Analiză Nu contează Georgescu, ci democrația

Trebuie să dăm Cezarului ce e al Cezarului. Zilele trecute, Crin Antonescu a ieșit în public cu o declarație demnă de un președinte democrat. El a avertizat că, dacă și în viitor, Curtea Constituțională își va mai aroga dreptul de a decide dacă o persoană poate sau nu să candideze, atunci această Curte riscă să devină o „instanță de tip iranian”.

Este o analogie corectă, dar destul de dură și total contra curentului. Narativul oficial susține, dimpotrivă, că în materie de alegeri Curtea Constituțională are un rol discreționar.

Delictul de opinie „triază” candidații

În legătură cu admiterea sau excluderea din alegeri a lui Călin Georgescu, Crin Antonescu a sesizat un lucru esențial – și anume că dezbaterea „nu e atât în jurul unui om şi unor spuse, ci e în jurul unei teme, care este încrederea societăţii în corectitudinea şi fiabilitatea sistemului democratic, în ceea ce acest sistem are esenţial, şi anume alegerile„. Antonescu menționează că „Georgescu a avut două milioane şi mai bine de votanţi”, având „o campanie care înflăcărează mulţi oameni”, dar dezbaterea de fond „nu e atât în jurul său, ci e o chestiune de drepturi fundamentale, de mize foarte mari”.

Spre surpriza unora, Antonescu a subliniat că vrea o competiție cu toți candidații posibili, inclusiv cu Diana Șoșoacă, Călin Georgescu și George Simion, dacă aceștia aleg să candideze. „Este esențial ca alegerile prezidențiale să fie desfășurate într-un cadru de transparență și echitate”, a subliniat el.

Dincolo de semnificația profund democratică a organizării unor alegeri „transparente și echitabile”, Antonescu a subliniat și efectele de acută frustrare pe care l-ar avea interzicerea candidaturii lui Georgescu. „În mod cert, există niște oameni care doresc să-l voteze, 20% nu e puțin – și treaba asta trebuie tranșată la vot, pentru că altfel rămânem cu o rană la nivelul societății”, a avertizat el.

Despre Curtea Constituțională, Crin Antonescu afirmă că este cel puțin „discutabil” faptul ca această instituție „să ne trieze atunci când candidăm la ceva, pe baza unor declarații pe care le consideră potrivite sau nepotrivite”. Se referea la cazul Dianei Șoșoacă, pe care CCR a scos-o din alegeri întrucât 6 din cei 9 judecători au considerat că lidera SOS a făcut niște declarații „nepotrivite”.

Decizia respectivă a stârnit puține proteste din partea politicienilor noștri. Inconștiența i-a făcut pe mulți să jubileze. Mașina de tocat carne de la A3 a salutat decizia. Mulți o aplaudă și acum. Deși interzicerea unui candidat pentru delict de opinie este o decizie care ține de putinismul cel mai pur și dur. La alegerile prezidențiale de anul trecut din Rusia, doi dintre contracandidații lui Putin, care se înscriseseră în cursă fără avizul Kremlinului, au fost eliminați din competiție de către Comisia Electorală Centrală pe diverse motive, dar nu pentru delict de opinie. Măcar s-au salvat niște aparențe. Boris Nadejdin a fost eliminat pentru că „s-au găsit defecte în listele cu semnături”, iar Ekaterina Dunțova, fostă jurnalistă de televiziune, pentru „numeroase încălcări” în documentele depuse pentru candidatură.

CCR în fața unei răspântii

Șoșoacă a fost eliminată de CCR de la prezidențiale, dar a putut participa și la euoparlamentare, și la alegerile pentru Senat. Această situație oarecum incoerentă față de „pretențiile” CCR arată șubrezenia deciziei de a fi interzisă taman pentru președinție.

Și mai grav este că alegerile din turul 1 au fost anulate de aceeași CCR pe baza unor note informative de la serviciile secrete. S-a generat un precedent extrem de periculos. Este posibil oricând să ne trezim cu fel de fel de hotărâri ale CCR luate pe baza unor documente de la SRI, fără să dea vreo explicație. Deciziile CCR devin un fel de verdicte ORNISS, inapelabile juridic și incontestabile politic.

Morsa competentă a mers până acolo încât a spus că declarațiile unui fost purtător de cuvânt al Departamentului de Stat – care a umflat comunicatul CSAT – sunt o probă suficientă pentru anularea alegerilor, nu mai trebuie altceva. Prostia solemnă a celor care, aflați sub bagheta șefului de post A3, susțin că probele există, dar ele sunt secrete și nu pot fi arătate, naște monștri. Orbiți de furie împotriva lui Georgescu, așa cum au fost și împotriva lui Simion, aceste trompete ale propagandei juisează văzând că instanța constituțională a ajuns să danseze după cum îi cântă noua securitate.

Alții cer cu insistență probe concrete în susținerea hotărârii CCR. Până și Iohannis a spus clar că alte probe decât cele din motivarea Curții nu mai există. În plus, oricâte „probe” ar apărea acum, ele nu mai pot avea vreun efect, în afară de a scoate ochii fraierilor. O hotărâre nu poate fi motivată retroactiv. Nu se poate dicta mai întâi pedeapsa, așteptând apoi să apară și probele, cine știe când sau niciodată. Așa se întâmpla pe vremea bolșevicilor. Dușmanii regimului întâi erau „săltați” (cum se zice și acum pe la unele televiziuni) și apoi li se făcea dosarul. „Nu există oameni nevinovați, ci doar oameni de care nu ne-am ocupat” era una dintre devizele acelor ani.

Anularea alegerilor de către o instanță este, în sine, o decizie extrem de gravă pentru democrație. Curtea Constituțională judecă legi, nu cazuri individuale. Poate să invalideze alegeri, dar numai pe baza unei hotărâri definitive prealabile a instanțelor, nu pe baza notelor informative de la serviciile secrete. Comisia de la Veneția a spus-o destul de clar, dar raportul respectiv a fost ascuns repede pe sub preș.

La viitoarele alegeri, CCR se află din nou la o răspântie: să cedeze presiunilor externe, dirijând jocul în funcție de interesele Bruxelles-ului sau, dimpotrivă, să respecte voința românilor și implicit democrația, lăsând jocul liber.

Curtea Constituțională nu poate fi ca VAR-ul de la fotbal, să stea într-un colț al tribunei și, la un moment anume, se face că vede un henț în careu și dă jocul peste cap.

Zilele trecute, președintele polonez Andrzej Duda a făcut apel la proteste de stradă dacă alegerile prezidențiale din țara sa, organizate tot în luna mai, vor fi anulate, așa cum s-a întâmplat în România. Într-un interviu la „Kanal Zero”, Duda a avertizat că ar putea fi necesară apărarea rezultatelor votului prin proteste. În opinia sa, Comisia Europeană ar fi intervenit atât în afacerile interne ale României, cât și în cele ale Poloniei, dar nu a furnizat nicio dovadă. Duda a întrebat, retoric, dacă alegerile din democrațiile de astăzi pot fi câștigate doar de cei care sunt susținuți de Bruxelles.

„Cu lături în cap, dar să candideze”

Crin Antonescu este destul de caustic cu Georgescu. L-a batjocorit în fel și chip. Că e o hologramă. Că e un Petrache Lupu cu ambiții geopolitice. Că e un fel de „Hitler mai mic”. Că e o falsă icoană făcătoare de minuni. Nici Antonescu nu ezită să preia subiectele propagandei toxice despre scoaterea țării din NATO, despre desființarea partidelor, despre ieșirea din UE și despre alte asemenea aberații pe care câte un prost solemn de la A3 le pune în cârca lui Georgescu, schilodindu-i cuvintele, scoțându-le din context ori pur și simplu inventându-le. De fapt, toți știu – inclusiv Antonescu – că multe sunt niște fatasmagorii, imposibil de realizat de orice nebun care și le-ar propune. Însă intoxicarea continuă în forță, cu speranța că lumea disperată de cele auzite îl va huli pe Georgescu.

Confruntarea actuală se duce între o propagandă cu niște resurse inimaginabile, pe de o parte, și tenacitatea discursului hipnocratic manifestată de Călin Georgescu, pe de altă parte.

Sub bagheta șefului de post A3 se lucrează cu disperare la demonizarea lui Georgescu. După ce au ratat jalnic operațiunea „Simion, spion rus”, Antena 3 a preluat obiectivul „Georgescu, omul rușilor”. În cazul Simion, le-a dispărut aerul din trompetă când a sosit răspunsul din Ucraina. Și când Simion l-a întrebat în public pe Gîdea dacă e agent american.

Acum, obiectivul Georgescu e dat în urmărire în toate emisunile postului. În furia care-i orbește, îl fac pe Georgescu ba „un pro-rus fascist”, ba un „naționalist extremist”. E greu cu logica.

Discursul paranoid despre „amestecul rușilor” continuă în exasperare. S-a depășit faza cu legionarii și mercenarii, dar alte petarde sunt aruncate din toate pozițiile: Georgescu este agățat în dosare penale, DIICOT e pe urmele lui, este colaborator al mafiei, l-a escrocat pe unul din Buzău, este mesia pe cal, halucinează despre vapoare și porturi, e finanțat din Polonia, ba din Ucraina, ba din Africa de Sud, a spus-o și Ioan Niculae, știe și Becali, știe și Chipciu etc, etc…

Trompetele șefului de post A3 au un repertoriu inepuizabil. Se reîncălzesc tot felul de ciorbe sleite. Una spune cel întrebat, alta se scrie pe crol. Tot ce e rău se datorează rușilor și lui Georgescu. Se brodează fel de fel de acuze, fără discernământ, fără logică și adesea fără bun simț. Propaganda A3 contează pe faptul că, având aceste tone de lături turnate în cap, interzicerea candidaturii lui Georgescu va părea, la momentul respectiv, cel mai natural gest cu putință.

Cu tot acest tsunami compromițător, rostogolit zi de zi în capul lui Georgescu și cu toată incisiva sa adversitate față de acesta, Crin Antonescu dorește, totuși, o competiție electorală echitabilă, în care să fie acceptate toate candidaturile, inclusiv a lui Călin Georgescu. „Pentru că trebuie să ne luăm tensiunea ca societate, trebuie să ştim, totuşi, dacă, în deplină cunoştinţă de cauză, un număr semnificativ de români crede sau este dornic să urmeze ceea ce propune domnul Călin Georgescu”, explică Antonescu.

Este un gest și o atitudine care merită lăudate.