„Pe mine nu o să mă auziţi spunând ceva de rău despre oameni alături de care, timp de trei ani, am făcut lucruri importante, alături de care am făcut campanie, am guvernat împreună. Ar însemna să fiu împotriva revoluţiei bunului simţ.
Înseamnă că v-am minţit acum un an sau doi, când v-am spus că sunt buni liberalii. Eu cred şi acum să sunt buni. Partidul Naţional Liberal e un partid serios pe care îl respect şi cu care aş vrea să colaborez.
Noi împreună, şi domnul Antonescu, şi eu, şi liberali, şi social-democraţi şi conservatori am fost votaţi ca să ne luptăm cu Traian Băsescu. Eu nu mi-am schimbat obiectivul politic fundamental şi dacă şi l-a schimbat domnul Antonescu cred că e o greşeală”.