„Nu putem să ne bate joc de angajamentele europene pentru că Traian Băsescu şi CSM se dezic de Codul Penal”

„Prin declarațiile pe care o parte a celor de pe scena politică, în frunte cu Traian Băsescu, le fac cu privire la intrarea în vigoare a Codurilor penal și de procedură penală, dar și prin propunerile pe care le avansează către Guvern, aceștia nu urmăresc decât amânarea celor două acte legislative. Acest lucru ar avea consecințe grave pentru țara noastră, în special la nivel de încredere în fața partenerilor internaționali.

De la Palatul Cotroceni, dar și din partea unor instituții din sistemul juridic, s-a făcut o presiune foarte mare asupra Guvernului pentru a adopta o ordonanță de urgență prin care să modifice prevederile actuale ale Codurilor. Un asemenea lucru nu se poate întâmpla conform legislației actuale, deoarece, potrivit legii 353 / 2013, Executivul nu a cerut abilitarea de a emite ordonanțe în domeniul justiției, fiind nevoie de o lege specială dată de către Parlament, așa cum prevede art. 115, alin 1 din Constituția României. Solicitările venite din partea lui Traian Băsescu, dar și a unor judecători și procurori, ar fi însemnat o încălcare de către Guvern a Constituției”, a arătat eurodeputatul liberal.

Norica Nicolai a mai spus că „în privința problematicii reprezentate de interceptările telefonice, noile coduri sunt realizate respectând prevederile articolului 28 din Constituție, coroborat cu art. 8 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precum și cele ale articolelor 53 și 21, alin 3, din Constituție, coroborat cu articolul 6 din aceeași Convenție.

Totodată, conform avizului CSM referitor la Codul de procedură penală, Consiliul a avizat pozitiv proiectul legislativ. Cei de la CSM arătau în avizul dat că în ceea ce priveşte ipoteza săvârşirii unei infracţiuni, prin proiectul procedurii ‘sunt consacrate proceduri procesual penale invazive, restrângătoare de drepturi garantate de Constituţie (exemplu înregistrări audio-video în spaţiul privat, control secret al datelor informatice), înainte de comiterea ilicitului penal, deci împotriva unor oameni nevinovaţi’. Așadar, este inexplicabil cum CSM și-a schimbat poziția, solicitând acum restrângerea drepturilor și libertăților în faza actelor premergătoare”.

Europarlamentarul liberal a precizat că „unele persoane rău intenționate au încercat să manipuleze și să inducă în eroare opinia publică, avansând ideea că prin noile prevederi ale celor două Coduri nu va mai fi posibilă interceptarea în cazuri de securitate națională. Dimpotrivă, sunt prevăzute de Codul penal şi de alte legi speciale tehnicile de supraveghere și de interceptare în asemenea cazuri, ceea ce exclude afirmaţia că persoanele implicate în săvârşirea unor acţiuni de terorism, de criminalitate organizată nu ar mai putea fi suspuse interceptării.

Problema interceptării este un subiect sensibil la nivel mondial, nu doar în România. Însă, alte state au înțeles că interceptările abuzive nu își au locul în societăți democratice, în care drepturile fundamentale ale omului sunt respectate. Un exemplu este cel al Statelor Unite, care prin vocea președintelui Obama au anunțat că se va schimba legea interceptărilor telefonice, restricționând folosirea informațiilor colectate de agențiile de informații”.

Norica Nicolai a ținut să precizeze faptul că „noul Cod penal care urmează a intra în vigoare reprezintă respectarea unui angajament luat față de Uniunea Europeană, care a solicitat acest cod pentru armonizarea standardelor juridice românești cu cele europene și întărirea statului de drept. De asemenea, în rapoartele MCV, Comisia Europeană a specificat foarte clar că adoptare codurilor reprezintă un pas important în respectarea angajamentelor asumate. Totodată, trebuie să avem în vedere că acest cod este realizat printr-un împrumut de la Banca Mondială. Așadar, nu putem să ne batem joc pur și simplu de niște angajamente luate în fața partenerilor internaționali doar pentru că Traian Băsescu și CSM, care au contribuit la întocmirea legislației, se dezic astăzi de el”.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.