„Nu am renunțat la mandatul de primar al Craiovei pentru imunitate”

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a declarat duminică, la Craiova, că nu a renunțat la mandatul de primar al municipiului în favoarea celui de deputat și ministru pentru a obține imunitate parlamentară,

”Nu există imunitate parlamentară decât pentru declarații politice. Restul este o glumă. Dosarul meu este în instanță și chiar cinci instanțe au spus ce spuneam și eu: că dosarul meu este o făcătură politică oribilă și cred că cetățenii și-au dat seama de acest lucru, ca dovadă scorul obținut la alegerile locale și la alegerile parlamentare”, a spus Olguța Vasilescu, în cadrul unei conferințe de presă în care și-a prezentat bilanțul de primar al Craiovei, potrivit Agerpres.

Vasilescu a mai spus, referindu-se la acuzațiile aduse de procurorii DNA, că dacă ar fi pusă de zece ori în situația de a reabilita fațadele blocurilor din sponsorizări, ar face același lucru.

”De zece ori dacă aș fi pusă în aceeași situație, aș face același lucru, adică să rog oameni din mediul de afaceri să sponsorizeze, nu pe mine, ci orașul în care și ei locuiesc și pe care îl vor și ei mai frumos. Și nu au fost doar firme care au avut legături cu Primăria Craiova. Toate cele patru infracțiuni de luare de mită sunt în capital electoral. În traducere liberă: dacă populația are încredere în tine, trebuie să faci pușcărie. Dar iată că totuși judecătorii care au avut acest dosar în mână au spus ceea ce spun și eu de câteva luni: că este o făcătură oribilă care trebuie să se întoarcă la DNA”, a adăugat ea.

Tribunalul București a decis, pe 15 decembrie, să trimită pentru a doua oară la DNA dosarul în care Lia Olguța Vasilescu este acuzată de corupție. Decizia nu este însă definitivă și a fost contestată de procurori la Curtea de Apel București.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.