Potrivit News.ro, Marinescu reacționează în urma evoluțiilor publice legate de documentarul Recorder.
„Este inacceptabilă orice formă de persecuţie a unei persoane pentru că ar sesiza aspecte care, în opinia sa, constituie disfuncţionalităţi sau abuzuri în sistemul în care activează. Astfel de sesizări trebuie verificate şi clarificate, nu reprimate”, a afirmat ministrul pe pagina sa de Facebook.
El a adăugat că va acţiona „cu respectarea legii şi a independenţei justiţiei” pentru a lămuri acuzaţiile aduse în documentar.
Ministrul nu a primit sesizări privind abuzuri
Marinescu a precizat că, de la începutul mandatului său, nu a primit nicio sesizare de la magistrați privind posibilele persecuții, nereguli în cadrul CSM sau în organizarea concursurilor pentru funcții de conducere.
El a încurajat magistrații care consideră că există astfel de situații să le semnaleze public sau instituțiilor competente.
Sprijin pentru magistraţii care au vorbit public
178 de procurori şi judecători au semnat o scrisoare de susţinere pentru colegii care au participat la documentar. Semnatarii au afirmat că problemele prezentate nu sunt cazuri izolate, ci reflectă disfuncţii sistemice.
Preşedintele României reacţionează
Nicuşor Dan a declarat că „atunci când 200 de magistraţi spun că este o problemă de integritate în sistemul de justiţie, lucrurile sunt foarte serioase”.
Şeful statului i-a invitat pe magistraţii interesaţi la o discuţie pe 22 decembrie şi a anunţat că aşteaptă documente din partea celor care vor să semnaleze probleme în sistem.
Acest ministru,pentru orice problema,il ia pe nu in brate…nu e treaba mea,nu am voie,nu ma bag,nu stiu,nu am auxit…etc..tu pt ce dracu mananci banii mei,pt ce dracu te lafai cu bani si functie,pe banii mei?
are dreptate, daca ar fi avut posibilitati sa-i urmareasca pt sutele sau miile de angajati din subordinea ministerului ar fi stiut ce fac, asa doar din sesizari…PS uneori in familie unul/una afla ultimul/a ca a sarit parleazul, iar Romania are cel putin 42 ”de familii”/judete