Norica Nicolai, președintele Consiliului național al ALDE, acuză Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) de „complicitate morală la crimă” în cazul fetelor dispărute din Caracal, despre care se presupune că au fost ucise. Nicolai consideră că cei din conducerea instituției trebuie să-și dea demisia.
„Desi părea imposibil, România este pentru prima dată confruntată cu ceea ce pare a fi o crimă în serie, de o cruzime nemaîntâlnită. O ştire iniţială legată de dispariţia a două fete de care nimeni nu s-a interesat decât în registrul faptului divers s-a transformat astăzi într-o crimă care oripilează o întreagă ţară.
Ceea ce este mai grav, însă, în opinia mea, faptul că această crimă putea fi prevenită dacă instituţiile statului, de altfel foarte bine plătite, şi aici mă refer explicit la STS, și-ar fi făcut datoria.
Nu este posibil ca victima să fi apelat de 3 ori sistemul 112, iar ore în şir acest sistem să nu funcţioneze. Probabil că cetăţeanul nu contează pentru că altfel nu-mi explic de ce identificarea locaţiei a fost practic imposibilă pentru acest sistem.
Această complicitate morală la crimă obligă conducerea STS la o demisie de onoare!
Iar dacă acest lucru nu se va întâmpla, Gvernul va trebui, în regim de urgenţă, să procedeze la o demitere.
În plus, deşi Poliţia română a fost cea care a identificat locaţia în care crimele oribile au avut loc, argumentul acestora că nu au intrat în locuinţă pentru că nu au avut mandate de percheziţie nu poate fi acceptat. Constituţia de care îşi aduc aminte toți când au un interes prevede la articolul 27, referitor la inviolabilitatea domiciliului, că acest lucru nu este aplicabil atunci când suntem în situaţia înlăturării unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane”, a scris Nicolai pe Facebook.
La rândul său, deputatul PNL Ovidiu Raețchi a transmis că trebui să fie demiteri la cel mai înalt nivel, în urma cazului din Caracal, cât și „schimbări din temelii ale structurilor care au ratat intervenția”. Liberalul a precizat că sectorul de ordine publică este de mulți ani neglijat.
„Crimele de la Caracal si incapacitatea sistemului de ordine publica de a o opri pe ultima dintre ele, desi a fost in legatura cu victima, reprezinta o drama sfasietoare, dar si o catastrofa pentru tot mecanismul menit sa garanteze siguranta cetatenilor. Va trebui sa vedem demiteri la cel mai inalt nivel si schimbari din temelii ale structurilor care au ratat interventia atunci cand anchetatorii vor stabili clar cine a gresit – acum suntem in faza in care toti incearca sa paseze responsabilitatea. Ceea ce stim sigur e ca domeniul cel mai neglijat in ultimii ani in sectorul de ordine publica a fost tocmai acesta: siguranta cetatenilor, a copiilor nostri, modul in care sarim in ajutorul lor in cazul aparitiei unor descreierati. Atentia si investitiile au fost directionate spre unitati de paza, spre controlul multimii, spre extinderea atributiilor – si cel mai putin catre ceea ce numim siguranta de zi cu zi a cetatenilor. Or, ne amintim azi printr-o tragedie, acesta este principalul motiv pentru care o societate sustine sistemul de ordine publica. Aceasta este misiunea de baza a politiei”, a scris Raețchi pe pagina de Facebook.
Este cea mai corecta constatare exprimata pana acum.
” obligă conducerea STS la o demisie de onoare!” Onoare, la cei din STS? Sa fim seriosi, javrele de la STS nu stiu ce-i onoare, stiu doar sa incaseze salarii babane si sa manipuleze voturi!
„Rollason”, stiu ca-ti provoc insomnii, dar „pregatitul” viza in special impiedicarea vecinilor de a observa vreo miscare
in curte si in casa!!! Despre „sonorizare” din nou faci confuzii, involuntar oferind un argument demonstratiei mele!!!
Cum se face ca „vecinii” NU AU AUZIT TZIPETE IN ZILELE DE 24 si 25 cand adolescenta a fost violata repetat? Doar despre violuri a vorbit cand a sunat de TREI ori la 112!!! Repet ipoteza mea, asasinul a observat ca fata a sunat la ora 11:00 la 112 si a asasinat-o dupa aceasta ora , fapt care nimiceste declaratiile „vecinilor” despre tipetele din noaptea de 25/26!
Daca urmareai sirul „stirilor”, in dimineata de 26 o „vecina” a declarat ca a vazut in timpul noptii 2 masini de Politie
care stationau/supravegheau, dar nu a luat legatura cu procurorul si politistii PENTRU A LA SPUNE CA SE AUD TZIPETE!!!!!!
Deci, „Rollason”, cum de nu au auzit „vecinii” tzipete inainte de ora 11:00/25.07.2019 si in noaptea de 24.07 cand asa cum
spunea cu disperare adolescenta la 112, FUSESE VIOLATA REPETAT? Si inca ceva, din ce sustii doar de dragul de a ma ataca, altfel, adica pe chestiuni ideologice lipsindu-ti argumentele, ar reiesi ca Alexandra a mintit ca a fost violata, fiind cu totul imposibil ca vecinii sa nu-i auda tzipetele…
Alexandra a fost legata cu sarma ghimpata, DAR NU I S-A PUS CALUS IN GURA, in caz contrar neputand vorbi la telefon…
„EU”, poti sa ne lamuresti cum niste securisti „incompetenti”, cum spui cu o usurinta condamnabila, reusesc sa masluiasca sute de mii/milioane de voturi? O asemenea manarie cere ingeniozitate, criminala e adevarat, dar nu a unor incompetenti!!!
Toti cei care-i declara incompetenti pe securistii criminali din Justitie, din institutiile de forta in general, nu fac decat sa-i absolve, neintentionat sau intentionat, de CRIMA PREMEDITARII… Repet, orice nuantza permisa rastoarna sensul
unei realitati…
Spaima pe care procurorii au bagat-o in cetatenii Romaniei, in acest caz asupra politistilor, a condus la neinterventia in timp util! Ticaloasa cominternista Danceala s-a grabit sa ia masuri impotriva sefilor Politiei, in acest fel culpabilizand anticipat institutia fara concursul careia nu s-ar fi identificat locatia corecta!!!
Despre monstrii securisti de la STS nu a scapat o vorba si nici referitor la Procuratura Generala!!! Faptul ca procurorii stalinisti ticalosi pot comite orice crima si conducerea se limiteaza la anchete, fara a dispune destituiri, intervenind anevoioasele proceduri la Inspectia Judiciara si ulterior la Sectia de salvamari procurori din CSM confirma odata in plus pozitia privilegiata a acestor canalii bolsevice.
Marsavia procurorilor e dovedita si de TRUCUL PRELUARII DOSARULUI DE LA PROCURORUL DE CAZ, CRIMINALUL CARE I-A IMPIEDICAT PE POLITISTI SA INTERVINA, la fata locului in seara de ieri facand declaratii altcineva, un criminal la fel de celebru, Romulus Varga! In acest fel, cetatenii prezenti, impanati cu provocatori, au dirijat catre Politie toate invectivele, pe fondul prezentei ministrului Moga care ca un descreierat a anuntat destituirea sefului Politiei, fara a astepta rezultatul cercetarilor. Repet, daca se stabileste decesul adolescentei in dupa-amiaza de 25 iulie 2019, atunci se demasca o intreaga DIVERSIUNE EXECUTATA „DIN MERS” DE SECURITATE, tipetele pretins auzite dupa miezul noptii vor reprezenta inventii marsave
ale unor „vecini”, valorificate de grupul de soc al Ghitza-TV, rroma Romanesco si omul de teren la toate inscenarile Secu, Louis Lazaros, trimisi special la fata locului…Impertinentul Louis a devenit mielusel in fata lui Romulus, necerandu-i sa fie adus procurorul de caz!!!
Cum se comporta multimea daca declaratiile Procuraturii le facea PROCURORUL DE CAZ?
STS-ul e de vina ,ca nu e controlat de pisdonaci.
Duceti-va ba amortitilor la tatuca Daddy sa va dea o vitamina D.
@gelu : vad ca-ti rapund multi. Tu citezi, dupa tembela de Nicolai (si când scriu ceva, eu STIU despre ce scriu, asa ca NU-TI DAU VOIE SA MA CONTRAZICI, ÏN NECUNOSTINTA DE CAUZA FIIND, SI NICI DE INSINUAT NU-TI DAU VOIE, ai priceput?), citezi, dupa tembela de Nicolai, Constitutia României, din care faci referire la „înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane”. Si n-ai dreptate. Oricine se poate certa, ba chiar si cutzita-n casa, fara ca STS s-aiba voie sa intervina. Ce citezi tu referindu-se-n mod explicit la actele de terorism. Ori, un scandal într-o casa nu-i un act de terorism. Politistul ori jandarmul din sat ar fi trebuit sa intervina, sa bata la usa, sa se-anunte si sa-i ceara individului dinauntru sa-i deschida, STS, însa, în nici un caz. Si daca tot esti destept, de ce n-au intrat chiar satenii-n casa respectiva, într-un grup organizat? @nu, Charlie: politia n-a fost în stare sa localizeze de unde telefona fata la 112. Si-n nici un caz locuinta tipului arestat nu era „pregatita”. Ori ca tu nu stii ce-i aia „pregatita”. INSONORIZAREA locului. Atentia la absenta martorilor. Etc. Si-n privinta „violurilor repetate”, vecinii si-ar fi dat seama, si, cum tot nu se-ntelege tipul cu ei, l-ar fi denuntat. Pentru „tulburarea linistii publice,” cel putzin.
@Gelu la 20:09 Nu avem nevoie de proces penal pentru confiscarea averilor obtinute in mod nejustificat. O lege civila este suficienta, asa cum exista deja in Irlanda (1996) si Regatul Unit (2002). Candidatii la presedintie neinteresati de promovarea adoptarii unei asemenea legi sunt candidatii Securitatii.
Incompetentii de la STS, platiti cu salarii nesimtite si pensii nesimtite, se ocupa cu furat voturi la alegeri prin soft, in loc sa salveze vieti … Cand se ocupa STS de contabilizat voturile la alegeri, inseamna ca acestea sunt deja furate dinainte!
O intrebare pt.”expertii” care ne explica cum a falsificat STS alegerile csre su fost,de fapt,castigate de Psd cu 125%,dupa cum spune Pieleanu. Stim ca alegerile su fost organizate de putere.La AEP si BEC,Dragnea si-a pus oamenii lui. Presedintii de sectii si membrii in sectii,i-su pus organizatorii,in conf.cu legea. Fiecare sectie numara voturile si intocmeste un proces-verbal,care e luat in calcul de statistica,la stabilirea rezultatelor. Statistica are dir.pus de Psd si e in subordinea guvernului. Voturile sunt predate prefecturii si se tin 6 luni. Intotdeauna partidele,prin oamenii din sectii,primesc procesele-verbale si fac o numaratoare paralela,in judet si in tara. Ati auzit Psd sa tipe a doua zi ca rezultatele sunt fraudate? L-ati auzit pe Dragnea tipand,ca de rezultat depindea soarta lui? Postacilor,cereti Psd sa ceara renumararea? Simplu! N-ar mai fi nevoie ca voi sa mancati un butoi de kkt.cu lingurita.
Sugerez cetatenilor ale caror domicilii au fost fortate in baza unor documente emise pe date false, sa inainteze plangeri atat penale, cat si civile la adresa institutiilor abuzive…
Deasemenea familiile carora le-au fost smulse atat de brutal adolecentele de catre aceasta fiara cu chip de om…
Decisiva in aceasta ancheta este STABILIREA OREI EXACTE CAND A FOST ASASINATA ALEXANDRA, pentru a se confirma zvonurile
culese de jurnalisti de la vecini referitoare la tipetele victimei din timpul noptii. O pista posibila ar fi ca asasinul si-a ucis victima cand a constatat ca a sunat de trei ori la 112! E clar ca locatia era pregatita special in primul rand pentru tinerea cat mai mult timp in captivitate a victimelor pe care le viola repetat…
Problema localizarii se poate rezolva foarte rapid. Trebuie ca in Parlament sa se voteze de urgenta o lege care sa oblige toti agentii comerciali sa vanda in Romania doar telefoane mobile care sa aiba incorporata in program functia GPS cu o aplicatie obligatorie care sa transmita in mod automat la Politie si STS atunci cand cetateanul apeleaza la 112 si doar la 112, coordonatele GPS ale telefonului de la care se apeleaza. Iar in termen de 1 an de zile toate telefoanele ce nu corespund acestor cerinte sa fie retrase de pe piata. Cetatenii avand obligatia ca sa-si schimbe telefonul cu unul ce indeplineste aceste functiuni. Iar satul sa sponsorizeze cetatenii care nu pot sa-si permita achizitionarea unui asemenea telefon.
Bravo, „gelu”, cand te-am atentionat nu-ti era vizualizata luarea de pozitie…
Daca Dnei Nicolai i se poate reprosa ceva este faptul ca nu a scos un cuvintzel despre procurori, in schimb s-a alaturat corului sinistru al acelora pe care de altfel ii critica de ani de zile, batand seaua pe politisti, cu toate ca stie cel mai bine in ce conditii actioneaza, la ordinul procurorului de caz si acesta cu avizul judecatorului…Trei descinderi fusesera abuzive, respectiv pe informatiile false ale STS!!! Oare ce vinovatie are STS pentru violarea abuziva, incalcand Constitutia, a trei domicilii? Stie Dna Nicolai ca PROCURORUL A ORDONAT FLAGRANTUL si politistii au refuzat?
Si inca ceva,autoritatile erau prezente in strada cand s-au auzit ultimele strigate de moarte ale copilitzei sau au aparut ulterior? Raspunsul e decisiv stiut fiind ca au avut loc trei descinderi abuzive in cursul zilei precedente. Cu o alta ocazie a fost ucis cetatean nevinovat dintr-o astfel de confuzie, decat infractorul intr-o interventie asemanatoare…
La Caracal ca si la Craiova procurorii si judecatorii, o parte din ei fac parte dintr-un Grup de Crima Organizata si de aceea procurorii de caz nu intervin conform legilor penale iar judecatorii ii scapa de inchisoare pe interlopii ce-si desfasoara afacerile de trafic de persoane, excrocherii financiare si furturi atat in tara cat si-n strainatate. Sorina a fost scoasa la mezat chiar de acei procurori si judecatori ce trebuiau doar sa aplice legea si numai legea dar au inchis ochii participand chiar ei la vanzarea obiectului vorbitor numit Sorina. Ar trebui ca ANAF si ANI sa ia la puricat averile tutuor procurorilor, judecatorilor, sristilor, stsistilor, spistilor, politistilor si cei de la DGASPC din judetul Olt. Iar cand se vor constata fapte de averi nelegal harciogite sa se aplice legea penala. Si dupa Olt sa fie luate la rand toate judetele din Romania si Municipiul Bucuresti. Ca sa vedem si noi cat de corect si cinstit s-au strans averile sefii si sefutii din SRI, STS, SPP, Procuratura, Instante de Judecata, DGASPC si Politie.
@CHarlie am reactionat din prima dar cenzorul din Redactia Cotidianul nu mi-a postat primul mesaj, vad c-al doilea a trecut.
Norica bate campii, ca la Bruxeless. Din nou tipa impotriva STS. Cand politia sta in fata casei, inauntru se produce o tragedie si ea (politia) nu intervine, care este vina STS?
Apoi, sa ne amintim ca, in Apuseni, ISU nu a stiut sa descifreze coordonatele. Dece i-am crede pe politisti mai destepti?
Si: dece nu s-au organizat cursuri de instruire, asa fel ca toti acesti angajati din structuile de interventii, sa poata descifra coordonatele de localizare?
@Ileana Rollason esti o mare mincinoasa si fitilista, mirosi a securista. Citeste aici si termina in a mai arunca minciuni pe forumuri. Asa ca Norica Nicolai are dreptate in cele afirmate. ” ARTICOLUL 27
(1) Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia.
(2) De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege pentru următoarele situaţii:
a) executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti;
b) înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane;
c) apărarea securităţii naţionale sau a ordinii publice;
d) prevenirea răspândirii unei epidemii.
(3) Percheziţia se dispune de judecător şi se efectuează în condiţiile şi în formele prevăzute de lege.
(4) Percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise, în afară de cazul infracţiunilor flagrante.”
„gelu”, cineva a postat o mizerie in numele tau la orele 16:27…Cred ca ar fi cazul sa reactionezi…
Postare semnata cu gelu din
26 IULIE 2019 LA 16:27 nu este trimis de mine si de o clona securista ca doar securistii se pricep cel mai bine sa imbarlige, sa minta, sa bage zazanie si fitile ca doar in asa ceva sunt scoliti. Securistul facandu-se ca nu stie cum ca seful STS e numit de Wiermer si nu de PSD. Iar alegerile au fost organizate de BEC dar furate de STS prin transmiterea incrucisata a datelor de la sectiile de vot la BEC. Ca doar STS e institutie de forta militarizata iar ordinul intr-o unitate militara se executa nu se discuta.
Nicolai, III : STS-ul n-avea cum sa aprecieze de afara daca era vorba de-ncalcarea vreunui articol din Constitutie, madam ! înaintea ei fiind vorba de respectul Codurilor Penal si de Procedura penala, cucoana! Ispraveste cu spectacolul, cucoana, ISPRAVESTE ! în familiile de tzigani, de pilda, se urla la cearta urmata de-mpacare! ia sa fi fost si tu, femeie, macar o zi pe teren ! si mai bine-ntreaba-te cât rau i-ai facut deja TU, României, din postura de deputat european (de iresponsabil, pardon, ca tot ce faceai era acoperit de imunitate!)? nerusinata ordinara! creatura de spectacol, care, când e vorba de-un „simplu alegator”, îl îmbrâncesti ori ignori cu tupeu!
post scriptum : nerusinata de Nicolai Norica nu stie ca politistii nu puteau sa intre-n domiciliu fara mandatul unui judecator, alfel fiind vorba de violarea lui, infraciune penala? de ce n-a fost anuntata ministra justitiei, madam Birchall, ca tot taie frunza la câini, prin ofiterul de serviciu pe minister, fiindca era vorba de-o situatie grava si extrem de urgenta? plus ca, madam Nicolai, de unde-ti crapa capul „criminalul în serie”? fetele au DISPARUT, deocamdata, si nu esti nici politist, nici procuror, nici judecator în cauza. De separatia puterilor în stat ai auzit, madam ? Aibi rabdare sa fie gasite, ele sau corpurile, ca sa vorbesti despre crima. Si-n orice caz, nu-n serie. Când e vorba de-una PASIONALA, fara premeditare, la furie, într-o disputa familiala. „Alesii” neamului, de la mahala, doar-doar produc senzatie! Nu ti-e rusine, madam Nicolai !
Si cazul Sorina, madam complice Nicolai Norica? îti faci propaganda? de ce n-ai avut atitudine si-n cazul Sorina, cucoana? fiindca era vorba de SUA (si de spionii Sacarin)? Fiindca tortionari sunteti cu totii, nu numai STS! Nerusinata ordinara! si-acuma ai fi tacut mâlc daca n-ar fi fost campania pentru Cotroceni ! Lipitoare fara scrupule !
Prostii afara de la noi din tara.
#Daniel, alegerile au fost fraudate de catre STST in momentul cand STS a transmis centralizarea voturile la BEC. E usor dintr-un singur program tu institutie militarizata, unde sa te ascunzi in spatele secretului de stat, sa schimbi fluxul de date ce este trasmise pe internet de la sectiile de vot astfel incat in timp real, cu un server foarte puternic sa ajunga la BEC castigatorii care trebuie. Adica cei stabiliti dinainte la summitul de la Sibiu de catre Wiermer, Timursmanus, Merkelina si Juncherul. Adica voturile PSD le contabilizezei in contul PorRomania, UDMR, PNL…
@Albert Zweistein
nota 2 la *examenul de constiint*? Dumneata nu ai nimic sfant!
daca cumva ti se va intampla ceva grav, dumitale sau celor dragi dumitale, sa nu uiti niciodata postarea pe care ai pus-o azi!
vei sti atunci de ce!
Edelweiss (floare de colt),stai in coltul tau.Aici se vorbește despre o crimă,și se încerca să se înțeleagă ce nu funcționat. Alegerile le-ti organizat voi,ca ati luat teapa și Nu a iesit cum vroiati voi nu e vina STS.Tu dacă vezi o casa care arde și o persoana iti cere ajutorul tu astepti pompierii pt. ca asa spune legea sau faci ceea ce reusesti sa o ajuti.;Politistii;dormeau in bocanci,doua ore in fata casei fara sa intrvii.Mai exista latura umană?
Complicitate morala?! E complicitate directa la omor,sunt deja 2 copii morti si pare ca ar mai fi inca 2!
4 la numar! Romania:tara a tururor infractirilor si tuturor infractiunilor,tara in care viata omului ucis e pedepsita cu suspendare sau de loc,tara in care toti escrocii care au un avocat cu suflet la fel cu neagra roba,orice infrator dovedit este absolvit de pedeapsa sau cel mult cu suspendare daca nu clasare dupa ani de tergiversat dosarul pana se pune praful de 0,5cm incat chiar grefierului ii e scarba sa puna mana pe dosar!
Prea multa lipsa de caracter, de minima compasiune si de responsabilitate. Daca vor continua in acest mod suicidar, romanii se vor extermina… Acompaniati de ranjetul de psihopat al unora de teapa specimenului ce posteaza „Albert Zweistein”…
Ca politistii nu au cunsocut Articolul 27 din Constitutie exceptiile de la inviolabilitatea domiciliului este asa cum spune dna Norica Nicolai si aceste prevederi nu au fost cunoscute nici de sefii lor ierahici superiori care la acea ora dormeau,deci nimeni nu le-a facut instructajul nici-un sefulet, daca ei nu cunosteau si nu stiau ce sa faca! Drept urmare, crezand cu vinovatie ca se afla la o plimbare sau eventual la o executare -asa cum a crezut chiar un „as” al nelegii_Piturca ca poate face ea o „executare”-ce nu poate incepe inainte de ora 6 dimineata, s-au plimbat ageamii prin Caracal din eroare in eroare de locatie,in timp ce fata era asasinata.Principii si exceptii de baza juridice nu sunt cunoscute, iar eminentei cenusii STS in amterie de falsuri si fraude si ascultari si spionaje i s-au defectat „sculele”sau daca functionau dadeau erori.Nu s-au facut investitii in agricultura sau industrei ca nu ne lasa UE si NATO ,in schimb s-au facut in Raed Arafat,in Opris si urmasii lui,Opris il urma pe Petrov-basescu in garaj si acasa cu telefonul ce nu putea fi ascultat! STSul a cata entitate este stat in stat, controlul civil „democratic”pe unde a sucombat ?DEMISIA !desecretizarea tuturor arhivelor detinute de servicii,reformarea din temelii a sistemelor CORUPTE anticonstitutionale!
nu stim de i complice sau nu, dar sigur o sa verifice licu, procuror fara scoala, merite si onoare. e cert insa ca sts zbarnaie la alegeri. vai de steaua acestei natii…
@Albert Zweistein, ce jigodie si criminal esti in gandire daca si-n aceste momente triste cand 2 fete au fost omorate cu bestialitate de un criminal feroce neputand fi salvate tocmai datorita faptului ca serviciu de apel telefonic de urgenta 112 aflat in curtea STS nu a functionat. Vii acum si arunci fitile securiste pe forum in incercare disperarata de a-i salva pe sefii si sefutii ce conduc STS si care sunt platiti regeste cu mii de euro pe luna. Iti doresc ca cei mai apropiati tie sa aiba soarta sarmanelor fete si sa nu poata sa fie salvati tocmai ca serviciu 112 nu a functionat. Sa te vad atunci ce mesaje cretine si imbecile mai postezi pe forum? Pana atunci sa ai zile senine si fericite dupa cum tie sufletul de bun.
Incompetenta crasa. Demisia ar fi un gest cat se poate de firesc, dar de la calaii democratiei, de la hotii aflati in slujba neomarxismului si neoliberalismului cominternist nu te poti astepta la asa ceva. Ei se pricep sa salveze partide aflate sub pragul electoral, sa revitalizeze indivizi subdezvoltate intelectual. Ei se pricep sa plaseze in functii cheie, indiferent de optiunile noastre, oameni fara pic de respect fata de om, de drepturile si libertatile lor si cel mai adesea fata de dreptul fundamental la viata. Cu aceeasi usurinta cu care sistemul trimite oameni nevinovati la inchisoare trimite copii nevinovati la moarte.Acum si-au dat masura competentei si judecatorul si procurorul. Manine poimaine o sa-i vezi protestand, pe aceste brute, impotriva SIIJ.
– Ps. Peste tot misuna incompetenta, superficialitatea, lipsa de responsabilitate, infatuarea, jocurile de culise.
-ps. Cum s-a procedat in cazul Sorinei s-a procedat si acum. Desfiintati odata cloaca din servicii si faceti, domnilor guvernanti ordine in aceasta tara.
Dumnezeu sa le odihneasca-n pace sufletul de inger.
STS nu a mers pentru că este folosit doar la TRUCAT ALEGERILE! Ca să vedeți că jigodiile Hastagiene sunt Javre, nu că sunt Prosti din naștere, observați că au apărut Canaliile de serviciu care imediat ne spun că PSD va folosi asta în interesul lui. Deci stiu leprele că s-au fraudat alegerile masiv dar acum distrag atenția (a nu știu câta oară )de la tragediile cumplite ale familiilor. Exact ca și la COLECTIV, o dramă a fost folosită de SASUL SMENAR DE CASE în interesul său cinic. Sunteți ultimele fosile umane posibile, hastagieni paduchiosi ce sunteți!
STS n-are nici o treabă cu localizarea apelurilor, rolul preponderent al acestei instituții fiind măsluirea alegerilor.
Au rasolit-o în 2014, în cazul avionului prăbușit la Beliș, au rasolito și acum.
Căci, majoritatea echipamentelor și facilităților tehnice ale STS sunt destinate și ocupate cu „dirijarea” a peste un milion de botsi-cu drept de vot, entități virtuale care au ridicat „standardul” fraudei electorale de la 5-10% până înspre nivelul de peste 29%.
„Au venit la adresa, dar nu a intrat absolut nimeni. Dimineata la ora 04:00 se auzea – ‘Lasa-ma, ca ma omori! Lasa-ma, ca ma omori!’. Au sunat vecinii la 112, au venit 3-4 echipaje de politie si s-au plimbat pe strada prin fata curtii pana la ora 06:00.”
Politia doarme ea. Daca nici la tara seful de post nu cunoaste cu ce se ocupa fiecare cetatean, ce pretentii sa ai la oras. Seful de post nu cunoaste cine fura,cine este nebun, cine face bisnita, cine da in cap , cine se drogheaza, cine violeaza, ci face crime. Huuo stat roman! Pe Joahannis il interseaza alt mandat, nu vede cum lucreaza structurile de forta din CSAT! Huuo stat roman criminal care nu protejeaza oameni nevinovati dar il urmaresc cu toate serviciile secrete pe Tariceanu 7 ani. Huuo!
Au inceput dezinformarile cu iz politic. Incompetenta unui judecator, unui procuror si a catorva politisti se incerca a fi acoperita de „acarul Paun”, aici STS. Asta pentru ca PSD vrea sa puna mana pe STS pentru urmatoarele alegeri.
Cel mai frumos barbat din Romania se ridica din cavou si loveste: STS, „complicitate morală la crimă,m-a lasat somera”