Număr de turişti peste aşteptări pe Litoral

zile libere

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) anunță, în urma consultărilor touroperatorilor specializați și a partenerilor hotelieri, că în acest an, litoralul românesc a primit, cu ocazia mini-vacanței de 1 Mai, peste 50.000 de turiști.

Estimările au fost depășite, iar cifra este de departe peste cea din 2019, ultimul an ante-pandemie, când litoralul românesc a primit, în aceeași perioadă, circa 30.000 de turiști.

La acest aflux de turiști a contribuit mult eliminarea totală a restricțiilor. Doar la Festivalul Sunwaves din Mamaia au fost circa 20.000 de participanți, care au optat și pentru cazare.

De asemenea, în paralel, au mai fost festivaluri și evenimente în Mamaia Nord, Constanța și Costinești, precum Festival du Bonheur și ”Beach, Please!”.

În Mamaia au fost declarați peste 25.000 de turiști, în Costinești 20.000 de turiști iar în Vama Veche, ca de obicei, a fost un grad mare de ocupare. Marea noutate o constituie revirimentul stațiunii Costinești, spune ANAT.

Cluburile de pe litoral, care, pe lângă Mamaia – Năvodari s-au dezvoltat și în sudul rivierei românești a Mării Negre, au avut peste 7.000 de vizitatori. Cheltuiala medie de persoană a fost de 2.000 lei, care a inclus cazare, mese, transport precum și biletele de intrare la evenimente.

Estimările ANAT sunt că pe litoralul românesc s-au cheltuit, în perioada 28 aprilie – 1 Mai, circa 100 de milioane de lei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

3 Comentarii

  1. Iata un lucru rau facut de d-na Olguta Vasilescu ca sa incurajeze turismul autohton. Mai fusese unul cu programul tomata, cu obligativitatea sa se gaseasca si produse romanesti in supermarketuri. Bine ca presa a militat mult pt distrugerea agriculturii/zootehniei romanesti cand ”urla” cu „grandomania lui Ceausescu” de a a produce carne de porc/pui in tara, este mai bine sa traiesti din deficit importand totul. Presa a distrus ComTimul asa a incurajat construirea de vecini, azi ne sunt furnizori alaturi de polonezi pt ceea ce au distrus ”marii” ziaristi si fetitele din TV specializate in vorbe goale. Ma si intreb daca articolul e de bine sau e de rau pt ca nu se vorbeste de nici o…plecata in zone exotice pt a comunica le ce pret se vinde…si presa e in exetaz cand comenteaza…

  2. Toate posturile tv și radio au avut o misiune “sfânta” in weekendu-ul trecut: sa arate cât de mulți tineri și mai puțin tineri romani “se distrează” pe litoral. De fapt, au fost doar beții și alte porcarii moderne, care ne arată cât de mult “a progresat” societatea românească in ultimii zeci de ani ! Cât privește presa scrisă, iată ca nici ea nu sta deoparte in a elogia preocupările de astăzi ale nației romane in ce privește distracțiile !

  3. de 1 MAI vin drogatii pe litoral, nu turistii. Vin din toata lumea, ca la noi e liber la drogangeala.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.