Contractului Colectiv de Muncă Unic la nivel naţional (CCMUNN), inexistenţa contractelor sectoriale a redus dramatic numărul de salariaţi acoperiţi de un contract colectiv, şi în consecinţă de drepturile şi clauzele pe care aceste contracte le conţineau. De asemenea, condiţiile impuse pentru formarea unui sindicat şi pentru negocierea unui contract colectiv la nivel de unitate lasă o mare parte din structura lucrătorilor (aproximativ 40% din totalul angajaţilor români) fără drept de asociere, în contradicţie cu prevederile Constituţiei României, care garantează acest drept”, se mai arată în comunicatul citat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.