Donald Trump l-a grațiat pe fostul său consilier Steve Bannon care este acuzat de fraudă, înainte de a părăsi Casa Albă.
Casa Albă a anunţat graţierea lui Bannon şi a altor 72 de persoane la primele ore ale zilei de miercuri, ziua ceremoniei de inaugurare a preşedintelui ales Joe Biden.
În acelaşi timp, Trump a comutat pedepsele altor 70.
Bannon, unul din artizanii campaniei lui Trump dinaintea alegerilor din 2016, a fost arestat vara trecută şi eliberat pe cauţiune, fiind acuzat că a deturnat fonduri ale donatorilor într-o campanie vizând construirea unui zid la graniţa SUA cu Mexicul. Procesul său ar fi urmat să înceapă în mai.
Între beneficiarii graţierilor se mai numără şi fostul primar democrat al Detroitului Kwame Kilpatrick, condamnat în 2013 la 28 de ani de închisoare pentru acte de corupţie care potrivit procurorilor au agravat criza financiară a oraşului, una din cele mai aspre pedepse pentru corupţie pronunţate vreodată împotriva unui politician american.
Pe lista lui Trump au mai intrat între alţii rapperul Lil Wayne, deţinător al mai multor premii Grammy, acuzat în decembrie de posesie ilegală de arme şi pasibil de 10 ani de închisoare, dar şi fostul inginer de la Google Anthony Levandowski, condamnat în august la 18 luni de închisoare pentru furt de secrete comerciale. Levandowski urma să-şi execute pedeapsa. De asemenea, l-a grațiat miercuri pe Elliott Broidy, despre care s-a spus că l-a dus pe Liviu Dragnea în SUA.
Bide isi va gratia fiul si pa ancheta !
Ambasadorul României in SUA nu are nimic de zis exact asa cum proedeaza ambasada SUA la Bucuresti ?
Colonia tot colonie ramâne