Nouă persoane reţinute de DIICOT pentru tranzacţii on-line frauduloase

Nouă persoane au fost reţinute de DIICOT pentru tranzacţii sau licitaţii on-line frauduloase, prin intermediul unor site-uri specializate în activităţi de comerţ electronic, paguba produsă de aceştia fiind estimată la 750.000 de dolari. Procurorii Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi au procedat la destructurarea unui grup infracţional […]

De cotidianul.ro - Autor

Nouă persoane au fost reţinute de DIICOT pentru tranzacţii sau licitaţii on-line frauduloase, prin intermediul unor site-uri specializate în activităţi de comerţ electronic, paguba produsă de aceştia fiind estimată la 750.000 de dolari. Procurorii Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi au procedat la destructurarea unui grup infracţional […]

Nouă persoane au fost reţinute de DIICOT pentru tranzacţii sau licitaţii on-line frauduloase, prin intermediul unor site-uri specializate în activităţi de comerţ electronic, paguba produsă de aceştia fiind estimată la 750.000 de dolari.

Procurorii Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi au procedat la destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit pe raza municipiului Brăila, specializat în săvârşirea de fraude informatice, în acest sens, fiind făcute 26 de percheziţii domiciliare, în judeţele Galaţi (zece), Brăila (14), Bucureşti (una) şi Oradea (una).

Inculpaţii Chiriţă Geani, Mocanu Iulian şi Carusu Leonard Constantin, împreună cu alte persoane, au constituit un grup infracţional organizat, în scopul obţinerii unor beneficii financiare considerabile, prin derularea de tranzacţii sau licitaţii on-line frauduloase, prin intermediul unor site-uri specializate în activităţi de comerţ electronic.

Membrii grupării se conectau în mod neautorizat la servere din străinătate, efectuând modificări asupra unor pagini web aparţinând unor site-uri de comerţ electronic, pe care le transmiteau prin email către persoane fizice din SUA, Canada, Australia şi Europa de Vest.

Ulterior, prin phising, obţineau datele de autentificare ale acestor persoane şi le utilizau, fără permisiunea lor, pentru conectarea la site, în vederea licitării în mod fictiv de diverse produse.

Sumele de bani rezultate în urma acestor tranzacţii erau primite prin intermediul sistemelor de transfer monetar internaţional.

La grupul infracţional organizat au aderat şi alte trei persoane, angajate la societăţile comerciale licenţiate să efectueze transferuri monetare internaţionale, acestea având rolul de a preda membrilor grupului sumele de bani transferate de către părţile vătămate.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.