
Nou control medical pentru candidații la șoferie. Unii dintre aceștia, mai precis cei care vor să obțină permisul de conducere a autovehiculelor prevăzute în grupa II, vor fi supuși unui nou control de specialiate în cadrul examenului medical solicitat pentru permis. Noul control va fi obligatoriu și pentru persoanele care solicită reînnoirea permiselor din grupa II, potrivit Profit.ro.
În prezent, examenul medical constă în examinări de specialitate pentru medicină internă, ortopedie și traumatologie, neurologie, psihiatrie, otorinolaringologie și oftalmologie.
Autoritățile au pregătit acum introducerea examinării la specialitatea pneumologie pentru acești șoferi.
”Controlul pneumologic pentru identificarea riscului de apnee în somn se realizează doar pentru solicitanții de permise pentru grupa II”, prevede actul pregătit de autorități.
În grupa II de permise de conducere sunt incluse categoriile C, CE, C1, C1E, D, DE, D1, D1E, Tr, Tv, Tb, respectiv șoferii profesioniști, care conduc autovehicule de mari dimensiuni precum camioane sau autobuze.
Ar putea introduce si un control pentru boli venerice, la taximetristi, soferi de tiruri etc. Daca ajunge acasa si e bolnav, ha?
… riscul de apnee în somn se realizează doar pentru solicitanții de permise pentru grupa II… What? Da ce omul conduce dormind? Dale doamne minte la unii care isi zic oameni mari. SI un copil e mai despet ca astia.
Sunt doua coduri care se modifica „cand vrea muschii mei”???? Propun ca aceste doua cuduri sa se mudifice numai din 6 in 6 luni sau si mai bine ANUAL! Ar insemna ca intram in civilizatie, dar este greu in Romania!
Cum obțin canadienii carnet de șofer fară examen medical sau test psihologic și cu examen dat la unități controlate de Ministerul transprturilor?
Am fost de mai multe ori in Elvetia. In unele orasele nu exista trotuare decat in fata caselor pentru ca oamenii nu merg pe jos. Mosi batrani de 90 ani conduc masina pentru ca nu au alta cale de a se duce la magazine sau farmacie.Viteza maxima in orase 50 km/h.Este enervant pentru noi dar pentru ei este un act de RESPECT PENTRU BATRANI.