În acest moment, nu mai există bani pentru plata furnizorilor de curent și gaze care au suportat diferențele de preț dintre prețul pieței și cel stabilit prin plafonare și compensare. O soluție de salvare este rectificarea bugetar. Ministrul Energiei Sebastian Burduja a solicitat suma de două miliarde lei pentru a acoperi facturile viitoare care vor fi validate de către ANRE.
„Noi am făcut aceste plăţi către furnizori de la buget, Ministerul de Finanţe ne-a virat sumele şi aceste plăţi au fost făcute până în luna septembrie. După au fost alimentate din Fondul de tranziţie energetică şi din impozitul pentru venitul suplimentar plătit de plătitorii de gaze. Nemairămânând bani de la Ministerul de Finanţe, aceasta este treaba lor, a identificat că trebuie modificat cadrul legislativ şi am dat ordonanţa simplă 30, acum 2-3 săptămâni, în 10 august ea a fost publicată în Monitorul Oficial si prin ea noi putem prelua sume din Fondul de solidaritate. S-au strâns 3,1 miliarde lei din care trebuie să împărţim banii cu Ministerul Muncii. Urmează să fie făcute aceste plăţi în următoarele două săptămâni. Acea sumă acoperă tot ceea ce este în Ministerul Energiei. Semnalele de ANRE, după ce au făcut o analiză arată că există alte facturi de vreo 2 miliarde de lei. Nu acoperă toate datoriile statului român până în luna august. Ministerul Energiei a cerut încă două miliarde de lei la rectificarea bugetară”, a afirmat Sebastian Burduja, întrebat luni de News.ro, care este în prezent situaţia datoriilor către furnizori, în contextul în care plata acestora de către minister a fost îngreunată de când a demarat schema de compensare şi plafonare a preţurilor la energie.
Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care permite plata restanțelor către furnizorii de energie și gaze care au suportat inițial din fondurile lor proprii măsurile de plafonare și compensare din fondurile colectate din celebra contribuția de solidaritate impusă companiiloe petroliere.
La începutul acestei luni, Guvernul informa că restanțele către furnizori se ridică la circa 3,9 miliarde de lei.
Ministrul Energiei a mai explicat, referindu-se la consumatorii casnici, că aproximativ cinci milioane de gospodării din România au plătit, în baza schemei de plafonare, o factură lunară la energie de 35 – 40 de lei.
Lasa ca luam avioane de restu’…
Asta sunt consecintele prin care pana si luxosii cu stare financiara peste limita absurdului au primit reducere la consum. Daca erau doar cei cu pana la 2.000 lei, nu se ajungea in acest hal. Nu vor recunoaste avum dar peste ceva timp, vor da pe goarna exact cum s-a intamplat cu tichetele de vacanta pentru luxosii care traiesc pe nesimtirea financiara totala.
Foarte bine… Specula nu se rasplateste… Mare idiot trebuie sa fii tu stat sa accepti vinzarea energiei pe bursa! Se poate spune ca statul, prin decidenții sai calici si ingimfati, este principala sursa de bataie de joc la adresa cetatenilor.
Sa plătească Virgil care a îmbogățit cu miliarde mafia din energie de sub peneleu liberalizand o piata a energie exclusiv de stat când putea sa fie un avantaj economic