Noua doctrină a lui Putin: „Lumea rusă”

1 martie

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a aprobat o nouă doctrină de politică externă edificată în jurul conceptului „Lumea rusă”, noţiune pe care ideologii conservatori au folosit-o pentru a justifica intervenţia în afara ţării în sprijinul vorbitorilor de limbă rusă, notează Reuters.

Cele 31 de pagini de „politică umanitară”, publicate la peste şase luni de la declanşarea războiului în Ucraina, afirmă că Rusia ar trebui „să protejeze, să salveze şi să promoveze tradiţiile şi idealurile Lumii ruse”.

Deşi prezentată ca un fel de strategie de „soft power”, aceasta consacră, însă, în politica externă oficială idei legate de politica rusească şi religie pe care unii adepţi ai liniei dure le-au folosit pentru a justifica ocuparea de către Moscova a unor părţi din Ucraina şi sprijinul pentru entităţi separatiste pro-ruse din estul ţării.

„Federaţia Rusă oferă sprijin compatrioţilor săi care trăiesc în străinătate în îndeplinirea drepturilor lor, pentru a asigura protejarea intereselor lor şi păstrarea identităţii lor culturale ruse”, susţine noua doctrină de politică externă.

În document se subliniază că legăturile Rusiei cu compatrioţii săi din străinătate i-au permis „să-şi întărească pe scena internaţională imaginea de ţară democratică care luptă pentru crearea unei lumi multipolare”.

De asemenea, se menţionează că Putin insistă de mulţi ani asupra a ceea ce el consideră a fi soarta tragică a aproximativ 25 de milioane de etnici ruşi care s-au trezit trăind în afara Rusiei în noi state independente după ce Uniunea Sovietică s-a prăbuşit în 1991, un eveniment pe care l-a numit o „catastrofă geopolitică”.

Rusia a continuat să privească fostul spaţiu sovietic, de la ţările baltice până în Asia Centrală, ca pe o legitimă sferă de influenţă – o noţiune respinsă vehement de multe din aceste ţări, dar şi de Occident.

Noua politică afirmă că Rusia ar trebui să intensifice cooperarea cu naţiunile slave, cu China şi India şi să-şi consolideze pe mai departe legăturile cu Orientul Mijlociu, America Latină şi Africa.

În document mai scrie că Moscova ar trebui să-şi aprofundeze şi mai mult legăturile cu Abhazia şi Osetia, două regiuni georgiene recunoscute ca independente de Moscova după războiul său împotriva Georgiei din 2008, precum şi cu cele două entităţi separatiste din estul Ucrainei, autoproclamatele republici Doneţk şi Lugansk.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7
Author

63 de Comentarii

  1. ha ha ha
    cite lumi exista in lumea asta?
    asteptam de la putin adevarul despre 1989 si sa-si nominalizeze conservele. daca vrea sa fie credibil… poti trai fara secrete, draga putin? rusia , ca si america, anglia, germania, italia, franta, israel, china etc traiesc din secrete si amesteca lumea in asa fel incat nimeni sa nu intelaga nimic dar ei sa extraga maximul de peste tot. urita lume ati creat, voi astia de va spuneti cuceritori si stindarde ale democratiei. ati construit o lume prin crima. iar totul se va intoarce impotriva voastra pentru ca este inevitabil. rugati-va sa nu fie in timpul vietii voastre pentru ca nu veti face adevarului. stiu ca incercati sa aminati cit mai mult insa timpul nu mai are rabdare cu voi…

  2. Măi dar n-ar fi mai bine să se preocupe Putinas de cei dinăuntru:contitii de trai,closete,Nutella,informare corecta,educatie,tehnologie etc.?Toata lumea a vazut cum au furat din casele oamenilor din Ucraina.Si cu ce pret?Cu zeci de mii de morti.E vorba de tineri .Viitorul Rusiei.Pentru ce?Pentru un frustrat care inca viseaza imperii si putere nemasurată.Acestea nu se uita!Ce mai pot inventa ideologii criminali de la Kremlin(ciudata asemanare fonica-Kremlin-criminal)De ce trebuie sa suporte acum o rusine si umilire pentru zeci de ani?E prosteala grija ideologilor de rusii din afara.Rusii din afara se simt bine si fara grija lui Putin.Chiar foarte bine.Binenteles,postacii de serviciu vor navali ,sufocati de ura ,sa strige in pustiu contrariul.Ma astept ca paulian ionescu,salvamar sa spune ceva mai acatarii…era sa uit si eduard cernomorics(sau cum?)…

  3. Patrioti NATO! Trebuie sa fim gata sa luptam! E posibil ca Putin sa intre in conflict cu Belarus sau cu Kazakhstan sau cu Turkmenistan sau cu Kyrgyzstan sau cu Azerbaijan sau cu Armenia sau Georgia. Deci daca Putin intra in conflict cu orice tara sovietica noi patriotii NATO sa fim gata de lupta. Si la fel parintii nostrii si bunicii nostrii si nevestele, prietenele gata sa stea in frig si bezna pentru cauza Kazakhstan sau Kyrgyzstan sau Turkmenistan sau Georgia sau sau sau….pana la nebunia totala pentru ca noi trebuie sa ne deducam viata sa salvam repulicile URSS !

  4. ”Noua doctrină a lui Putin: „Lumea rusă” ”,pai …la cat de imbecili sunt actualii conducatori ai UE,nici nu m-ar mira sa vorbim ruseste curand!

  5. @ghita sau bhagavad gita
    Dați-i lui ghita trei porci la masă pe zi (sau 2 tone de gândaci de la Ursula), pe el doar burta îl frământă, atât a înțeles din existență. Sper ca nu cumva să fie preocupat de familie, ci doar de wc-ul din interiorul locuinței. Plus Nutela.
    Mai e și lingvist, spunându-ne că dacicul cuvânt Kremlin se cam trage din tracicul cuvânt criminal.
    Ghita, academia te așteaptă!

  6. Măi, Ghiță, nu vrei tu să ai grija lui Virgil Popescu, în loc de cea a rușilor și a lui Putin?! Că tot îți pasă ție de rușii cărora Putin nu le asigură Nutella și BigMac. Vezi că Virgilică al tău a avut grijă ca românii să petreacă o iarnă în condiții față de care acelea din anii ’80 vor părea un răsfăț! Pentru asta au behăit idioții #rezist în stradă, în anii în care litrul de combustibil era la jumătate față de prețul de acum, iar despre prețul curentului, gazului, lemnelor nici nu mai merită să facem vorbire.

  7. E foarte buna doctrina asta, salbaticii sa stea in lumea lor, in care noi romanii nu avem ce cauta. Doar sa nu se trezeasca Putin ca mai sunt cativa rusi lipoveni prin Delta veniti de pe vremea lui Petru cel Mare… 🙂

  8. Cum se spune la Lebensraum în rusă???? Și mai zice ăsta că ucranii sunt naziști. Dar ce face el aia cum se cheamă? Adevărul e că s-a cam făcut maro cu toată chestia asta. A crezut că intră în Kiev în trei zile ca și predecesorul și idolul său german la Anschluss.

  9. Asta e doctrina rusa, nu a lui Putin in mod special! Unii se mira ca prostii si asa a inceput razboiul ! Astia care nu au caiete conduc acum „lumea libera ” in pandemii si crize energetice .

  10. Noua doctrina a F Ruse este pana la urma un Mein Kampf modern, pus in aplicare cu migala si bine contruit de artizanii puterii de la Moscova prin care-si revendica zona de actiune exclusiva pe baza principiilor filo-ruse si puternic anti-americane care au condus la remodelarea prin forta a frontierelor de stat, dupa buna dispozitie – indispozitie a tarului de la Palatul Kremlin – azi Putin si maine poate chiar mai radicalul Medvedev – specilez binenteles pentru carcotsai.

  11. Milioane de persoane au migrat din URSS si fostul bloc socialist in Europa de vest si America de Nord inainte si dupa caderea Cortinei de fier. S-a trezit si asta acum.
    Dupa inceperea la ordinul lui a asa zisei operatiuni speciale odata cu retragerea multor companii afara din Rusia, angajatii valorosi au preferat sa-si ia talpasita din Rusia lui Putin sau de la colegul lui de dictatura Lukașenko sa le spuna adios lor si lumii ruse.

    Oligarhii sunt niste clasa de imbogatiti favorizati d3 regim, cu zeci milioane de rusi saraci. Unii au iahturi de un milars bucata restul daca isi permit o masina Lada cand au invinvadat au crezut ca sunt in occident si-au inceput sa care tot ce-au putut lua sau demonta pana WC-uri ucrainiene decat buda in fundul curtii. Mai rau ca Ceausescu

  12. Ungaria finanteaza de multi ani „Ungurii de pretutindeni”, Germania oferea sute de mii de euro pt invatarea limbii germane in Romania, parca exista si zilele francofoniei, deci si Franta sprijina limba franceza. Nimic nou sub soare. Singurii care nu trebuie sa-si sustina limba sunt englazii si americanii…

  13. La un moment circula o filmare cu unii intr-un atelier taiau jumatate dintr-o caroseria unei masini de lux sa o sudeze la alta jumatate de la un model identica. Asemnea practici trebuie sa fie frecvente si rusilor nu pare sa le pese ca se va dezintegra cand da prin gropi sau accidente.
    Standardul de siguranta dat de nivelul de trai. Daca mii de euro la o masina second hand li se par mult bogatia ii da afara din case si vin sa sudeze Ucraina de Rusia prin operatiunini speciale, victimele multi rusi la fel nu conteaza. Putin vorbeste de sprijinul Federatiei Ruse.

  14. Nu cred că asta este doctrina lui Putin, că nu-i așa deștept ca tovarășul Nicolae Ceaușescu, care a scris singur Tezele din aprilie (bine,a mai fost ajutat pe ici, pe colo de tovarășa Elena Ceușescu, care a mai pus câte-o virgulă pe unde era nevoie, că d-aia era intelectuală). Și nu e nici așa de deștept precum actualul corifeu al politicii românești care a scris singur programul România educată.
    Dar cu toate aceste neajunsuri, cred că e un lucru pozitiv, pentru că transparentizează,într-un fel, politica rușilor. Teoretic, ar trebui acum să știm mai bine ce avem de făcut. Că d-aia ne-am ales conducători perfecți.

  15. Ce Baiat de Zahăr era Putin dacă băga și el un miliard de coco în traistă la Exxon !
    Dacă benzina rusească o vindeau austriecii de la OMV, apa rusească francezii de la Apa Nova, curentul rusesc italienii de la Enel.
    Sau dacă aurul rusilor statea în depozit la Londra…?

  16. Cartea „Crimeea și noul imperiu rus” scrisă de Agnita Grigas este un documentar edificator la temă !

  17. Pai, muskalii și-au lepădat sămânța cam peste tot, pe unde au trecut, cu Hoarda, cu barda, cu Banda, cu comuismul, cu putinismul. Pe băștinașii din teritoriile ocupate i-au deportat în Siberia, iar pe muskalii de cea mai joasă speță, in locul lor. Sămânța a dat roade. Cumpliții ruși s-au înmulțit ca sobolanii si fac tărăboi. La ordin! Astăzi, Putin cel Groaznic – Lupu Roșu&Scufița Sura – adună roadele. Sub pulpanele fleșcăite ale Lumii putiniste -sordida, fanatică, hamesita lume rusă – se ascund tot soiul de mere otrăvite ale diavolului abil. Căci nu-i de ajuns sa dai vina pe circumstanțe pentru a-ți justifică nerozia. Aceasta lume a ficțiunilor pure, a Furiei patologice, a Destabilizării, a Expansiunii, a Panrusismului, aceasta pestilențială, barbar Lume a rusilor corciti de pretutindeni este o Operațiune teroristă speciala. Este Sărutul Morții!

  18. Eh, s-a luat si el dupa ebbrei, unguri si americani. In schimb, romanii ii reproseaza lui Joha ca nu face la fel. Dubla masura e regula omeneasca generala !

  19. Nu uitați și de doctrina Unchiului Sam !
    „Gargara” e diferita față de cea a lui Putin.
    Esența identică : cuceriri, dominație, exploatare teritorii și popoare .

  20. Lumea Putinantropilor de Neanderthal = maciuca atomica si toporul tancurilor necioplitului de la Kremlin.
    Doctrina este intr-ata de noua incat doar in epoca pietrei necioplite se mai aplica. Ma intreb cum Doamne iarta-ma o fi descoperit Putina focul, caci tare-i mai place sa se joace cu el……[Rumburak]

  21. Marea superputere militara putinantropica a ajuns sa cumpere drone turcesti si obuze nord-coreenesti! Rad si curcile de la Caracal de ei……[Rumburak]

  22. Lumea Rusa =Comuna Primitiva !:))
    Bineinteles, pinguinii putinoizi si prof.univ.dr Skvosnik,au alte pareri, noi nu suntem in Lumea Rusa unde numai dictatorul conteaza

  23. Vorbitorii de limba rusa fug de/din aceasta Lume rusa a lui Putin. Nu s-au plans europenii ca cere vize Rusia invers din Rusis in UE este cererea mai mare decat oferta de vize.

  24. WOW!!!!!

    Cata nebunie a americanofilior…
    Nu inteleg nimic, dar isi revarsa umorile….

    Au uitat sa scrie SLAVA Zeli si SLVA SUA!!!

    In rest avem toata ciorba propagandistica din ultimile sase luni!!!

  25. Hahaha, Gazprom a anuntat ca nu mai deschide conducta 1, daca nu se ridica sanctiunile ! Asa ca, va raciti gura de pomana, europenii nu vor avea o sursa ieftina pana in 2027, conform contract cu arabii, de la norvegieni sau de la americani ii usuca la portofele industria si pe angajatii in somaj. Europa de Sud si de Est are alte conducte si intelegeri.

  26. 1. Doctrina Lumea rusa nu e originala. E copiata dupa Doctrina Sa aparam cetatenii americani de pe tot globul. 2. Testamentul lui Petru cel Mare a fost copiat dupa originalul aflat la Versailles, in Franta. 3. Sparanghelistii rumani s – au invatat cu Parizeru de la hipermarcheturile germane din Romania, cred ca le – a pus D -zeu mana in cap. Nu stiu ca si Germania are o Doctrina similara cu a Rusiei. 4. Sparanghelistu ruman a adoptat Doctrina U.E., pentru ca pe el nu l – a dus capul la mai mult. E si suficient de surd sa nu auda la TV zilnic Doctrina UE. Care e similara cu a Rusiei. UE vrea sa puna laba cat mai repede pe tarile balcanice care nu sunt inca in UE. Rusia ar vrea sa adune rusii, dar U.E. vrea mult mai mult, vrea sa adune romani, unguri, poloni, sarbi, bulgari, greci, lituanieni, croati…

  27. Romani ar trebui sa fie mai preocupati de doctrina FEM decit de a lui Putin,ca aia ne dicteaza ce si cum,cite grade sa avem in casa,citi gindaci sa mincam etc.

  28. Putin nu e prost !
    Vrea dizolvarea NATO din interiorul Europei
    si n-o vrea oricum …n-o vrea PRIN LUPTA
    o vrea ceruta la IARNA de insusi popoarele UE !

    DACA razboiul asta nu-o o iscare de MAESTRU in MASKIROVKA …atunci nu e nimic !
    Asta o pune cineva care-a prin forta proriei inteligente superioare a prevazut multe ( intarirea RUBLEI din nevoia UE de-a cumpara la suprapret in valuta gazul pe a carui BUTELI n-au fost cu ochii) !
    Mi-e lene sa detaliez pe thema !
    Doar atat … daca Rusia castiga in 3 zile razboiul se facea PACE si … paradoxal RUSIA pierdea !
    In situtia greu de intels actuala RUSIA insa castiga si bani …si motive morale( e „razboi” n-asa?)
    ca sa supuna la IARNA popoarele UE la revolte … presiune pe care n-o putea face MORAL fara „acoperirea” „razboiului ukran”
    Am mai zis-o demult (din timp UTIL): „USA e trasa pe sfoara !”
    pentru ca prin asta si de la asta va fi retrasa armata USA sin Germania (am vazut PLANUL si-l vad aplicat pas-cu-pas ! 🙁 )
    Multi nu inteleg ca rusii au o TACTICA eextreeeeem de inteligenta in ce fac … MASKIROVKA la cel mai inalt nivel ! Doar Mishteaux poate mai mult (vezi MIDTERMS 🙂 )

  29. Incodata: ce justificare ar mai avea rusii sa nu de-a GAZ in iarna 😀 UE, daca ar face pace sau ar invinge-n Ukraina acum ?
    Cat de „moral”-perceput ar fi daca in timp de pace ar refuza sa alimenteze UE cu gaze … ??? 😀
    Asa GERMANIA subterana castiga 🙂 … nelinistile populate vor obliga americanii sa ia masuri, sau sa iasa din Germania sau s-o atace brutal in pseudo-revolutia POPULRA din iarna care vine
    USA e sortita sa piarda in ambele cazuri !
    Daca ataca poporul german s-a zis cu „prietenia” germano-americana … = ar cadea mashitile !
    Daca pleaca-n Polonia si renunta militar la Germania … pierde UE si viitoare relatie UE – Rusia !
    Le-am zis acum 5 ani ce v-a urma si NU m-au crezut ! Spuneau ca geniile exista doar prin scoala scolastic-oficiala ! 😀
    Un inteligent VEDE cum rusii controleaza in amanunt jocul ! 🙁
    cum orice miscare a lor e ante-gandita !
    cum rusilor in spatele propaganderi razboinice de rutina … le iese 100% ce si-au propus !

    Ce „arme”(HYBRIDE) ar mai avea Rusia daca ar face PACE chiar acum ?
    Ce castiga Rusia daca nu invinge-n Ukraina insa invinge la iarna prin popoarele UE …UE ?
    😀
    AUD ?

  30. „SALVAMAR spune:
    6 SEPTEMBRIE 2022 LA 12:01
    WOW!!!!!

    Cata nebunie a americanofilior…
    Nu inteleg nimic, dar isi revarsa umorile….

    Au uitat sa scrie SLAVA Zeli si SLVA SUA!!!

    In rest avem toata ciorba propagandistica din ultimile sase luni!!!”

    ce zici de dejectiile mascariciului care polueaza site-ul !
    asa ca mishteaux n-are dreptate si mai e si PROST pe deasupra ?
    🙁

  31. Ca filozofie Rusia nu exista. Undeva tarziu prin sec xix au aparut ceva idei gen panslavism, euroasiatism, la asa zisi filozofi pe care nu ii cunoaste nimeni.
    Au incercat cu materialismul marxist leninist vreo 70 de ani pana au ajuns la faliment. Acum se reiau aceleasi teme care s-au dovedit falimentare.
    Rusii sunt un popor care nu-i duce mintea nici macar sa invete din greseli.

  32. 1. Asistam la confruntarea a două imperialisme, rusesc (mult mai în vârstă și încă viabil) și cel american. Nu cred că am greșit deloc afirmând, mai sus, că esența lor este identică. Doctrinele, căile și metodele lor de cuceriri, dominație și exploatare a altora sunt diferite.
    2. Nu amestecați / confundați esența sistemelor imperiale cu performantele lor economice, tehnologice etc !
    Exceptând „speța” chineză, sistemul comunist a pierdut, într-adevăr, competiția cu cel capitalist. Explicația o veți găsi daca studiați căile și metodele lor.

  33. RUSII castiga taman pentru ca au renuntat la COMUNISM !
    SI au renuntat atat de brutal_rapid
    adica INCREDIBIL, peste noapte, au disparut in NEANT …milioane de MEMBRI de partid COMUNIST
    incat te intrebi sincer: ” Oare cat de tare au crezut milioanele alea iN COMUNISM ca IDEOLOGIE si cat au fost conduse , business as usual in folosul lor, de-o clica de oameni precum PATRONII muncitorimea in CAPITALISM 😀 )
    Baiete „Atenție, „idiologi” de duzină !” … esti prea ne-educat sa vezi ce se JOACA in lume
    in SPATELE CORTINEI PROPAGANDISTICE PENTRU PROSTI !
    Sti ca Orban a fost ajutat de SOROS ?
    Sti ca Putin a fost ajutat de CIA ?
    si …totusi … 😀 „mushka AZI mana ce i-a hranit ” 😉 ?

    Poti face conexiuni intelectuale in Mioritica atat de plina de analfabeti (totusi) FUNCTIONALI 😉 ?

  34. Nu ma mira unele comentarii pentru ca doar romanii au obiceiul de a-si trada si abandona conationalii care traiesc in afara tarii. Americanii apara orice cetatean american aflat in orice parte a lumii. Ungurii isi apara si ei conationalii, germanii la fel. De ce nu si r7sii.? De ce ar trebui ca rusii sa urmeze exemplul negativ al romanilor?

  35. Pe cand sa zic si eu ca esti un tantalau …iun HABARNACHE : MISHTEAUX
    iar …uimesti prin intorsaturile-n condei/idei 😉 !

    Cine na-iba esti … gholaneeee 🙁 ? 😛
    ca esti si destept si prost = esti ca orice om 🙂

  36. Rușului, ca gipsanului îi place să se mute la altul în casă, să fure cât poate ca mai pe urmă să-l întrebe pe gazdă, ce caută la el acasă.Rusia s-a pus pe colonizat Europa de Est și Asia acum vreo trei sute de ani pentru ca nu erau preteni cu munca, ca mai de acu vreo treizeci să le scoata ochii că „le-au construit fabrici și uzine, ținematograf, colhozuri și câte alte bunătăți” de parcă au făcut-o ei, gratis, cu bune intenții, nu din interesul gen sovrom, de spoliere a bogățiilor respectivelor state, construite și operate de forțe locale.În schimb, se miră ipocrit că”nerecunoscătorii” nu-i mai vor, dupa masacre ca cel din Ucraina cu 6.000.000 de morți sau cel din Moldova cu 800.000.Acum înființează „republici” în Crimeea, Transnistria, Kaliningrad și alte varii”republici” care n-au fost niciodată ale lor.Bs, mai mult, au tupeul să ceară teritorii Finlandei și Suediei, pe principiul vă acolo undeva călcat vreodatâ un rus, e teritoriu rusesc iar toate țările slave trebuie să recunoască cedarea independenței spre Moscova, cum ar fi Cehia, Polonia Slovacia, fosta Yugoslavie și Bulgaria.Ca să le transmită”lumina civilizației înalte, rusești”.Și cum toți sunt pățiți cu d-astea, nu trebuie să ne mire „simpatia” de care se bucură paraziții ăștia violenți și lacomi.

  37. De fapt, doctrina lui Putin este: UNDE SINT SLAVI EU POT SA FUR LINISTIT SI NIMENI NU ARE VOIE SA MA OPREASCA, CACI AR LOVI IN LUMEA RUSA! Un derbedeu invatat sa fure prin amenintari, asta este marele Putina cel Foarte Mic! Dar propaganda trasa ani de zile si-a facut efectul: rusii sint convinsi ca in Ucraina au fost masacre, si il sustin pe Vladimir exact cum il sustineau germanii pe Hitler.
    Nenorocirea e ca si romanii sint considerati slavi, de catre rusi, deci si noi am fi inclusi in LUMEA RUSA, deci trebuie sa ne implicam activ in razboiul impotriva agresorilor rusi pina ce nu e prea tirziu! Cu arme si trupe bine pregatite. Parerea mea!

  38. Genetic vorbind valahii sunt din aceasi familie tribala cu rusii. Romani nu exista, intrucit roman nu este o etnie ci un statut social sinonim cu sherb,sclav,iobag, rob.

  39. Succes lui Putin! Daca nu ne vom aliem cu rusii , ne vor extermina americanii.

  40. Genetic vorbind (ca haplogupuri) la români/vlahi (ca exonume germanic al geto-dacilor, al daco-românilor, al românilor) predomină haplogrupul I2a1.
    In timp ce la ruși predomină haplogrupul R1a. Deci nici o legătură de familia tribala cu rușii.
    Iar la italieni/vechii latini, predomină haplogrupul R1b. Deci nici o legătură de familie tribala cu italienii.
    În schimb avem o legătură de familie tribala (încă din neolitic) cu populațiile balcanice, cele la care ne predomină haplogrupul I2a1.
    Regatul GETO-DACIC al nostru (de pe acest TĂRÂM de tip ROMÂNESC) care a funcționat între sec. II BC – II AD) nu cunoștea noțiunea de sclavie. Iar GETO-DACII (menționați de Ana Comneana și la 1100 AD) nu au avut nici sclavi și nici șerbi sau iobagi.

  41. Șerb este numele sub care era cunoscut țăranul dependent (cu persoana și cu bunurile sale) de stăpânul feudal în Transilvania, între secolele XVI și XVIII.
    Iobăgia a fost sistemul juridic prin care țăranul iobag (din maghiară jobbágy) era „legat” de pământul unui stăpân feudal, pe care se afla, depinzând cu persoana și cu bunurile sale de acesta.

  42. Șerb este numele sub care era cunoscut țăranul dependent (cu persoana și cu bunurile sale) de stăpânul feudal în Transilvania, între secolele XVI și XVIII.
    Iobăgia a fost sistemul juridic prin care țăranul iobag (din maghiară jobbágy) era „legat” de pământul unui stăpân feudal, pe care se afla, depinzând cu persoana și cu bunurile sale de acesta.
    In Tarile Române iobăgia și șerbia au funcționat doar intre sec.XIV – XVIII.

  43. „Putin nu e prost !
    Vrea dizolvarea NATO din interiorul Europei
    si n-o vrea oricum …n-o vrea PRIN LUPTA
    o vrea ceruta la IARNA de insusi popoarele UE !”

  44. PS. Pe la anii 1100 AD, atat bulgarii cat si ungurii fusesera deja complet asimilati (dpv genetic) de catre poporul nostru (cei de pe taramul nostru romanesc), precum si de catre celelate popoare balcanice si europene (cei din Bulgaria si Ungaria).

  45. Romania exista, ca denumire pentru TARAMURILE noastre NORD-DUNARENE, inca din anul 383 AD …
    De la Auxentiu de Durostorum (cel care participase la Conciliului din 381 AD de la Constantinopol/Sinodul al II-lea ecumenic de la Constantinopol).
    De aici ne vine NOUA, cei de la Nord de Dunare, numele de Români (cei din Romania cea nord dunareana ) !
    Iar triburile germanice pentru ca nu puteau pronunta „caciula dacica” de pe numele de România … ne-au zis WALLAHI.

  46. @nicu cohen
    Nu exagerezi deloc. Ne vor extermina americanii, sau mai exact khazarii care conduc America in toata structura sa de putere.

  47. POPORUL nostru EXISTA pe acest TARAM de peste 10.000 de ani (culturi neolitice, geto-dacii, daco-românii si românii).
    Iar in ultimii 2500 de ani (atestati documentar) peste 35 de neamuri cuceritoare, migratoare si calatoare au NAVALIT (in mod VREMELNIC) pe acest TARAM al Românilor. Si toti au DISPARUT, mai apoi, de pe acest TARAM al Românilor.
    Asa ca NOUA, Românilor, NU NE ESTE FRICA de NICI un NEAM care poate NAVALI pe acest TARAM ! VA DISPAREA de pe acest TARAM …

  48. @doru popescu- Nu sint de acord cu interpretarea ta. Român inseamna rob, subiect/sclav al Romei. Valah este etnonim slav si inseamna lânosii, parosii, intrucit umblau cu bundele alea latoase pe ei. Da noi valahii suntem frati cu slavii , asta este adevarul.Am carti din sec 19 care spun ca s-a practicat deslavizarea valahilor cu scopul ruperii puntii de legatura din rusi si slavii din Balcani. Daca accepti sa renunti la identitatea ta tribala si te recunosti „român”, subiect al Romei, s-a terminat cu drepturile tale de bastinas .

  49. GRESITA PROFUND interpretarea TA …(I)
    DACII (mentionati de catre Herodot/425 BC, si pana la Ana Comneana/1110 AD) NU AU AVUT SCLAVI.
    Teritoriul ocupat de romanii lui Traian (106-275 AD) reprezenta doar 1/6 din TERITORIUL DACIEI. Restul TERITORIULUI era ocupat de catre GETO-DACII cei LIBERI. O parte dintre dacii din zona ocupata au fost trimisi ca legiuni sa se lupte in Anglia (zona BIRDOSWALD). O alta parte dintre dacii din zona ocupata au plecat spre nord (catre Suedia). Au plecat ca getae (in latina) si s-au intors (dupa anii 200 AD) ca götae (gotii cei scandinavi mentionati de catre Iordanes/551 AD). Permanent dacii liberi (costobacii cei geto-dacici) impreuna cu gotii (cei reveniti din Suedia) s-au luptat contre Imperiului Roman (de la Traian la Aurelian, cam la 2-3 ani odata). La 275 AD romanii se retreag (retragerea aureliana). La anul 410, Alaric (gotul/getul cel nascut in Delta Dunarii) DEVASTEAZA Imperiul Roman si cucereste ROMA!
    La anul 383 AD, Auxentiu de Durostorum mentioneaza numele TARAMULUI nostru ca ROMANIA (TARAMUL vorbitor de limba pre-latina de tip satem din nordul Dunarii).
    NICIODATA numele de ROMAN/ROMANIA si Român/România nu au avut o alta conotatie lingvistica!!!

  50. @Doru Popescu – Invata ce este ala Statul Social de Rumân sau Român , tot aia e..Tu confuzi Statutul Social cu apelatiunea etnica. Citeste ce scrie in Dictionar: RUMÂN s. (IST.) iobag, șerb, vecin, (rar) serv, (înv.) prost. (Țăranul dependent se numea „iobag”, în Transilvania, ~ în Țara Românească și „vecin”, în Moldova.)România inseamna tara
    subiectilor/ iobagilor Romei.

  51. GRESITA PROFUND interpretarea TA … (II)
    Numele de valah vine din limba germana. Si nu din limba slava !!!
    Cuvântul „Valahi” este un calc lingvistic (printre multe altele) pe care Academia Română nu-l numără printre cuvintele românești !!!
    Străinii denumeau Țara Românească: „Walachei”, „Wallachia”, „Valacchia”, „Valachie” sau „Iflak-eli”, denumiri românizate ca Valahia. Această denumire, de origine germanică, nu desemna numai Țara Românească ci multe alte țări locuite de populații latinești în contact cu germanicii, din Anglia ((Wales, Cornwall, Wallonia), de la Marea Nordului („Valcheren”) până la Marea Neagră (țările române) trecând prin sudul Germaniei („Walchengau”, „Walchensee”) și prin spațiul iliric („Vlasina”, „Vlahina”, „Vlaška”, ș.a.m.d.).
    NUMELE de ROMAN, Român, Țara Româneasca, VLAH sau VALAH reprezinta ASADAR o MARE MANDRIE pentru POPORUL nostru cel ROMANESC (vorbitor PERMANENT/BASTINAS, de pe la 3000 BC, de limba PIE pre-latina de tip satem)! Aceasta REPREZINTA o RECUNOASTERE oficiala a SORGINTEI de tip LATINA a LIMBII noastre cea Româneasca !!!

    Slavii nordici si vestici (antii si sclavenii) patrund si in zona noastra si bizantina intre 536 – 660 AD. Doar atat. Bulgarii si mai apoi slavii varegi apar pe taramul nostru venind dispre est (700 AD +). Pentru crestinarea TUTUROR slavilor, macedoromanii Chiril si Metodiu inventeaza alfabetul chirilic (pe la 800 AD) crestinand bulgarii, slavii din nord de Moravia si rusii. Romanii din ROMANIA fiind si ramanand crestinati in rit BIZANTIN inca din 325 AD de la Constantin Dacul.
    Genetic in istorie, la slavi predomina haplogrupurile R (R1a, R1b). Iar la noi, Romanii predomina haplogrupul I (I2).

  52. Limba tracă era o limbă indo-europeană, vorbită în Antichitate, în Dacia și în Peninsula Balcanică de o populație numeroasă. Este cunoscută numai din ceea ce s-a păstrat în notațiile aproximative din textele latinești și grecești (c. 100 de cuvinte izolate și 2200 de nume proprii).
    Materialul lingvistic păstrat este sărac: cele mai multe date sunt nume de persoane sau toponime. O inscripție pe un inel găsist la Ezerovo, Bulgaria, este unul dintre puținele materiale lingvistice păstrate în limba tracă.
    Traca a constituit substratul limbii române. O serie de cuvinte românești provin din tracă: „balaur”, „balegă”, „cioară”, „copil”, „gușă”, „vatră” etc.
    A fost o limbă de tip satem (adică utilizează cuvantul „sută” și nu „centum”).
    Fiind vorbită pe un teritoriu întins, se presupune că ar fi existat diferențe dialectale, sau chiar diferite limbi: limba geto-dacă în nordul teritoriului ocupat de traci și limba tracă la sud-est de acest teritoriu.
    Limbile ilirice sunt un grup al limbilor indo-europene care se aflau în partea vestică a Balcanilor.
    In Balcani, limba iliră era o limbă centum, iar albaneza este o limbă satem, ca și limbile dacă și tracă.

  53. Auxențiu de Durostorum numea, la anul 383 AD, TARAMUL nord Dunarean drept ROMANIA!!!
    Pentru noi Românii … iobagi, serbi, vecini, rumani ERAU doar PRINSII (prizonierii) NOSTRI de prin razboaie … unguri, secui, cumani (populatia de tip rr), turci, tatari, slavi, ruteni …
    ASA SA STITI VOI, cei „VECINI” si MINORITARI pe TARAMUL nostru cel Românesc !
    VOI cei APARUTI si NAVALITI in Evul Mediu INTUNECAT pe TARAMUL nostru cel Românesc !!!

  54. RUMÂN s. (IST.) iobag, șerb, vecin, (rar) serv, (înv.) prost. DESEMNA doar serbii din TARA ROMANEASCA.
    Cu litera „u” si nu cu litera „o” !!!
    Nu confundati numele de Rumân cu cel de Român/Roman.
    Roman, romană, adjectiv
    1. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei. (DEX 2009)

    ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Etimologie – Lat. romanus. (DEX 2009)

    3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. (DEX 2009)

    Si Imperiul Roman si ROMA si Imperiul Bizantin (Roman de est) erau tot/inseamna tara subiectilor/ iobagilor Romei ???
    CUM SA VORBITI asa ENORMITATI???

  55. RUMÂN s. (IST.) iobag, șerb, vecin, (rar) serv, (înv.) prost. DESEMNA doar serbii din TARA ROMANEASCA.
    Cu litera „u” si nu cu litera „o” !!!
    Nu confundati numele de Rumân cu cel de Român/Roman.
    Roman, romană, adjectiv
    1. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei. (DEX 2009)

    ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Etimologie – Lat. romanus. (DEX 2009)

    3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. (DEX 2009)

    Si Imperiul Roman si ROMA si Imperiul Bizantin (Roman de est) erau tot/inseamna tara subiectilor/ iobagilor Romei ???

  56. Si Imperiul Roman (de Vest) si ROMA si Imperiul Bizantin (Roman de Est) erau tot/inseamna tara subiectilor/ iobagilor Romei ???

    Imperiul ROMAN s-a retras din Dacia la anul 275 AD.
    Intre 323 AD – 527 AD, zona de la nordul Dunarii, dar de sub Brazda lui Novac a fost cucerita de catre Bizantinii cei greci (de la Constantin si pana la Iustinian). Adica zona viitoarei Tari Românesti.
    Iar, Auxențiu de Durostorum numea, la anul 383 AD, TARAMUL nord Dunarean drept ROMANIA!!!
    Pentru a ne putea DEOSEBI pe NOI, cei vorbitori de limba ROMANEASCA (PIE, pre-LATINA de tip satem), de GRECII cei Bizantini.

  57. Este doctrina khazara de la amuleta Lenin, pastrata cu sfintzenie shi indulcita cu Stlaiycinya, ca sa nu dispara marea slava Mirlaneasca de la intemeietorii Hoardei de Aur condimentata shi cu Tatarkurstan, Man kurtzi ex.Dodonel, Morkovel Voronel shi altzi Pastirnaci. Ciorba se poate numi Ruseasca, dar sa nu plinga Krakanel dupa asha zishii vorbitori, sau mai bine conatzionali raspinditzi, multzi de nevoie, in Marele Imperiu, pe care nu-l poate sa-l mai peticeasca. Curind de atitea gaze blokate ca la invazia lui Napoleon, vor sta sa explodeze, shi sa va tzine-tzi bine atunci cind vor face implozie cu toate armele minune de cazane lighiane… Shi Germanii erau pe Volga, asta inseamna ca ei au dreptul sa-shi ia moshia inapoi. Apoi Romanii au ajuns de nevoie pina in Gulagul Sberian, iar daca nu shi-au luat despagubirile ca Alles!Bulla asta inseamna ca spatziul acela este al nostru? Doar nu a dat shi in noi Paranoia!
    Pina una alta Krakanel sa intrebe Kuda Kyiiv???, ca au ajuns de Rusul curcilor! Sa vedem cum o sa-l mai albeasca istoria, ca de ashtia nebuni ca el au mai fost. Razboiul Khazar al celor 2 Roze-te Putin vs.Zelea va genera WW3, shi sa vedetzi ca nici khazarii, foshti secretari PCUS, preshedintzi de Sindicat, colhoz, cu a lor col.5 nu va scapa cu viatza. Dra(g)ku de ei nu shtiu altceva pe Planeta Pamint, dar s-a dovedit ca singuri de capul lor nu au cishtigat razboie…
    O zi buna.
    Con

  58. @Doru Popescu- Esplicatia ta nu se bazeaza pe realitatea juridica de facto, ci pe niste narative fraudulos interpretate si colportate de semidocti platiti de Vatican sa disemineze confuzie sociala. Citeste ce spune Dictionarul, Rumân si Român sunt sinonime.

  59. De ce nu postati raspunsul meu ??? OARE postarile unor ANTIROMANI (dupa nume) VA fac PLACERE ???
    Cum se numeste limba in care postezi tu ? LIMBA cea Româneasca. Cu a doua litera „o” si cu o caciulita pe „a/â”!
    Cum se numeste TARAMUL/TARA noastra ? România. Cu a doua litera „o” si cu o caciulita pe „a/â”
    Cum numea Auxentiu de Durostorum, la anul 383 AD, TARAMUL cel de sub Brazda lui Novac? ROMANIA. Cu a doua litera „o”.
    Deoarece, incepand cu anul 325 AD, Constantin Dacul a infiintat in Balcani imperiul Bizantin. Imperiu de sorginte si limba GRECEASCA. Si deoarece, odata cu retragerea aureliana a Imperiului Roman/275 AD, singura insula de LATINITATE in Balcani a ramas TARAMUL nostru Nord Dunarean/TARA noastra. Cea numita de Auxentiu de Durostorum ROMANIA. Spre a deosebi taramul nostru nord-dunarean (de sorginte LATINA), de cel Bizantin (de sorginte GRECEASCA). Si spre a deosebi limba greceasca/ bizantina de limba cea ROMANEASCA (PIE pre-LATINA de tip SATEM). Limba ROMANEASCA de aceeasi sorginte, in Balcani, cu limbile STRAVECHI de tip SATEM, ale geto-dacilor, tracilor, albanezilor.
    Unde ai intalnit modificari de litere in numele TARII noastre, de la Auxentiu de Durostorum/383 AD si pana astazi ?
    In alfabetul LATIN … litera „u” NU ESTE „similara” cu litera „o”.
    NUMELE a fost, este si va fi de R[O]MANIA/R[o]mânia!
    PS. Toate acestea (dpv lingvistic si religios) nu au nici o legatura cu Vaticanul … deoarece de la anul 325 AD, ROMANIA noastra a trecut la religia de rit BIZANTIN a lui Constantin Dacul. Iar Vaticanul a ramas de rit LATIN.
    Toate acestea nu ai legatura cu limbile LATINA, ROMANESTI (Italiana, Franceza, Spaniola, Portugheza)… deoarece toate aceste limbi au fost si sunt limbi de tip CENTUM.
    Limba geto-dacica (pre-LATIN de tip SATEM) nu a fost aceeasi sau creata de Imperiul Roman (106-275 AD) care avea o limba de tip CENTUM. Geto-dacii, tracii, albanezii posedau (din strabuni) limbi PIE (de dupa 3000 BC) de tip SATEM.

  60. Inca o data … DEFINITIA din DEX …
    ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus. (DEX 2009)
    STII sa CIESTI?
    3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin.
    STII alfabetul LATIN?
    In alfabetul LATIN litera „u” NU ESTE SIMILARA literei „o” .
    Cum se numeste limba in care postezi tu ? Conform DEX 2009, Româneasca. Cu a doua litera „o”.
    Cum se numeste tara in care traiesc eu, poate si tu ? Conform DEX 2009, România. Cu a doua litera „o”.
    Cum numea Auxentiu de Durostorum (la anul 383) TARAMUL nostru cel nord dunarean? Romania. Cu a doua litera „o”.
    D’AIA ne numim Romania/România.
    Iar din 325 AD religia noastra este de rit BIZANTIN. Si nu de rit LATIN ca la Vatican.

  61. Despre unele nume care nu sunt specifice TARAMURILOR noastre, cele Românesti …
    Cohen sau Kohen – (în ebraică:כהן) Nume de familie evreiesc, denumirea ebraică a preotului în iudaismul antic. Din acest nume, păstrat în aceasta formă la unii evrei sefarzi, orientali și așkenazi, provin variante diferite în diverse limbi: Kahan, Kahana și Cahane – după cuvântul similar în limba arameică (כהנא – Kahana), Cohn și Kohn, uneori germanizat în Kuhn, în germană, Kogan, Kagan – în rusă, uneori maghiarizat sub forma Kún.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.