PSD versus PNL

„Nu mai furați – cel mai bun program de relansare economică”

PSD susține că „liberalii se chinuie de trei luni să încropească un plan de relansare economică și nu reușesc”, însă „le ies toate tunurile cu măști și alte echipamente sanitare”.

„Nu mai furați! Acesta este cel mai bun program de relansare economică în guvernarea liberală ce căpușează bugetul țării prin Unifarm-uri de partid. Se chinuie de trei luni să încropească un plan de relansare economică și nu reușesc. Le ies în schimb toate tunurile cu măști și alte echipamente sanitare. E clar că mintea nu le-a fost la salvarea țării, au vrut doar să-și umple buzunarele și au furat cât pentru zece vieți. E timpul să se oprească! Dacă n-ar mai toca banii țării pe contracte dubioase gen Unifarm, ar avea bani și de alocații, și de pensii. #Guvernați, nu mai furați!”, au scris, marți, pe Facebook, social-democrații.

Luni, premierul Ludovic Orban a anunţat că miercuri va fi prezentat programul de relansare economică şi că va fi prezent preşedintele Klaus Iohannis.

„Prezentarea programului economic va fi miercuri alături de preşedintele României, cu care am colaborat foarte apropiat. După prezentarea programului economic, obiectivul nostru este ca în maximum o lună de zile să adoptăm toate actele normative necesare pentru implementarea măsurilor din program”, a spus Orban, după ce a participat la Adunarea membrilor Coaliţiei pentru Dezvoltarea României.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8517 Articole
Author

4 Comentarii

  1. „Guvernul meu” nu poate sa miste nimic fara K, iar K nu a mai aparut de proape 2 sapt. Vine miercuri gata bronzat. „relansarea ” va contine concret laude pentru PNL si Ludovic, alaturi de critici pentru PSDeeeeeeee. Plus multe vise despre Romania Normala, Pas cu pas si grija fata de popor

  2. NU MAI FURATI? FURATI TOTI DE 30 DE ANI INCOACE ASERVITI SECURISTI NENOROCITI CE SUNTETI! ORDINARILOR!

  3. l-a uitat pe Valcov, cu tablouri si lingouri in cavouri si muuuuulti altii!

  4. Cand ii auzi pe astia vorbind despre furat parca iti vine sa iei pisica la bataie. saraca mata nu are nici o vina.
    Alegeri cat mai repede. poate scapam de Oprisani,Badalai,Buzati, Jigodiile de la Constanta..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.