Noua senzație a Barcelonei are doar 17 ani

FC Barcelona a urcat în sferturile de finală ale actualei ediții de Champions League după ce în returul optimilor de finală s-a impus pe teren propriu cu scorul de 3-1, în meciul tur fiind 1-1.

Cu acest rezultat, deși italienii au avut promisă o primă imensă, de 10 milioane euro, catalanii au reușit să obțină și prezența la prima ediție cu 32 de echipe a CM a cluburilor, care va avea loc în 2025 în SUA. Golurile au fost opera lui Lopez, Cancelo și Lewandowski respectiv Amir Rrahmani. Însă nici unul dintre marcatori sau pasatori nu a fost declarat MVP-ul partidei. A fost o imensă surpriză ca acest premiu onorific să revină unui puști de 17 ani titularizat cu foarte mult curaj de Xavi Hernandez pe un post deosebit de dificil prin responsabilitatea sa, cel de fundaș central. Poate că nici măcar fanii Barcelonei nu știau prea multe despre Pau Cubarsi, cel trimis să joace fundaș central în fața unui atacant de top din lume, nigerianul Victor Osimhen. La prima vedere un gest sinucigaș, dar în același timp și o uriașă dovadă de încredere din partea antrenorului față de un copil care abia a împlinit vârsta de 17 ani.

Ei bine, puștiul a fost cel mai bun jucător al catalanilor, cifrele fiind grăitoare în acest sens: a avut 3 intervenții reușite din tot atâtea încercări, 6 din 6 dueluri câștigate pentru minge, 5 degajări, 5 recuperări și 9 pase lungi expediate cu succes. Mai mult, pe tot parcursul celor 90 de minute, Pau Cubarsi nu a comis nici măcar un fault!

Jucătorul a căpătat girul lui Xavi în ultimele meciuri de campionat, acumulând nouă prezențe în blau-grana. E estimat la 1,5 milioane euro, dar deja conducătorii Barcelonei vor să îi prelungească până în 2030 înțelegerea care ar expira în vara lui 2026 și, totodată, să îi fixeze o clauză ireală de eliberare, de nu mai puțin de un miliard de euro!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.