Noua lege a ANI, adoptată pe articole

Camera Deputaţilor a votat pe articole varianta reexaminată a Legii privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, urmând ca votul final asupra legii retrimise la Parlament de preşedintele Băsescu să aibă loc joi. Votul pe articole al noii legi ANI nu a fost precedat de dezbateri generale, grupurile parlamentare neexprimându-şi în plen poziţia faţă […]

De cotidianul.ro - Autor
Noua lege a ANI, adoptată pe articole

Camera Deputaţilor a votat pe articole varianta reexaminată a Legii privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, urmând ca votul final asupra legii retrimise la Parlament de preşedintele Băsescu să aibă loc joi. Votul pe articole al noii legi ANI nu a fost precedat de dezbateri generale, grupurile parlamentare neexprimându-şi în plen poziţia faţă […]

Camera Deputaţilor a votat pe articole varianta reexaminată a Legii privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, urmând ca votul final asupra legii retrimise la Parlament de preşedintele Băsescu să aibă loc joi.

Votul pe articole al noii legi ANI nu a fost precedat de dezbateri generale, grupurile parlamentare neexprimându-şi în plen poziţia faţă de acest proiect.

Deşi discutaseră cererea de reexaminare a Legii ANI într-o şedinţă trecută, deputaţii jurişti s-au reunit, luni, pentru a tranşa un aspect asupra căruia reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi cei ai Agenţiei nu căzuseră de acord: numărul şi tipul de formulare pe care demnitarii urmează să le completeze. În timp ce MJ susţinea completarea a două tipuri de formulare pentru declaraţia de avere, respectiv interese, câte unul pentru uzul ANI şi unul care să nu conţină date cu caracter personal, pentru public, reprezentanţii Agenţiei au pledat pentru păstrarea formularelor actuale, cu blurarea elementelor cu caracter personal înainte de publicarea loc pe site-urile instituţiilor.

În urma dezbaterilor, deputaţii s-au pronunţat, în unanimitate pentru păstrarea sistemului care a fost folosit până la constatarea de către CCR a neconstituţionalităţii unor dispoziţii din Legea ANI. Cu toate acestea, deputatul PDL Mihail Boldea, de exemplu, a pledat pentru folosirea a câte două tipuri de formulare, arătând că se poate ca vreun funcţionar să uite să blureze adresa, şi să existe consecinţe asupra demnitarului în cauză.

„Cred că un mare câştig a fost că s-a trecut la un singur tip de formulare foarte similar cu declaraţiile de avere şi de interese care au fost valabile până acum prin simpla anonimizare a adresei, a semnăturii şi a codului numeric personal care reprezintă datele private de care făcea vorbire Curtea Constituţională. Aspectele menţionate în cererea de reexaminare a preşedintelui au fost remediate şi ANI va putea desfăşura activităţi eficiente de control şi analiză a averii”, a precizat la finalul şedinţei secretarul general al ANI Horia Georgescu.

Ca noutate în declaraţiile de interese a fost introdusă, la cererea Preşedinţiei, o rubrică în care titularul să declare dacă el, soţul, copiii majori sau părinţii săi ori ai soţului au derulat sau derulează, direct sau prin intermediul vreunei societăţi comerciale la care sunt asociaţi ori acţionari, contracte finanţate din bani publici.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.