Nou spectacol marca Morega de la Gorj

Dan Ilie Morega, fostul prefect de Gorj, a făcut din nou spectacol. De data acesta într-o conferință de presă pe care a organizat-o după ce a ieșit de la Psihiatrie.

A cantat și a spus câteva bancuri fără perdea, le-a făcut dedicaţii poliţiştilor și a luat la țintă niște grei locali. Printre aceștia Ion Frățilescu, adjunct al IPJ Gorj, comisar şef de poliţie SĂVULESCU CONSTANTIN DANIEL – şeful  Serviciului Rutier din IPJ Gorj, dar și pe George Octavian Romanescu, de la ITM.

 „O să fugă miliţienii. Mândruliţă, mândra mea. Şi-o să fugă şi Frăţilescu şi Săvulescu. Pomeneşte-i Doamne întru Împărăţia Sa. Eu fac dedicaţii când vor… şi pentru Romanescu de la ITM. Pentru cei care v-am spus de o mie de ori. Eu i-am numit, eu îi bag în puşcărie. Ei au vrut să mă întemniţeze“.

Dan Ilie Morega a fost internat la Psihiatrie pentru expertiză după ce a fost prins la volan pentru a patra oară, în 20 de zile, deşi avea permisul suspendat.

Conform expertizei medicilor, Dan Ilie Morega nu va avea voie să conducă timp de 6 luni. După această perioadă, va trebui să refacă testul psihiatric pentru a se stabili dacă este apt.

Dan Ilie Morga este in continuare prorector la Universitatea Liberă Internațională din Moldova.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

9 Comentarii

  1. Haha, ce prorector bre? Al cui, unde? Asta-i dus cu pluta, habar n-are pe ce lume e si preda la facultate?! E clar ca-i vreo cosmelie obscura gazduita la moldoveni doar pt.combinatii cu masterate/doctorate pe cașcaval.

  2. Luigi Morega,Mario De Mezzo,Francesco de Cazzo…E plină Oltenia de sicilieni!

  3. La psihiatrie trebuie trimisi si judecatorii care nu au aprobat arestarea dementului. Deci a avut carnetul suspendat, a fost prins de 4 ori si „colegii” il lasa liber.
    Fac pariu ca va conduce din nou fara permis. Atunci ar trebui arestati si mafiotii care nu au aprobat retinerea infractorului.

  4. Ce vă tot mirați atâta?
    Aveți aici nici mai mult, nici mai puțin decât, portretul securistului la bătrânețe.
    Vedeți-vă de treabă, votați in continuare securiștii tineri, ca să aibă presa ‘quality’, biata de ea, subiecte de scandal și în anii ce vor veni.
    Chiar nu vă gândiți la ‘quality time’-ul copiilor voștri?

  5. Cand incalca tare pe lege PSD se da scapat de pshitrie.
    Drept vorbind si Biden a fost declarat de doctori apt de a fi cel mai puternic om al planetei, care planeta nici el nu mai stie. A uitat.

  6. Încă nu ați realizat că legea e pentru căței nu pentru dulăi?Uitativa la cite dosare sau prescris după ce au fost „uitate”prin sertare sau plimbate de la o instanță la alta

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.