România nu iese din UE, nu iese din NATO. România își consolidează poziția în UE și NATO. Vom sta la masa aliaților, iar nu pe strapontină, așteptând firimituri, ca până acum.
Nu dispar pensiile, se consolidează la un nivel decent.
Nu dispar bugetarii esențiali: se eficientizează, se profesionalizează și vor fi decent plătiți, pe valoare și merit.
Nu sunt înghețate sau neutralizate drepturile minorităților. Cu industrii de-astea se ocupă fasciștii de-și zic “pro-europeni”.
Nu virăm către totalitarism. Asta este, de fapt, calea nefericită pe care ne-au înscris extremiștii “pro-europeni”, iar noi vrem să oprim lumea din rătăcire. Cu distrugerea democrației în numele obsesiilor lor se ocupă obsedații sistemului care s-au înșurubat în conducerea și birocrația ueropeană.
Nu de frică avem nevoie, ci de curajul de a-i schimba cu oameni normali, cu oameni normali.
Cu falimentarea economiei se ocupă prostocrația, impostorii aflați acum lângă butoanele sistemului.
Cu luciditate, economia poate fi repusă pe picioare, știm cum se face asta, am mai salvat întreprinderi de la faliment și locuri de muncă.
Apropo de obsesii și obsedați.
În pandemie ni se spunea oră de oră că murim mâine, că dăm faliment mâine, că intrăm în faliment mâine, că infectăm pe toată lumea, că tot ce este eșec e din cauza conspiraționiștilor și a negaționiștilor, iar nu din cauza idioților “luptei” cu pandemia și a obsedaților măștii, distanțării sociale, muncii și școlii online și vaccinului. Nimic nu a mers în această “luptă” – au fost 6 valuri pandemice, oprite brusc de … izbucnirea războiului din Ucraina (care a dat naștere unei alte obsesii, chiar mai gravă, cea a obsedaților psihocrați ueropeni pentru război sau pentru “pacea prin forță).
Cealaltă obsesie, paralelă, cea cu schimbarea climatică, ne-a sărăcit și riscă se ne ducă înapoi, în peștera preistorică.
Ce ne-a salvat?
Luciditatea, rațiunea, bunul simț.
Nu frica.
Frica nu rezolvă nimic.
Nu vă fie frică, sistemul pică.
Mă, ești nebun ?? Azi fără PSD nu există rumania. Cum crezi că puzderia de polițiști, justiție, miile de generali, borfașii din cazărmi, cu mafia cu epoleți, plus toată BOR, nemaivorbind de SRI, SIE, SPP, deci cu unii ca ăștia nu ai cum schimba nimic..veci bre,.Că acu au acumulat capital și dictează..
Pipi pe psd
Mie mi-e frica de ce o sa vina și de teoriile conspirației. Acelea sunt cele mai dăunătoare, Piperea.
Cuie Miolacu ! Mare gaura de covrig esti ma
Putreziciunea sistemului e justiția.
Corupția din justiție,prea multe instanțe care se suprapun, legislația, Constituția, perimate,cu fisuri pentru a eluda legea, judecători,procurori, numiți după interese și nu pentru actul de justiție etc, asta e orbilor,problema!
BALIVERNE PUTINISTE
Da, si se termina și cu premiile de afara! Ce te faci, o sa trebuiască sa te angajezi.. Nasol, vremuri grele putiniste fratica!
A lasat-o mai moale cu „statul paralel” si cu „licuriciul”, acum „sistemul” e de vina. In rest, palavre-palavre,teve palavre.
Pentru noul președinte și noul guvern le propun 4 masuri : 1. Introducerea impozitării progresive , care ar atenua efectele nocive ale sistemului de salarizare și pensionare , generator de mari inegalități sociale ; 2. Extinderea aplicării TVA la toate societățile comerciale i diferența de cifra de afaceri . Motive ? Preturile practicate de ” microîntreprinderi ” scutite de TVA nu se regăsesc în preturile practicate .Au aceleași prețuri că și plătitorii de TVA. 3. Impozitarea profitului luând că baza de calcul cifra de afaceri , aplicând coeficienți diferiți funcție de ramura de activitate . In acest fel se simplifica controlul fiscal și se poate înlătura marea evaziune fiscală ,; 4. Reorganizarea administrativ- teritorială pentru reducerea drastica a cheltuielilor bugetare .
Kleptomania imprumuturilor pro-europeni nu are limita nu mai e cale de intoarecere bici cu Nicusor Dan nici cu Bolojan tot se prabuseate sandramaua bruxelezA
Problema este indiferenta poporului român fata de propria soartă ! Cei care se catara la conducere au același tip de gândire . Cine crede că un sistem putred și corupt se schimba peste noapte este naiv . ” Sistemul ” creat după 1989 este oglinda in care evitam noi ,ca popor , sa ne privim . Așadar nu doar vârful piramidei trebuie ” reformat ” ci și baza . In rest , iluzii , peste iluzii…
Dacă nu eliminăm tot ce este perimat în statul de drept cu tot ce aparține de acesta, Constituție, legislație, instituții, justiție etc,”ne învârtim în jurul cozii”, sau „aceeași Mărie,cu altă pălărie,”,”lupul își schimbă părul,dar năravul,ba!”
Tot ce putred trebuie scos din rădăcini și din nefericire,cam totul e putred.
Cine va face asta?
Doamne ajută !
-„Nu va fie frica
Ca sistemul pica”
-Teama totusi este
Ca e o poveste.
Demnitatea vine
Nu pentru oricine.
Atentzie mare!=Sistemul paralel (paralele bune numai pentru unii) a creat deja sistemul Caracatitza, pentru ca au avut timp destul: dovada=deja ne-au adus in sapa de lemn, mai ales pentru cei vor veni, pentru ca ei precum nomazii shi-au umplut traistuza shi vor pleca cu parayi dupa ei, au shi unde! Noi unde? dupa ce ne-au terminat precum Orientul lor. Dar pana atunci sa vede-m ce spectacol ne ofera se kuricii ca sa finalizeze votarea? Sper sa nu fie razboi civil…
O zi buna.
Con
moare, moare si da din chisoare….
cine????
sistemuuuuuuuuuuuuuu!
Sa revenim la normalitate.
Efectul Trump incepe sa își facă efectul.
Parafrazându-le reclama : Imaginați-vă cum ar arăta Țara asta având în fruntea ei încă vreo cinci, sau zece ani pe unul ca acest absolvent de Sorbonă, dacă ceea ce lasă el în urma lui, dacă reușesc serviciile să-l proptească la Cotroceni, un București distrus și falimentar, la fel ca Țara asta plină de datorii, boli și inechități sociale lăsate în urmă de toți cei care-l susțin acum , știind că la rândul lor nu vor suporta consecințele meritate deoarece ”corb la corb nu-și scoate ochii”. 😎
Și un ultraș ce poate face? Nu vedeți ca suntem în situația de a vota pe unul ca să nu câștige celalalt? Votează cineva din convingere? Hai, fiți serioși!
Jefuitorii care au jefuit Romania timp de 35 de ani vor pleca din fruntea bucatelor! Jos jefuitorii susținuți de monstruoasa coaliție! Sus patria!
Știu rezultatul final , aflat luni la ora 7.00:
1 – George Simion = 58 %
2 – Nicușor Dan = 41 5 %
diferența 0,5 % = jumatea lui 5 – suplement pt. matematicianul lui Pește , rezultat din intersecția SECantei PyPyDY cu interjecția suedeză la Gingi 24 TV .
De unde mai ia Simion atâtea voturi? Deja si-a atins apogeul în primul tur. Poate îl vor mai vota câțiva care l-au votat pe Ponta.
E-n mare deruta -SISTEMUL!
Nu intelege si nu crede ce i se intampla?
Dupa atatia ani in care s-au destrabalat pe banii romanilor, si au facut ce au dorit in tara asta, marind mereu caracatita, acum ce s-o fi intamplat? -pare sa se intrebe.
Si Ceausescu fu luat prin surprindere cand a luat cuvantul in piata, in fata poporului. Fiind intuitiv, a sters-o repede din piata.
Este ușor a bate câmpii de la nivel de europarlamentar dar criza economico-financiară n-o va rezolva președintele, oricare ar fi acela.
Ne-am saturat de DICTATURA!.
Ne-am saturat de Sistemul Securist TICALOSIT!.
Ne-am saturat de Guvernarea PSD-PNL!.
Ne-am saturat de UDMR la guvernare!.
Ne-am saturat de CENZURA!.
Ne-am saturat de SARACIE!.
Ne-am saturat de FRICA!.
Ne-am saturat de UMILINTA!.
Ne-am saturat de degeneratii LGBT!.
Ne-am saturat de ONG-uri Sorosiste, #rezist,!.
Singura SOLUTIE….*Curatenie GENERALA* cu guvernantii de azi !.
Votezi George Simion, votezi Calin Georgescu !.
Respect, ai o minte sanatoasa și un caracter frumos.
Romanii rămași sănătoși votează ca d-ta.
Ne am saturat de USR care atunci cand a fost la guvernare au facut prapad impreuna cu PNL
.. suntem pribegi în coliba părintească. și străini în pămîntul răscumpărat cu sîngele nostru ! Dar în campie și pe dealuri crește o floare pentru popoarele chinuite. Nadejdea !
Ești searbadă și slăbanogită.ai suferit toate. o țară de chinuri !. Ridică-ți capul strivit și caută de vezi., semne s’au arătat pe ceriu.furtuna mîntuirii au început !.
Cinge-ți coapsa, țară romană. și-ți întărește inima. miază noapte și miază zi, apusul și răsăritul, lumina și întunericul, cugetul disbrăcător și dreptatea s’au luat la luptă. Urlă vijelia de pe urmă. duhul DOMNULUI trece pre pămant !.
˙
Și de asemenea ne vom elibera de MITUL ENERGIEI EOLIENE care pur și simplu EXISTA, căci asa a zis MĂREȚUL GÂNDITOR maro precum protejatul și exact la fel de maro precum cântătorul.
sa pice naibii odata ca de 35de ani toata lumea asta vrea sa scape de mafioti