Noul soft, în lucru la Ministerul Finanțelor
Softul respectiv ar fi acum în lucru, la Ministerul Finanțelor, mai anunță prim-ministrul.
„Nu ar urma să crească taxele pe proprietate în 2027, dar România, în PNRR, s-a angajat că va pregăti un model de calcul în care impozitul pe proprietate să se facă la valoarea de piaţă.
În aproape toate ţările europene, impozitarea proprietăţii se face la valoarea de piaţă.
Noi am rămas cu nişte indicatori vechi, în care valoarea era una de tip contabil, definită, după care se aplicau diferite procente, în funcţie de localitate, în funcţie de zonarea localităţii şi aşa mai departe. Anul acesta am încercat să venim cu o formulă care să se apropie de valoarea de piaţă medie din România”, a afirmat Ilie Bolojan, vineri, la Radio România Actualităţi, potrivit Agerpres.
Conform premierului, „În momentul în care acest soft, care este în lucru la Ministerul de Finanţe, printr-o colaborare cu Banca Mondială, va fi finalizat în acest an, el primeşte date din piaţă, toate tranzacţiile care se fac în România trebuie comunicate într-un sistem”.
Cum va funcționa noul soft pentru stabilirea taxelor de proprietate?
Astfel, explică prim-ministrul, „din sutele de mii de tranzacţii care se fac într-un an de zile, să determin valoarea de piaţă a unor imobile în zona Militari, în Bucureşti, sau într-un cartier din Timişoara, sau din Iaşi, şi aşa mai departe, sau într-o comună din România.
Deci, ar trebui ca din 2027 primăriile şi cetăţenii să aibă un soft în care să se vadă valoarea de piaţă a imobilelor din fiecare localitate, cât de cât pe zone, care să fie o bază de calcul pentru impozitele locale.
Deci, nu e vorba de o creştere, e vorba pur şi simplu de o rafinare, de o granulare a acestor date, pe care astăzi nu le avem, lucrăm la ele”.
Si nu va suparati,dar cat de SPECIAL ? Precum pensiile voastre,nesimtite,pardon,SPECIALE ? Jarteaua… !!!
Dar de ce cresc taxele “pe proprietate” ? Cine e Statul ??? Cat costa panselutele, copacii netunsi care cad peste masini si oameni, semafoarele care nu merg, bordurile, gaurile care nu lipsesc de pe strazi, termoficarea care nu functioneaza, lefurile si posturile voastre inventate si votate de nimeni in numele “ binelui tutulor”, vopseaua albastra a locurilor de parcare pe care nu sunteti in stare sa le faceti ……??? Ce noroc ca nu intreaba Nimeni – Nimeni fiind astia cu raspunsul tamp intrebator: “ce sa facem noi?”
sa vedeti ce interesant o sa fie cand „softul” o sa oblige o pensionara cu pensie de 3000 ron sa vanda casa darapanata din centrul Bucurestiului pentru ca „valoarea de piata” e 500k de euro, dar in realitate n-are nicio sansa sa o vanda la pretul ala, plus ca nu poate sa investeasca sa o repare ca e „monument isteric” si are nevoie de 50 de avize de la primarie
Ceea ce spune domnul GHRO este valabil pentru foarte multe imobile din București. Unele dintre acestea au fost construite în 1911, deci sunt mai vechi de 100 ani, cu credite ieftine, adcă niște case modeste fără baie, fără temelie, cu un etaj, un coridor unde iarna este un frig îngrozitor, La vremea când au fost cnstruite casele, ele nu aveau baie, iar ușa de la toaletă dădea spre curte. Cine a avut bani mai târziu a făcut din casa respectivă o viluță frumoasă. Cei ce nu au avut bani au făcut în continuarea vechii bucătării o construcție din paiantă sau junătate de cărămidă pentru a avea o baie ca lumea. Ce valoare de piață are o asemenea casă, unde veșnic e nevoie de reparații ? Avem în fruntea statului și a Bucureștiului trei persoane care se întrec în nepricepere. Nu ar trebui , din bun simț să lase loc altora? M.Grancea
Valoarea de piata este data de investitia proprietarului. Am un exemplu concret: doua apartamente identice, in acelasi bloc, unul in care proprietarul a investit: centrala, renovare, mobila, etc, s-a vandut cu 135 mii euro si altul la care proprietarul nu a avut bani sa faca imbunatatiri s-a vandut cu 85 mii. Care valoare se ia in calcul la impozit ? Se ia impozit pe investitia oamenilor ?
Bineinteles ca functionarii vor lua in calcul valoarea care le aduce un impozit mai mare la buget, ca asta e datoia lor scrisa in fisa postului, cum sa iei mai mult de la platitori de taxe si impozite. Iar daca exista legi in vigoare ce considera actiunea ca fiind furt, adica penala, functionarii nu patesc nimic pe cale juridica, ba mai iau si prime daca sumele aduse de ei la buget sunt cit mai mari. Dinainte de 89 era o practica obligatorie la stat si nu sa schimbat nimic, povestea asta are traditie la angajatii la stat