Reluarea circulației
Potrivit unui comunicat oficial al companiei Alstom, trenul a fost supus verificărilor tehnice necesare și este acum complet funcțional. „Ca urmare a finalizării tuturor verificărilor efectuate de către specialiștii Alstom, compania confirmă că trenul Coradia Stream este complet funcțional și poate circula la parametri optimi”, a transmis compania.
ARF a precizat că trenul a reintrat în serviciu în dimineața zilei de 22 noiembrie, conform programului:
- 05:40: Plecare din București Nord spre Brașov (IR16001).
- 08:43: Retur din Brașov spre București Nord (IR16002).
Incidentul tehnic
Joi dimineață, la doar o zi după ce a fost inaugurat cu fast de către premierul Marcel Ciolacu și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, trenul a fost retras din circulație din cauza unor erori afișate de computerul de bord. Problema a apărut după decuplarea trenului de la locomotiva de manevră, ceea ce a împiedicat resetarea sistemelor la timp pentru plecarea programată.
Pasagerii care urmau să călătorească spre Brașov au fost redirecționați către un alt tren CFR Călători, cu o întârziere de 30 de minute.
Alstom a explicat că trenul a fost oprit preventiv, acordând prioritate siguranței pasagerilor: „Echipele Alstom au fost mobilizate imediat pentru a evalua cauzele erorilor și a defini măsurile adecvate. Obiectivul a fost repunerea în circulație în cel mai scurt timp posibil”.
Un nou capitol pentru transportul feroviar din România
Modelul Coradia Stream, primul dintr-un lot de 37 de trenuri comandate în cadrul unui contract de 1,7 miliarde de lei (fără TVA), reprezintă o investiție majoră pentru modernizarea transportului feroviar din România. Achiziția este finanțată prin Programul Transport 2021-2027.
Trenul electric, fabricat de Alstom Ferroviaria S.p.A., are o viteză maximă de 160 km/h și o capacitate de 351 de locuri (55 la clasa întâi, 294 la clasa a doua și 2 pentru persoane cu mobilitate redusă). Printre facilități se numără un nivel ridicat de confort, accesibilitate pentru toate categoriile de pasageri și eficiență energetică.
Uiti ca piesele de rezerva ale masinilor japoneze sunt comercializate de speculantii rromulani de la noi (sau de la altii). De-aia sunt mai scumpe: din cauza speculantilor.