Nume surpriză pentru șefia TVR. Noi numiri inclusiv la AEP și SRR

Liberalii ar lua în calcul să pună la conducerea TVR un fost senator.

Nume surpriză pentru șefia TVR. Noi numiri inclusiv la AEP și SRR

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Liberalii ar lua în calcul să pună la conducerea TVR un fost senator.

Partidele din coaliția de guvernare urmează să facă noi numiri la conducerea Televiziunii Române (TVR), a Societății Române de Radiodifuziune (SRR) și a Autorității Electorale Permanente (AEP). PSD, PNL și USR sunt partidele din coaliție care vor împărți conducerea celor trei instituții.

La TVR, propunerea va fi făcută de liberali. Sursele Cotidianul spun că, în acest moment, sunt luate în calcul două persoane: Dan Turturică, actualul șef al Televiziunii Române, și Vlad Pufu, fost senator PNL.

Pentru preluarea actualului mandat, pe care l-a preluat în 2021, Dan Turturică a fost propus tot de PNL. În ceea ce îl privește pe Vlad Pufu, acesta a fost senator PNL în legislatura trecută. Originar din Buzău, el deține un trust media.

Pufu a criticat TVR pentru o gafă

În momentul în care TVR a comis o gafă editorială anunțând moartea lui Ion Iliescu, deși nu era adevărat, Vlad Pufu a scris pe Facebook că „este o greșeală impardonabilă a managementului Știrilor TVR”.

„Cum poți transmite o știre de o asemenea importanță și impact fără o minimă confirmare? O astfel de gafă compromite total credibilitatea postului național! De la TVR avem pretenția că nu poate ajunge pe post orice informație, că totul este verificat cu rigurozitate.

Nu eroarea în sine este cea mai gravă, ci haosul pe care îl scoate la iveală această întâmplare. Pentru că ea devoalează lipsa unei culturi organizaționale solide, așa cum ne-am aștepta de la televiziunea publică – pentru care plătim, de altfel, un buget consistent, tocmai pentru a primi informații corecte, verificate”, a mai transmis acesta.

Un fost director interimar, luat în calcul la SRR

La SRR, propunerea va veni din partea USR, care va nominaliza și noul Avocat al Poporului. Surse politice spun că favorit pentru preluarea conducerii SRR este Liviu Popescu. Acesta a mai ocupat funcția de director interimar al SRR timp de câteva luni, în 2021.

Actualul șef al Radioului Public este Răzvan Dincă. În ceea ce privește propunerea pentru Avocatul Poporului, USR a anunțat deja că o susține pe Roxana Rizoiu. Surse politice spun că aceasta a fost validată în Biroul Național al partidului.

Cine ar putea prelua șefia Autorității Electorale Permanente

În ceea ce privește AEP, potrivit informațiilor Cotidianul, una dintre variante ar fi Adrian Țuțuianu. Acesta nu și-a depus candidatura. În prezent, ocupă postul de secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului (SGG). Anterior, a fost secretar general adjunct, în mandatul de premier al lui Marcel Ciolacu.

Totuși, social-democrații nu au decis încă pe cine vor susține pentru conducerea instituției.

„Al nostru va fi. Dar nu se știe cine”, au transmis surse politice pentru Cotidianul.

În acest moment, AEP are un președinte interimar. Este vorba despre Zsombor Vajda, care a ajuns la conducerea instituției după ce Toni Greblă, fostul președinte, a fost revocat din funcție în februarie.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. Pr..asta de pPufu ,habar nu are ce vorbeste :greseala impardonabila era dacaTVR anunta reinvierea lui Iliescu si ridicarea ..etc.

  2. Numai penali si sinecuri la tradatorii din PNL, diectia de urmat pentru PNL este haznaua istoriei

  3. Toți , unu și unu ! Finu lu nașu , vărul lu cuscru … . Peneleul , e accidentat la mansardă cu turturica lor . Să o ia acasă și să o țină sub tratament .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.