Nu a existat ”trumpism”, nici fraudă, nici alegeri

Are oare motive de bucurie UE pentru că Joe Biden a câștigat alegerile prezidențiale? ”Venirea la Casa Albă a unui președinte democrat format la școala veche este oare o garanție pentru revenirea la normal a relațiilor transatlantice?”, se întreabă Liberation.

E o capcană să credem în revenirea la vechea relație SUA-UE

UE s-a adaptat cu greu sau aproape deloc la noile realități ale mandatului lui Donald Trump. Nu au crezut niciodată că garanția militară americană nu va mai fi automată, cum a fost începând din 1945. Nu au crezut niciodată că SUA își vor dori dezagregarea UE și că îi vor declara război economic, cu majorarea taxelor vamale, că SUA vor submina Organizația Mondială a Comerțului, Organizația Mondială a Sănătății, acțiunile împotriva încălzirii climei, etc. În cele din urmă, europenii au început să-și apere interesele comerciale în fața SUA așa cum o făceau deja în fața Rusiei și a Chinei. ”Trump nu ne-a lăsat altă variantă: trebuia să ne organizăm și am făcut asta în ultimii doi-trei ani”, spune un diplomat european pentru Liberation.

Diplomații francezi și liderii politici de la Paris par să fi găsit momentul pe care îl așteptau – Trump le-a oferit ocazia de a atrage Europa într-un proiect gaullist de ”autonomie strategică”. Diplomații francezi sunt însă nemulțumiți de poziția Germaniei și a Olandei, care sunt atașate încă de garanțiile americane. ”Iluziile autonomiei strategice europene trebuie să dispară: europenii nu pot să înlocuiască rolul crucial al Americii ca furnizor de securitate”, este afirmația revelatoare a ministrului german al Apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, în chiar ajunul alegerilor din SUA. La Paris, declarația a fost primită cu consternare: ”Este revenirea sentimentului transatlantic până acum reprimat al statului profund german”, spune un diplomat francez.

Va reveni însă Joe Biden la relațiile transatlantice ante-Trump? Este o capcană să credem asta, spune secretarul de stat al MAE francez Clement Beaune. ”Trumpismul va continua să alimenteze agenda americană”, spune el, fie că vorbim despre ”obsesia Chinei”, despre contribuțiile pentru apărare, despre interesele comerciale americane. „SUA nu vor să mai revină la garanțiile militare și nici la cele economice”, deși, sub Joe Biden, nu vor mai trata UE ca pe un inamic, consideră un diplomat european, citat de Liberation. ”Apărarea intereselor americane va fi în fruntea agendei lor. Este o iluzie să credem că Biden va schimba ceva în Mediterana de Est”. Și Biden, la fel ca Trump, va apăra Google, Facebook și Amazon în fața tentativelor UE de a le impune taxe. La fel ca Trump, Biden va forța UE să urmeze politicile comerciale dure ale SUA față de China. Dacă europenii se relaxează în relația cu SUA după alegerea lui Biden, trezirea la realitate peste patru ani va fi dureroasă, concluzionează Liberation.

Trumpismul continuă să trăiască, spunea diplomatul european citat de Liberation. Așa este, cu singura mențiune că nu există ”trumpism”, ci există politica americană dintotdeauna, așa cum exista politica franceză și cea germana dintotdeauna. Sunt toate șansele ca Joe Biden să nu aducă o schimbare relevantă decât în finanțarea ONG-urilor progresiste din Europa de Est. În rest, doar micile state își schimbă radical strategiile, în funcție de marile puteri, adoptând noi mituri, noi linii de propagandă și schimbând ”casa de păpuși” în care trăiesc iluzia democrației.

 

Nu există trumpism, nici fraudă electorală. Există America dintotdeauna

Mai jos, Edward Curtin explică de ce în SUA nu a avut loc o schimbare acum, cum nu a avut loc nici în ultimele decenii.

 

”La finalul piesei ”O casă de păpuși” a lui Henrik Ibsen, Nora, soția mâhnită, pleacă din casa soțului și din lumea iluziilor care i-au alimentat căsnicia plină de minciuni. Alege libertatea în locul iluziilor. Nu va mai fi o păpușă cu care să te joci, ci va încerca să devina femeie – o femeie unică. ”Mai trebuie să fac ceva înainte de toate. Trebuie să mă autoeduc”, îi spune soțului Torvald, un bărbat complet incapabil să înțeleagă că a fost programat social pentru a deveni un sclav al societății. Când Nora iese din casa ei de păpuși, sunetul ușii pe care o închide este sunetul libertății. Chiar și când știi deznodământul piesei, sunetul acesta are un ecou aparte. În conștiința ta se nasc întrebări. Ecoul te întreabă: ”Trăiești oare în casa de păpuși a Americii, unde ai confortul unei mulțimi de minciuni, al relei credințe, al falsei bunăvoințe, confortul unei cuști în care nu faci decât să repeți un comportament care ți-a fost inculcat?

În această casă de păpuși a propagandei în care a fost transformată America, multe din lucrurile pe care le luăm de bune sunt total iluzorii.

Americanii care au votat pentru Trump sau pentru Biden în 2020 sunt un fel de clone ale lui Torvald al lui Ibsen. Ei refuză să deschidă acea ușă pentru a o închide apoi in urma lor.

Ei trăiesc în casa de păpuși – toți cei peste 146 de milioane. Ca și Torvald, se simt bine. Sunt programați și supuși propagandei, îmbrățișează toți iluzia că sistemul electoral nu este conceput și controlat pentru a nu permite schimbări semnificative, indiferent de cine este președinte. Este o realitate tristă prezentată ca fiind democrație.

Vor comenta și vor veni cu o mulțime de motive pentru care au votat cu unul și nu cu celălalt și îți vor spune că, dacă nu ai votat, nu ai dreptul să critici și cât de sacru este dreptul de vot care dă măreția democrației, bla, bla, bla. Nu este democrație; este oligarhie condusă de bogați pentru bogați.

 

Nu e niciun secret. Toți știm că așa este; știm că sistemul electoral este o afacere voalată prin care președintele ia bani de la lobby-iștii corporațiilor, bănci de invesțitii, companii de carduri de credit, șefi ai fondurilor de investiții, avocați, de la șefii din Silicon Valley, de la think tankuri, de la pariorii de pe Wall Street, de la milionari, miliardari, etc. Biden și Trump au cheltuit peste 3 miliarde de dolari în aceste alegeri. Sunt vânduți bogaților.

Amândoi sunt niște oameni în vârstă cu o istorie rușinoasă în spate. O scurtă privire asupra lor ne poate arăta cum bogații au profitat uriaș în perioada cât au fost la putere. Nu există nici cel mai mic indiciu că s-ar fi schimbat și ca s-ar fi convertit în mod miraculos, așa cum s-a întâmplat cu JFK. Nici Trump, nici Biden nu au curajul și nici inteligența să facă așa ceva. Sunt oameni cărora le este frică să nu aibă soarta lui JFK, care s-a împotrivit CIA și mașinii de război. Și Biden, și Trump se pot alătura grupului format din Johnson, Ford, Carter, Reagan, G.H.W. Bush. Clinton, George Bush și Obama. Cu toții au înțeles mesajul trimis de pe străzile din Dallas, în 1963.

 

Puneți-vă o întrebare: puterea statului oligarhic, cu propaganda și cu rețelele sale de spioni, cu aparatul vast al serviciilor secrete a scăzut sau s-a extins în ultima jumătate de secol? Cine câștigă bătălia, elitele sau poporul? Răspunsul este evident.

Nu contează că este președinte Trump sau Bill Clinton, Ronald Reagan sau George W. Bush, Obama sau George H. W. Bush, Gerald Ford sau Jimmy Carter. Puterea aparatului național de securitate a crescut în timpul mandatului lor și toată lumea este lăsată să mormăie și să se întrebe de ce s-a întâmplat asta.

Între timp, casa de păpuși a devenit tot mai sofisticată și mai puternică. Acum a devenit o închisoare electronică. Noul război rece împotriva Rusiei și Chinei a devenit o afacere bipartizană, la fel cum tot o afacere bipartizană este jocul jucat de statul profund pentru a crea o conștiință fracturată a populației, prin intermediul stenografilor lor din presă. Trump și adepții săi de o parte, liberalii și democrații de cealaltă parte.

Însă numai cei care sunt susținuți de oligarhie sunt aleși în SUA. Iar odată aleși, vine vremea decontului. Se ung rotițele. Toata lumea știe că așa se întâmplă. Se numește corupție. De ce ar mai vota cineva care se opune oligarhiei corupte, mai cu seamă că nu are o a treia opțiune, un al treilea candidat?

 

Și totuși, oamenii care au votat pentru cei doi susținuți de super-bogații țării știu ce fac, asta doar dacă nu trăiesc într-o grotă din are ies o dată la patru ani pentru a vota. Au motivele lor. Acum, oamenii lui Biden celebrează, așa cu susținătorii lui Trump au făcut-o în 2016. Pot să aud focurile de artificii în timp ce scriu, într-un oraș în care s-a votat cu Biden în proporție de 90% și în care Trump este urât cu pasiunea cu care urăști o iubită care te-a înșelat. Este o psihoză de masă. Aproape ca este amuzat.

Cel puțin am scăpat de Trump, spun ei. Mai rău decât cu Trump nu se putea. Ei cred că este logic să gândească așa. Ca și Torvald al lui Ibsen, nu pot să înțeleagă de ce și-ar dori cineva să părăsească casa de păpuși, cum ar putea cineva să refuze să joace un joc cu zaruri măsluite. Vor spune că nu sunt într-o casă de păpuși și vor arunca zarurile, deși știu că sunt măsluite, nepăsându-le că alegerea lor – fie tanda, fie manda – va duce la sărăcirea și moartea multora, nepăsându-le că este vorba despre oligarhie acasă și despre imperialism în afara granițelor.

 

Orwell a numit asta ”dublugândit”. În romanul ”1984”, ”dublugânditul” este învățat de membrii Partidului și ”de toți cei inteligenți și ortodocși”. Astăzi, în SUA, ”dublugânditul” este învățat de cei așa-zis neinteligenți. A trăi în SUA înseamnă a trăi în Biserica Bunului Șarlatan (după replica lui Paul Newman din ”Escrocul”). Oamenii se întreabă adeseori: ”Ce putem face pentru a avea o țară mai bună? Care este alternativa? Un copil ar răspunde astfel: Nu votați dacă știți că ambii candidați sunt susținuți de elitele super-bogate, pe care unii le numesc Statul Profund. Ceea ce și sunt de altfel. Toată lumea știe asta.

Așa-zisa stângă americană și așa-zisa dreaptă politică americană se ceartă constant când vine vorba de cine anume le susține. Este o pseudo-dezbatere pusă în scenă pentru a-i face pe oameni să creadă că votul lor contează, să creadă că jocul nu este trucat. Asta li se spune copiilor de la vârste fragede. Să mulțumească lui Dumnezeu că trăiesc într-o democrație unde pot vota și unde votul tău este la fel de important ca și votul lui Bill Gates, Jeff Bezos sau Charles Koch. În cabina de vot suntem egali cu toții.

 

Miturile mor greu. Iar acest mit nu moare niciodată. Ce spunea Trump în ianuarie 2017, la preluarea mandatului? ”Alegerea voastră, speranțele voastre, visurile voastre vor defini destinul american. Iar curajul vostru, bunătatea și dragostea ne vor conduce”. Ce spunea Biden după victoria din noiembrie 2020? ”Odată campania încheiata, e timpul să lăsăm în urmă ura și retorica dură, să ne unim ca națiune. E momentul ca America să se unească. Și să se vindece”. Ce spuea Nixon, în ianuarie 1973, la noul mandat: ”Dincolo de orice, e timpul să ne reînnoim încrederea în noi înșine și în America. În ultimii ani, această încredere a fost în pericol”.

”Vocea voastră”, ”încrederea voastră”, ”e timpul să ne unim și să vindecăm”.

Întrebați-i pe vietnamezi, irakieni, sirieni, afgani si libieni, pe palestinieni și pe toți ceilalți. Ei cântă pe alte acorduri, unele pe care noi nu le auzim în Biserica Bunului Escroc.

După ce am luptat în campania prezidențiala din 1972 pentru perdantul George McGovern, aproape că mi-a venit să vomit când am auzit discursul inaugural al lui Richard Nixon, în ianuarie 1973. Agățându-mă de mitul american, am făcut campanie împotriva războiului din Vietnam, de partea senatorului democrat McGovern. Războiul era în toi, iar Nixon, care fusese ales în 1968 drept ”candidat al păcii”, după un alt ”candidat al păcii” – Lyndon Baines Johnson – a câștigat cu o majoritate covârșitoare, cu toate că apăruseră deja primele semne ale scandalului Watergate. Nixon a câștigat în 49 de state, iar McGovern a câștigat doar în statul lui – Massachusetts, unde locuiam.

A fost zdrobitor. Mi-era rău, m-am trezit în cea dimineața și am părăsit casa de păpuși.

 

”Propaganda este remediul cel mai bun împotriva singurătății”, spunea sociologul francez Jacques Ellul, în volumul „Propaganda”, din 1965. ”Corespunde nevoii de a împărtăși, de a fi membru al unei comunități, de a te topi într-un grup, de a îmbrățișa o ideologie colectivă care să pună capăt singurătății… Corespunde si unei nevoi profunde și constante, mult mai mare astăzi decât înainte: nevoia de a crede și de te supune, de a crea și auzi legende, de a comunica în limbajul miturilor”.   

Într-o țară în care singurătatea este răspândită, dorința de a crede și puterea gândirii pozitive sunt mult mai puternice decât dorința de adevăr. Spre deosebire de Nora a lui Ibsen, care știa că alegea singurătatea sufletului solitar atunci când ieșea din casa de păpuși, americanii preferă miturile care îi fac sa acționeze din obișnuință, pentru a se topi în grup.

Asta în ciuda faptului că pierzi atunci când joci în Biserica Bunului Escroc. Suntem americani și votul nostru contează, iar George Washington nu a mințit niciodată”.

 

”Case de păpuși” și ”escroci” sunt peste tot. De aproape două decenii votăm ”să trăim bine” în ”România lucrului bine făcut”. Cât despre noile noastre mituri fondatoare, firește că nici Jean Monnet, nici școlărița Greta Thunberg, nici progresiștii nu au mințit vreodată.