O campanie bună începe întotdeauna cu o ceapă bună


Însoțit la cumpărături de  Lucian Bode, lider de frunte al PNL, Nicolae Ciucă  o ia pe urmele premierului și inspirat de succesul ultimelor incursiuni ale acestuia își încearcă norocul și imaginea întâi în piață. Printre oameni simpli, dar cel mai sigur electorat, care ce spune aia și  face.

Mai o ceapă, mai o vorbă, uite-așa îi ascultă și le dă dreptate. Liderul PNL e-n campanie, ce mai! Postează și pe Facebook și nu ca să vadă tot poporul, ci doar, așa,  pentru că  ”piețele au fost dintotdeauna centrele vii ale comerțului în comunitățile rurale, locul unde se deschide dialogul”. Cam nevorbit, pesemne, dar și cu ceva rost de campanie, că cine se pricepe să taie mai bine o panglică decât el.

”Piețele au fost dintotdeauna centrele vii ale comerțului în comunitățile rurale, dar și locul unde se deschide dialogul. La Șimleul Silvaniei, piața istorică a fost renovată, iar astăzi, mulțumită administrației liberale de aici, oamenii care vin cu mâinile crăpate de muncă nu mai trebuie să stea iarna în frig sau vara în soare”, explică Ciucă.

”Cristian Lazăr este unul dintre cei mai tineri primari din țară și a demonstrat tuturor că se poate, atunci când există colaborare între primărie, Consiliul Județean și guvern. Îl felicit pentru rezultatele care se văd astăzi în toată comunitatea”, mai scrie liderul PNL, în postare  de  pe FB.

Că Nicolae Ciucă îi soarbe  cuvintele din gură premierului nu mai este doar o supoziție, căci aflat la fața locului a vorbit la fel de frumos ca acesta despre produsele românești, o ”scumpete” nu alta.

„Am văzut aici bucuria sinceră a oamenilor pentru noua piață, dar eu îmi doresc ca aceasta să fie o normalitate în toate localitățile României. Producătorii locali trebuie să primească tot sprijinul autorităților, pentru că promovarea produselor românești este garanția că pe mesele noastre ajung alimente proaspete și de calitate, direct din inima satelor și a orașelor”, a conchis liderul PNL.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

7 Comentarii

  1. generalul wannabebutnoway Patton impartind neshte ceapa…vezi mah, rumane? asta-i diferenta! Generalul Patton nu impartea, mah, ceapa, mah! ciuuuuucaaaaaaa! maaaah-ciucaaaa maaaah! e ciucaaaa al nostruuu maaaah!!

  2. votantii voteaza,nu trebuie sa va mai spun!Simion cu nunta ‘romanesca’ cu botez”romanescu’,cu fitele de cocota politica, ce face altceva decar campanie electorala permanrenta
    Ciolacu Neobositu la fel,Drula Contra la fel asta e situatia
    Shoshoaka e doar cireasa de pe tortul electoral

  3. Ma apuca greata si scirba cind ii vad pe acesti politicieni cum incearca sa hipnotizeze pe fraieri prin diverse metode.Parca il si vad pe Basescu cu caruciorul prin magazine cumparind apa minerala .Nici-o diferenta intre el si astia de acum. Oare nu le-o fi rusine ,sau sint atit de nesimtiti incit nu le pasa de ce cred oamenii despre ei.

  4. Nesuferiți puteți fi ăștia din media. Dacă nu merge în piață: -Păi da că i se aduc toate la comandă acasă de la ferme speciale copii Ferma partidului. Dacă merge în piață la cumpărături: -Păi de fece baie de mulțime, e în campanie. Dacă spune că-și fece concediile în țara noastră: În România? Păi e jenant să spui Grecia, sau Turcia. Standardul începe cu Italia, Spania, Tenerife, Emirate, Sahara, Polinezia, Honolulu, plaje nisip alb și mare turcoaz în Florida… Ți minte acum câți ani buni cănd mai descdeam televizorul la Antena 3 un invitat a zis de SUV 4X4 care circulă unii îmbuibați prin oraș. A fost o nedumerire generală de la moderator și ceilalți membrii nelipsiți toți aveau SUV cât casa.

  5. Ceapa Buna este aceea romaneasca , lata . Dar daca nu este la supermarket , mananc si ceapa olandeza , decat deloc .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.