Gigi Becali (60 de ani) a oferit prima reacţie după ce a ales noul antrenor de la FCSB. El a confirmat că s-a înţeles cu Mihai Teja, dar spune că acesta încă nu a semnat contractul. Totuşi, dacă nu se va întâmpla nimic ieşit din comun, acesta îşi va „da cu pixul” pe înţelegerea oferită de vicecampioana României. Teja e alesul, după ce Becali a negociat şi cu Dan Alexa, transmite Mediafax.
„Da, aşa este, dar încă nu a semnat. Eu cred că ne-am înţeles”, a spus Becali, conform site-ului sport.ro. Contractul propus de Becali se întinde pe o perioadă de un an şi jumătate, cu un salariu de 10.000 de euro pe lună. Alături de Teja, la FCSB ar putea ajunge şi Iulian Cristea, şi Carlos Fortes (ambii 24 de ani), de la Gaz Metan.
FCSB negociază în aceste zile şi transferul lui Andrei Cristea de la Iaşi, Becali mizând pe experienţ fostului său fotbalist. În ceea ce priveşte antrenorul, FCSB, prin vocea lui Gigi Becali, a negociat şi cu Dan Alexa, acum la Dunărea Călăraşi, dar în cele din urmă a fost preferat Mihai Teja, care văzut drept favorit până la şi casele de pariuri.
Dan Alexa (39 de ani) a lansat un atac incredibil la adresa lui Mihai Stoica (53 de ani), directorul sportiv de la FCSB, pe care îl acuză că „a făcut tot posibilul” ca el să nu ajungă antrenorul roş-albaştrilor.
„Cât despre discuţiile despre Steaua i-am spus clar domnului Becali ca dacă vom colabora vreodată, nu voi putea lucra cu Mihai Stoica! Ştiu ce relaţie îi leagă, dar ştiu că nu a fost de acord absolut deloc ca eu să vin la Steaua! Şi a făcut tot posibilul ca eu să nu ajung acolo! De Crăciun se mai întâmplă şi minuni pentru unii… Nu vin la Steaua! Revevenind la lucruri serioase, nu s-a pus niciodată problema să eu plec imediat de la Călăraşi. Eu şi domnul Becali am dorit să ne cunoaştem, să discutăm şi să vedem dacă avem lucruri în comun. Avem foarte multe în comun şi îi mulţumesc domnului Becali. Îi urez succes atât dânsului, cât şi lui Mihai Teja, dacă va semna cu Steaua”, a zis Dan Alexa, conform gsp.ro.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.