
Trebuie să dăm Cezarului ce e al Cezarului. Zilele trecute, Crin Antonescu a ieșit în public cu o declarație demnă de un președinte democrat. El a avertizat că, dacă și în viitor, Curtea Constituțională își va mai aroga dreptul de a decide dacă o persoană poate sau nu să candideze, atunci această Curte riscă să devină o „instanță de tip iranian”.
Este o analogie corectă, dar destul de dură și total contra curentului. Narativul oficial susține, dimpotrivă, că în materie de alegeri Curtea Constituțională are un rol discreționar.
Delictul de opinie „triază” candidații
În legătură cu admiterea sau excluderea din alegeri a lui Călin Georgescu, Crin Antonescu a sesizat un lucru esențial – și anume că dezbaterea „nu e atât în jurul unui om şi unor spuse, ci e în jurul unei teme, care este încrederea societăţii în corectitudinea şi fiabilitatea sistemului democratic, în ceea ce acest sistem are esenţial, şi anume alegerile„. Antonescu menționează că „Georgescu a avut două milioane şi mai bine de votanţi”, având „o campanie care înflăcărează mulţi oameni”, dar dezbaterea de fond „nu e atât în jurul său, ci e o chestiune de drepturi fundamentale, de mize foarte mari”.
Spre surpriza unora, Antonescu a subliniat că vrea o competiție cu toți candidații posibili, inclusiv cu Diana Șoșoacă, Călin Georgescu și George Simion, dacă aceștia aleg să candideze. „Este esențial ca alegerile prezidențiale să fie desfășurate într-un cadru de transparență și echitate”, a subliniat el.
Dincolo de semnificația profund democratică a organizării unor alegeri „transparente și echitabile”, Antonescu a subliniat și efectele de acută frustrare pe care l-ar avea interzicerea candidaturii lui Georgescu. „În mod cert, există niște oameni care doresc să-l voteze, 20% nu e puțin – și treaba asta trebuie tranșată la vot, pentru că altfel rămânem cu o rană la nivelul societății”, a avertizat el.
Despre Curtea Constituțională, Crin Antonescu afirmă că este cel puțin „discutabil” faptul ca această instituție „să ne trieze atunci când candidăm la ceva, pe baza unor declarații pe care le consideră potrivite sau nepotrivite”. Se referea la cazul Dianei Șoșoacă, pe care CCR a scos-o din alegeri întrucât 6 din cei 9 judecători au considerat că lidera SOS a făcut niște declarații „nepotrivite”.
Decizia respectivă a stârnit puține proteste din partea politicienilor noștri. Inconștiența i-a făcut pe mulți să jubileze. Mașina de tocat carne de la A3 a salutat decizia. Mulți o aplaudă și acum. Deși interzicerea unui candidat pentru delict de opinie este o decizie care ține de putinismul cel mai pur și dur. La alegerile prezidențiale de anul trecut din Rusia, doi dintre contracandidații lui Putin, care se înscriseseră în cursă fără avizul Kremlinului, au fost eliminați din competiție de către Comisia Electorală Centrală pe diverse motive, dar nu pentru delict de opinie. Măcar s-au salvat niște aparențe. Boris Nadejdin a fost eliminat pentru că „s-au găsit defecte în listele cu semnături”, iar Ekaterina Dunțova, fostă jurnalistă de televiziune, pentru „numeroase încălcări” în documentele depuse pentru candidatură.
CCR în fața unei răspântii
Șoșoacă a fost eliminată de CCR de la prezidențiale, dar a putut participa și la euoparlamentare, și la alegerile pentru Senat. Această situație oarecum incoerentă față de „pretențiile” CCR arată șubrezenia deciziei de a fi interzisă taman pentru președinție.
Și mai grav este că alegerile din turul 1 au fost anulate de aceeași CCR pe baza unor note informative de la serviciile secrete. S-a generat un precedent extrem de periculos. Este posibil oricând să ne trezim cu fel de fel de hotărâri ale CCR luate pe baza unor documente de la SRI, fără să dea vreo explicație. Deciziile CCR devin un fel de verdicte ORNISS, inapelabile juridic și incontestabile politic.
Morsa competentă a mers până acolo încât a spus că declarațiile unui fost purtător de cuvânt al Departamentului de Stat – care a umflat comunicatul CSAT – sunt o probă suficientă pentru anularea alegerilor, nu mai trebuie altceva. Prostia solemnă a celor care, aflați sub bagheta șefului de post A3, susțin că probele există, dar ele sunt secrete și nu pot fi arătate, naște monștri. Orbiți de furie împotriva lui Georgescu, așa cum au fost și împotriva lui Simion, aceste trompete ale propagandei juisează văzând că instanța constituțională a ajuns să danseze după cum îi cântă noua securitate.
Alții cer cu insistență probe concrete în susținerea hotărârii CCR. Până și Iohannis a spus clar că alte probe decât cele din motivarea Curții nu mai există. În plus, oricâte „probe” ar apărea acum, ele nu mai pot avea vreun efect, în afară de a scoate ochii fraierilor. O hotărâre nu poate fi motivată retroactiv. Nu se poate dicta mai întâi pedeapsa, așteptând apoi să apară și probele, cine știe când sau niciodată. Așa se întâmpla pe vremea bolșevicilor. Dușmanii regimului întâi erau „săltați” (cum se zice și acum pe la unele televiziuni) și apoi li se făcea dosarul. „Nu există oameni nevinovați, ci doar oameni de care nu ne-am ocupat” era una dintre devizele acelor ani.
Anularea alegerilor de către o instanță este, în sine, o decizie extrem de gravă pentru democrație. Curtea Constituțională judecă legi, nu cazuri individuale. Poate să invalideze alegeri, dar numai pe baza unei hotărâri definitive prealabile a instanțelor, nu pe baza notelor informative de la serviciile secrete. Comisia de la Veneția a spus-o destul de clar, dar raportul respectiv a fost ascuns repede pe sub preș.
La viitoarele alegeri, CCR se află din nou la o răspântie: să cedeze presiunilor externe, dirijând jocul în funcție de interesele Bruxelles-ului sau, dimpotrivă, să respecte voința românilor și implicit democrația, lăsând jocul liber.
Curtea Constituțională nu poate fi ca VAR-ul de la fotbal, să stea într-un colț al tribunei și, la un moment anume, se face că vede un henț în careu și dă jocul peste cap.
Zilele trecute, președintele polonez Andrzej Duda a făcut apel la proteste de stradă dacă alegerile prezidențiale din țara sa, organizate tot în luna mai, vor fi anulate, așa cum s-a întâmplat în România. Într-un interviu la „Kanal Zero”, Duda a avertizat că ar putea fi necesară apărarea rezultatelor votului prin proteste. În opinia sa, Comisia Europeană ar fi intervenit atât în afacerile interne ale României, cât și în cele ale Poloniei, dar nu a furnizat nicio dovadă. Duda a întrebat, retoric, dacă alegerile din democrațiile de astăzi pot fi câștigate doar de cei care sunt susținuți de Bruxelles.
„Cu lături în cap, dar să candideze”
Crin Antonescu este destul de caustic cu Georgescu. L-a batjocorit în fel și chip. Că e o hologramă. Că e un Petrache Lupu cu ambiții geopolitice. Că e un fel de „Hitler mai mic”. Că e o falsă icoană făcătoare de minuni. Nici Antonescu nu ezită să preia subiectele propagandei toxice despre scoaterea țării din NATO, despre desființarea partidelor, despre ieșirea din UE și despre alte asemenea aberații pe care câte un prost solemn de la A3 le pune în cârca lui Georgescu, schilodindu-i cuvintele, scoțându-le din context ori pur și simplu inventându-le. De fapt, toți știu – inclusiv Antonescu – că multe sunt niște fatasmagorii, imposibil de realizat de orice nebun care și le-ar propune. Însă intoxicarea continuă în forță, cu speranța că lumea disperată de cele auzite îl va huli pe Georgescu.
Confruntarea actuală se duce între o propagandă cu niște resurse inimaginabile, pe de o parte, și tenacitatea discursului hipnocratic manifestată de Călin Georgescu, pe de altă parte.
Sub bagheta șefului de post A3 se lucrează cu disperare la demonizarea lui Georgescu. După ce au ratat jalnic operațiunea „Simion, spion rus”, Antena 3 a preluat obiectivul „Georgescu, omul rușilor”. În cazul Simion, le-a dispărut aerul din trompetă când a sosit răspunsul din Ucraina. Și când Simion l-a întrebat în public pe Gîdea dacă e agent american.
Acum, obiectivul Georgescu e dat în urmărire în toate emisunile postului. În furia care-i orbește, îl fac pe Georgescu ba „un pro-rus fascist”, ba un „naționalist extremist”. E greu cu logica.
Discursul paranoid despre „amestecul rușilor” continuă în exasperare. S-a depășit faza cu legionarii și mercenarii, dar alte petarde sunt aruncate din toate pozițiile: Georgescu este agățat în dosare penale, DIICOT e pe urmele lui, este colaborator al mafiei, l-a escrocat pe unul din Buzău, este mesia pe cal, halucinează despre vapoare și porturi, e finanțat din Polonia, ba din Ucraina, ba din Africa de Sud, a spus-o și Ioan Niculae, știe și Becali, știe și Chipciu etc, etc…
Trompetele șefului de post A3 au un repertoriu inepuizabil. Se reîncălzesc tot felul de ciorbe sleite. Una spune cel întrebat, alta se scrie pe crol. Tot ce e rău se datorează rușilor și lui Georgescu. Se brodează fel de fel de acuze, fără discernământ, fără logică și adesea fără bun simț. Propaganda A3 contează pe faptul că, având aceste tone de lături turnate în cap, interzicerea candidaturii lui Georgescu va părea, la momentul respectiv, cel mai natural gest cu putință.
Cu tot acest tsunami compromițător, rostogolit zi de zi în capul lui Georgescu și cu toată incisiva sa adversitate față de acesta, Crin Antonescu dorește, totuși, o competiție electorală echitabilă, în care să fie acceptate toate candidaturile, inclusiv a lui Călin Georgescu. „Pentru că trebuie să ne luăm tensiunea ca societate, trebuie să ştim, totuşi, dacă, în deplină cunoştinţă de cauză, un număr semnificativ de români crede sau este dornic să urmeze ceea ce propune domnul Călin Georgescu”, explică Antonescu.
Este un gest și o atitudine care merită lăudate.
NU iti place si nu respecti poporul NOSTRU, cel de peste 8.000 de ani (dpv. genetic si arheologic) inchegat pe taramul NOSTRU (carpato-dunareano-pontic), avand o SPIRITUALITATE ancestrala, de tip AUTOHTONA si PARTICULARA, ORIGINARA, ORIGINALA, UNICA si UNITARA (dpv. istoric, cultural, lingvistic si de credinte) ? Atunci NU ESTI un ROMAN in GANDIRE si in SUFLET ! Esti doar UN STRAIN de NEAM si POPOR. Si tocmai de aceea, locul tau NU ESTE pe taramul neamului NOSTRU cel stravechi !
@ Mili , vad ca recomanzi altora :”Vise placute . Umede…” Cu tine ?N-as prea crede. La ‘telectul ce-l afisezi pe forum, respectivul (respectivii) ce ar avea visele, s-ar scopi singuri. Sa nu aiba de a face cu „eleganta si inteleapta” Mili…..
Duminică la ora 21,00 .Sorin Ovidiu Vântu „Rupe Tăcerea ” la Realitatea Plus cu Anca Alexandrescu !.
De ce nu a fost propus Crinișor de fosta = actuala guvernare, in 2024?
MILI , ne plictisesti cu textele tale primite pe telefon . Mai bine citeste articolul prof. ANDREI MARGA , ca poate mai intelegi si tu pe ce lume traiesti . Desi nu prea e de nasul tau .
@Wolf Edmond-reluarea turului întâi este o gogoriță.Imposibila.Doar pentru spălații pe creier georgesti este posibilă.Vise plăcute in continuare.Umede.
Cât blestem pe biata y,să fie condica de-un președinte ilegitim,un covrigar fără bac și-un hoț de camioane , bolojan fost profesor la școala ajutătoare
Crin Antonescu s-a trezit din mahmureala și se dă democrat pentru că știe că nu are nicio șansă și nu-i mai este de folos să insiste cu retorica înveninată a șefului de post A3.
Mai Crinut, lasa cacialmaua asta ieftina de pokerist inveterat,nici daca dormeai la usa CCR-ului,nu te credea nimeni.Intelegeti ma odata pentru totdeauna , ca nu vrem sa mai auzim de VOI, TOTI MA,TOTI.
Ne-ati furat drepturile, ne furati banii munciti, ati distrus tara, si culmea,mai aveti tupeul sa vorbiti, poate,poate, ne mai pacaliti odata.
Ce-a zis Crin ?!? Ca nu conteaza Georgescu ? Dar cine conteaza?
De ce s-au anulat alegerile? Crin Antonescu face misto de noi? El se aude cand vorbeste?
Probabil ca nu. Ori s-a trezit vorbind, ori are o echipa foarte proasta in spate, ori asa gandeste el, ceea ce este ingrijorator ptr un candidat la prezidentiale, fie ele si false de la A la Z.
Ei se fac ca organizeaza alegeri, noi ne facem ca votam…
Alegeri Anulate si Repetate Sezonul toamna-iarna-primavara…
Mai mare nebuneala ca asta n-o sa mai vedem prea curand.
Se poate spune ca mandatul lui KW Iohannis va fi unul memorabil, chiar istoric, tocmai „datorita” acestui eveniment. In rest, stim ca Iohannis n-a facut mai nimic. A calatorit si a acceptat ce i s-a dictat din Europa si America. Chiar si asa ar fi putut sa ramana un presedinte oarecare. Sa se piarda in multime…
Acum insa Iohannis are stampila, eticheta bine – meritata de uzurpator sau presedinte ilegitim! S-o stapaneasca sanatos !
Antonescu e promovat pt presedintie de aceiasi care l-au determinat sa impuna L 217/2015
Nu conteazā democrația, ci să avem un preşedinte pe care să-l accepte EI şi UNIUNEA EUROPEANA !!!
Ne-am lămurit, nu este nevoie să ne explice Crin Antonescu, care minte de ingheață apele.
Polonia ar putea reprezenta un model de demnitate şi democrație, dar cine să-l înțeleagă şi să-l urmeze ? Klaus Iohannis ? Crin Antonescu ? Nicuşor Dan ? Bolojan ? Ciolacu ? Lasconi ? Ceilalți ?!?
Haideți sā fim serioşi ! Ăştia acceptă orice compromis doar ca să le fie lor bine.
Numai in viitor?
Adica ca sa parafrazez un artist in viata,paradim pe cineva,si asta e!
Dovada existenței democrației și justiției în România este reluarea turului 2, anulat abuziv de CCR.
Curățenie Generală și deparatizarea aparatului administrativ al statului vrem!
Nu exista nici-o informare de la servicii. Exista ordin dat de oamenii lui Sorosh care conduc europa si america.
Nu e nici un gest de laudat,e un gest de a atrage electoratul de partea lui in stilul : ” vai ce candidat democrat si corect sunt”!A balacari probabil viitorul adversar in locul de a prezenta un program ( daca are) spune tot despre adormitul pokerist.
PS: Nu tine, d-le KK rau !
axon spune:
07 feb. 2025 la 13:48
Aici nu este vorba sa repare CCR si astia trebuiesc pedepsiti penal pt. toata dezordinea facuta in Romania in urma deciziei luate de ei si in plus situatia penibila a tarii noastre in fata intregii Europe.Acest CCR trebuie pedepsit si sa raspunda penal ca sa fie un exemplu pt. cei care se mai gindesc sa faca asemenea greseli !
Cât mai debitează primitivul Doru Popescu inepțiile lui? Doar ne facem de minune.
Nu Nero a vrut sa fie divin. I s-a propus asta de catre toti cei care au au suportat apoi consecințele „divinitatii” sale. Nu, vi-rusul Jorjascu a vrut sa fie hain si toti cei care l-au vomat vor avea de suportat consecintele demagogiilor si ticăloșiile TutuLORA ticalosilor ticăloșiti.
S-a prins și Kakarau că la mijloc e vorba despre principii și nu de persoane! Și covrigarul încearcă să se dea de cealaltă parte buna a istoriei! Jos impostorii!
democratic ai dreptul la propria viziune. Te cred, dar nu-i crede pe altii la fel de inteligenti ca tine incat sa accepte ceea ca te-a salvat CCR-ul acum si la referendumul de demitere a lui Basescu. Ti-a placut, iti place la fel iti place si faina din viermi a lui Ursula care iti va oferi fericirea si democratia europeana care-ti impune reguli de viata. Sau esti din cei platiti din acele fonduri de care se vorbeste de cateva zile si pt ca s-au taiat, continui propaganda ca poate UE se indura si arunca niste zeci de miliarde pe propaganda…
Apartenenta la UE și NATO rămâne subiect de discuție. Pe care nu îl poate interzice nimeni. Și dacă îl interzice, nu contează, fiindcă problema rămâne.
Crin Antonescu este beneficiar al anulării alegerilor deci NU e de luat in seama…Daca Crin Antonescu e mare scula democrată de ce nu se leagă cu lanțuri de gardul CCR?….Singura soluție democratică este ca CCR să își repare abuzul și să dea liber la Turul 2…