Numirea Cristianei Palmer ca Ministru s-a făcut prin încălcarea Constituţiei

Este incredibil că nimeni nu a sesizat că numirea CRISTIANEI PAŞCA PALMER în funcţia de Ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor este ilegală pentru că ÎNCALCĂ PREVEDERILE CONSTITUŢIEI! De asemenea, Declaraţia sa de avere conţine grave omisiuni care se pot încadra în art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii!

Această informaţie este, fără îndoială, una şocantă, avînd în vedere procedurile legale care duc la numirea unei persoane în orice funcţie sau demnitate publică. Iată ce declară sub semnătură privată chiar CRISTIANA PAŞCA PALMER:

Se vede foarte clar că Ministrul Mediului ARE DOMICILIUL ÎN BRUXELLES, BELGIA! Dacă ne uităm ce prevede CONSTITUŢIA ROMÂNIEI la art. 16, al. 3, vom observa că Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare,pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară! Iată întreg conţinutul art. 16 din CONSTITUŢIA ROMÂNIEI:

ar de siguranţa naţională, căci în mapa fiecărui ministru se pot afla documente care ţin de secretul de stat, de strategii naţionale care nu pot fi totdeauna făcute publice! De altfel, potrivit legii, astfel de documente nici măcar nu se publică în Monitorul Oficial, nefiind destinate publicului tocmai pentru ca informaţiile conţinute de acestea să nu ajungă pe mîinile cuiva care le-ar putea folosi împotriva intereselor României!

Cu atît mai mult documentele ce ţin de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, pe care-l conduce acum Cristiana Paşca Palmer, sînt deseori în zona secretelor de stat, căci aici se avizează operaţiuni de prospecţii privind resursele naturale, rezervele de petrol, aur sau gaze naturale!

Peste toate acestea, după cum vom vedea pe larg mai jos, conform dezvăluirilor din „Jurnalul naţional”, Cristiana Paşca Palmer este soţia americanului Tod Palmer, ofițer superior al Armatei SUA, care deţine acum funcţia de comandor în Comandamentul NATO, o funcţie de reprezentare a Guvernului Statelor Unite! Oricît am fi noi de aliaţi sau parteneri cu SUA, totuşi, există secrete de stat care nu pot fi cunoscute nici măcar de ofiţerii americani, aşa cum, în mod firesc, nici noi nu avem acces la informaţiile secrete americane! Din acest punct de vedere, nu este de ajuns buna credinţă declarată a Cristianei Paşca Palmer!

Ca să fie clar, Barack Obama însuşi, dacă ar vrea să fie ministru în România, ar fi obligat să ceară cetăţenie română şi să-şi stabilească domiciliu în România! Căci exact în acest art. 16 din Constituţie stă scris că „Nimeni nu este mai presus de lege”!Deci, nici Cristiana Paşca Palmer!

În afară de aceste considerente care ţin de siguranţa naţională, textul art. 16 din Constituţie se regăseşte în oglindă şi în „Legea 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale”, care, la art. 4, al. 2, impune unui candidat „să aibă domiciliul pe teritoriul unităţii administrative în care urmează să fie alese”!

Pentru alegerea în funcţiile ce ţin de administraţia publică locală, potrivit art. 5, al. 1, pot candida şi cetăţeni din Uniunea Europeană, dar şi lor li se impune „să aibă domiciliul sau reşedinţa în România”! Iată şi textul Legii 115/2015 care stipulează aceste condiţii referitoare la domiciliul obligatoriu pe raza localităţii unde candidează o persoană la alegerile locale:

I-am verificat şi pe ceilalţi miniştri ai cabinetului Cioloş şi am constatat că toţi se încadrează în prevederile constituţionale, în afara Cristianei Paşca Palmer! Iată cîteva dintre declaraţiile lor de avere unde este declarat domiciliul din România:

În faţa acestor documente, un lucru este foarte limpede: în cazul ministrului Cristiana Paşca Palmer s-a încălcat Constituţia, iar acest lucru nu poate decît să ducă la demiterea sa imediată din Guvernul României! Nu există nici cea mai mică scuză, nici pentru Cristiana Paşca Palmer, nici pentru cei care aveau obligaţia să verifice dacă datele sale personale se încadrează în prevederile legale.

Cristiana Paşca Palmer NU A DECLARAT NIMIC DIN AVEREA SOŢULUI SĂU AMERICAN

Chiar dacă s-ar fi respectat Constituţia în privinţa obligaţiei de a avea domiciliul în România, Cristiana Paşca Palmer ar fi avut şi alte grave probleme în legătură cu DECLARAŢIA SA DE AVERE. V-o prezentăm integral:

Prima observaţie vizează averea declarată de Cristiana Paşca Palmer. În ceea ce priveşte „BUNURILE IMOBILE”, observăm că în Declaraţia de avere figurează doar cele 4 terenuri şi apartamentul din Bucureşti, toate aflate pe numele său. Formularul prevede obligativitatea declarării tuturor bunurilor imobile, INCLUSIV CELE ALE SOŢULUI! Este greu de crezut că acesta nu are în America nici măcar un teren, o casă sau un apartament care să aparţină familiei sale, pe care Cristiana Paşca Palmer avea obligaţia să le treacă în Declaraţia sa de avere!

Aşa cum rezultă din acest document oficial, colonelul american ar trăi pe spinarea soţiei sale, dar şi aşa se pune întrebarea dacă ministra noastră mai are vreun imobil în SUA sau la Bruxelles, unde îşi are domiciliul, căci în această Declaraţie de avere nu figurează nici un alt imobil în afara acelui micuţ apartament din Bucureşti! Ori, după cum se vede chiar din Formularul completat de Cristiana Paşca Palmer, aceasta avea OBLIGAŢIA de a le declara „INCLUSIV PE CELE AFLATE ÎN ALTE ŢĂRI”!

Şi în ceea ce priveşte veniturile din Declaraţia de avere a Cristianei Paşca Palmer sînt cîteva probleme. Aici găsim doar două surse:

– Cristiana Paşca Palmer – 112.000 euro ca salariu la Comisia Europeană

– Soţul (???) – 110.000 dolari de la „US Government”.

Formularul cere completarea rubricii „Sursa venitului: numele, adresa”, ori Cristiana Paşca Palmer scrie simplu „US Government”, ceea ce, după ştiinţa noastră, nu este instituţia la care lucrează soţul, acesta fiind Comandamentul NATO. Poate că doamna Palmer nu vrea să divulge locul de muncă al soţului şi instituţia care-l plăteşte, dar atunci nu avea ce să caute în Guvernul României. Completarea integrală a formularului nu este o chestiune facultativă, iar completarea eronată o poate aduce în faţa Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI)!

Şi lucrurile nu se opresc aici. Formularul Declaraţiei de avere prevede la Cap. VII, 4.1 şi 4.2 declararea „Veniturilor din investiţii”, în dreptul cărora Cristiana Paşca Palmer trage linie, adică „venituri zero”. Însă, tot din Formular, la cap. IV „Active financiare”, ni se spune că doamna Cristiana Paşca Palmer are următoarele investiţii/plasamente:

– Tweedy Browne Global Value USA – 28.500 dolari

– Brandywine USA – 29.200 dolari

– Vanguard index 500 USA – 82.600 dolari.

Aceste plasamente sau investiţii au adus, desigur, un oarecare venit, însă acesta nu este declarat de ministrul Cristiana Paşca Palmer, ceea ce înseamnă din nou încălcarea legii!

Cineva ar putea spune că este vorba de o banală omisiune, însă lucrurile nu stau deloc aşa, căci, dacă ne uităm la conturile bancare ale Cristianei Paşca Palmer, vom observa că în ele sînt peste 1 milion de dolari! În calitate de ministru, Cristiana Paşca Palmer nu se poate juca cu declararea veniturilor sau a surselor din care acestea provin, căci tocmai acesta este scopul Declaraţiei de avere: să le ştim!

În faţa tuturor acestor documente, Primul ministru Dacian Cioloş nu trebuie să stea o clipă pe gînduri şi s-o demită urgent din cabinet pe Cristiana Paşca Palmer! Nu e deloc normal ca un ministru care stă aici, în ţară, să fie purecat la sînge în privinţa averii, a rudelor sau a veniturilor din diverse contracte, iar Cristiana Paşca Palmer să ne dea cu ţîrîita ce consideră dumneaei că merită să aflăm! Ca exemplu, pînă acum nici măcar nu a confirmat public dacă soţul său este cel descris de presă, ca să ştim şi noi ce hram poartă în relaţia sa cu România!

ASISTENTA MEDICALĂ AJUNSĂ MIRACULOS LA Harvard University, BANCA MONDIALĂ ŞI COMISIA EUROPEANĂ

Drept urmare, sîntem nevoiţi să reproducem o parte din biografia familiei Palmer, aşa cum a fost prezentată în două articole din „Jurnalul Naţional”, sub semnătura jurnalistului Dan Constantin:

DE LA COLȚEA LA UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ. Cristiana Pașca s-a născut in 1969 și după absolvirea Liceului sanitar, în 1987, lucrează ca asistent medical la Spitalul Colțea din București. În 1991 începe studiile în seria de debut a Universității Ecologice din București, prima instituție particulară de învațamânt superior din București. Dupa licență, în 1996, urmează un master la Universitatea București, finalizat în 1997. Contactul cu ONG-urile de mediu aduc competențe în speologie și funcții de conducere în Crucea Verde România, Fauna&Flora International și deschiderea spre o carieră în instituții globale.

MISIUNI ÎN MAREA NEAGRĂ. Edward „Tod” Palmer III este născut în Florence, Alabama. În 1986 obține o diploma de inginer în specialitatea Electricitate și începe cariera în Forțele Armate ale Statelor Unite după cursuri pentru ofiţerii de aviaţie. Până în 1998 unitatea lui Palmer a participat la misiuni navale cu Flota din Mediterana, inclusiv în Marea Neagră. Ar fi primul lui contact cu România. Apare în biografie apoi o primă misiune la Pentagon, lucrând la strategia navală. Misiuni de luptă în Balcani și Orientul Mijlociu, inclusiv un stagiu de patru ani într-o escadrilă pentru proiecte speciale sunt pași importanți în cariera militară. Dar și o bază pentru o carieră de succes în diplomația militară care impune trecerea prin instituții universitare de prestigiu.

HARVARD, PRIMUL LOC DE SUPRAPUNERE ÎN BIOGRAFII. Cristiana Pașca Palmer continuă cu studii la Harvard University. Începe cursurile în 2002 și termină în 2004 cu un masterat in Administrarea publică la John Kennedy School of Government . Ajunsese acolo câștigând burse competitive. Tod Palmer face și el o cerere de admitere pentru studii universitare la Harvard. În anul universitar 2002-2003 urmează cursuri la aceeași John Kennedy School of Government, obținând titlu de Master în politici de securitate internațională. Pentru cei doi titrați urmeaza dezvoltari spectaculoase în cariere.

BANCA MONDIALĂ și DEPARTAMENTUL APĂRĂRII. Cristiana Pașca Palmer continuă studiile, pare stabilită în America. Între 2004 și 2008 obține un post de cercetare și susține un doctorat la Fletcher School of Law and Diplomacy. În paralel nu se desparte de Washington, unde are un angajament de analist politic la Banca Mondială. Tot la Washington îl găsim pe Tod Palmer, cu funcții în birourile Departamentului Apărării. Este asistent militar în cabinete ale subsecretarilor de stat de la Pentagon.

ARABIA SAUDITĂ, MON AMOUR. Comandorul Palmer are timp de un an şi jumătate, aprilie 2006-septembrie 2007, principala responsabilitate a legăturii politico-militare din partea Pentagonului cu Arabia Saudită, Bahrein şi Kuweit. Conform fişei postului, stabilea şi întâlnirile oficialilor americani cu familia regală saudită, principalul aliat al SUA în zonă. Cristiana Paşca Palmer ajunge şi ea la scurt timp după Tod Palmer în Arabia Saudită, cu o misiune civila – visiting professor de International Business Relations la Universitatea Al-Hekma din Jeddah. Organizează rapid, doar în trei luni de şedere şi primul forum pentru dezvoltare durabilă în ţările din Golf.

ÎNTOARCEREA ÎN EUROPA. Tod Palmer este pregătit să preia responsabilităţi în Europa şi la comandamentul NATO. Are în atribuţii, ca şef de stat-major al biroului specializat în politici pentru Europa şi Alianţa nord-atlantică la cabinetul secretarului de stat al Apărării, coordonarea a 30 de ofiţeri. În aprilie 2009 primeşte o misiune în cadrul delegatiei Statelor Unite la NATO. Din ianuarie 2012 până în august 2013, Palmer este în organigrama Chief of Staff US Military Reprezentation to NATO. În prezent conduce biroul de standardizare maritimă al NATO în cadrul Înaltului Cartier General NATO din Belgia. Doamna Paşca Palmer revine şi ea în Europa. În 2008 are un post de visiting research fellow, la Institutul de Ştiinţe Politice din Paris. În ianuarie 2011 devine analist politic pentru relaţii internaţionale şi Balcanii de Vest în Direcţia Schimbări Climatice la sediul din Bruxelles al Uniunii Europene. După 10 luni, urcă spectaculos la funcţia de şef de unitate în Direcţia Generală de Cooperare Internaţională la UE. În CV, doamna Cristiana Paşca Palmer precizează că este căsătorită şi are cetăţenie română, dar nu avem informaţii despre soţ. Nici în informaţiile publice la care am avut acces nu sunt indicii despre starea civilă a comandorului Tod Palmer”.

Pentru un ministru în Guvernul României trebuie să recunoaştem că o asemenea biografie, cu elemente atît de spectaculoase, trezeşte, mai degrabă, numeroase suspiciuni, căci, orice s-ar spune, să ajungi de la meseria de asistentă medicală la Spitalul Colţea, trecînd prin ciudata Universitate Ecologică, la Harvard este o performanţă care ne pune serios pe gînduri.

Însă, pînă cînd vom desluşi toate iţele acestei ascensiuni anormale, rămîn gravele probleme legate de încălcarea Constituţiei la numirea sa ca Ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, precum şi cele legate de Declaraţia de avere.




Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.