O celebră judecătoare, pensionar cu acte în regulă

Judecătoarea Gabriela Bîrsan este pensionată, prin decretul președintelui, începând cu data de 15 aprilie 2019. Pensionarea ei fusese aprobată în ședința Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii din 10 aprilie.

Gabriela Bîrsan s-a întors în iunie anul trecut la Curtea Supremă, în urma deciziei Consiliului Superior al Magistraturii, după ce instanța a achitat-o definitiv în dosarul în care a fost acuzată de fapte de corupție.

În luna mai a anului trecut, Curtea Supremă a decis achitarea fostei președinte a Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a instanţei supreme, judecătoarea Gabriela Bârsan, şi a altor trei magistraţi de la instanţa supremă, în dosarul privind fapte de corupţie deschis de procurorii DNA.

Instanţa supremă a menţinut, astfel, sentinţa dată în primă instanţă, de achitare a magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Gabriela Bîrsan, Iuliana Puşoiu, Corina Corbu şi Anton Pandrea, care au fost acuzaţi de către procurorii DNA de luare de mită, dare de mită, abuz în serviciu, mărturia mincinoasă, spălare de bani, favorizarea făptuitorului sau cumpărare de influenţă.

Gabriela Bîrsan este soţia profesorului Corneliu Bîrsan, fost judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, între anii 1998-2013.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Corb la Corb…. parca era un proverb mai vechi!!.O alta lume, alte obiceiuri, alte asteptari. AFERIM!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.