Noi revolte în Rusia sub sloganul „Noul an fără Putin!”

Zeci de persoane, între care şi scriitorul Eduard Limonov, care încercau sâmbătă să participe la manifestaţii neautorizate la Moscova şi Sankt Petersburg, pentru a cere plecarea premierului Vladimir Putin, au fost arestate de poliţie.

La Moscova, manifestaţia organizată de Eduard Limonov, un opozant şi scriitor controversat, care a declarat pentru postul de radio Ecoul Moscovei că a fost arestat, se desfăşura în piaţa Triumfalnaia din centrul capitalei ruse, sub sloganul „un An Nou fără Putin”.

Zeci de poliţişti au împiedicat însă desfăşurarea mitingului arestând circa 20 de manifestanţi încă de la ieşirea lor dintr-o staţie de metrou situată în apropierea pieţei.

Unul dintre ei a strigat „Libertate” în timp ce era arestat de poliţie. Alţii au scandat „Rusia fără Putin”. O banderolă pe care scria „moarte ocupanţilor Kremlinului” a fost de asemenea afişată, potrivit Mediafax.

Încă din cursul după-amiezii, un important dispozitiv de poliţie a fost mobilizat în zona pieţei, inclusiv 30 de furgonete pentru deţinuţi.

Pe lângă plecarea lui Putin, protestatarii au cerut, ca în fiecare zi de 31 a lunilor cu 31 de zile, sa se aplice articolul 31 din Constituţia rusă, care garantează libertatea de întrunire.

La Sankt Petersburg, al doilea oraş al ţării, aproximativ zece persoane au fost arestate în timp ce încercau să manifesteze pe bulevardul Nevski, în centrul oraşului.

Regimul lui Vladimir Putin se confruntă cu cea mai importantă mişcare de contestare de la sosirea sa la putere în 2000, cu circa două luni înaintea prezidenţialelor din martie la care el va candida pentru un al treilea mandat la Kremlin, după cele din perioada 2000-2008.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.